Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Scrisul cu berze

Scrisul cu berze

Un articol de: Ștefan Mitroi - 07 Aprilie 2017

Credeam pe atunci că toți copiii din satul meu sunt aduși de berze. Eram cât se poate de sigur că pe mine mă adusese cea aflată în cuibul din vecinătatea casei noastre.

Cu toate că s-ar fi cuvenit să mă mir, nu mă miram deloc de faptul că nu era ea, ci mama, cea mai apropiată rudă a mea. Poate că dacă plecau mamele toamna și rămâneau berzele pe loc, se întâmpla invers. Dar mamele rămâneau și peste iarnă cu noi, poate unde nu puteau să zboare. Dar și dacă puteau, eu cred că tot ar fi rămas.

Într-o toamnă, i-am scris țării în care pleca barza mea o scrisoare, convins c-o să primesc răspuns de la ea în primăvară. Voiam ca țara unde se ducea barza să-mi spună doar atât: cum o cheamă, dacă există și acolo copii și dacă ei sunt rude tot atât de bune cu mamele lor ca și noi.

Dar primăvara n-am găsit în cuib nici un răspuns.

Poate că țara-mi scrisese și barza pierduse plicul pe drum, dacă nu cumva îl pierduse la ducere chiar pe al meu.

Însă asta nu mă împiedica să aștept întoarcerea berzelor primăvara, tot sperând că-mi vor aduce răspunsul într-o zi.

N-am renunțat la această așteptare nici acum. Mi-e drag, mor de drag să aștept! Poate că țara din care vin berzele înapoi n-o să răspundă niciodată la scrisoarea mea de demult.

Sau poate că răspunsul este chiar venirea lor.

Îmi scrie în fiecare an cu berze țara aceea din depărtare. Iar eu mă prefac că nu știu să citesc. Ca să-mi fie drag să le aștept. Iar ele, de dragul așteptării mele, să se întoarcă la cuiburi mereu!