Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sentimentul fricii și cugetul Părinților

Sentimentul fricii și cugetul Părinților

Un articol de: Nicușor Deciu - 23 Mar, 2020

Pentru a tămădui organismul unui om sau al unei comunități, trebuie să știi, înainte de toate, de ce anume suferă. E limpede că, fără un diagnostic, nu poți administra un tratament. A face altfel, chiar de am fi animați de cele mai bune intenții, riscăm să slăbim anumite sisteme din acel organism, uneori cu consecințe mai grave decât maladia de care suferă. Dar, slavă Domnului, cunoașterea a evoluat atât de mult, încât poate oferi un suport esențial în ceea ce privește diagnosticarea bolilor. Însă, odată cu avântul civilizației umane, s-au înmulțit și diversificat și bolile. Și de aceea apare întrebarea: cum reușim să salvăm un organism care suferă de mai multe boli în același timp? Cum procedăm când acel organism suferă de boli care acoperă două domenii esențial diferite, cum ar fi bolile trupești și bolile sufletești? Desigur că primează boala cea mai gravă și de aici ar trebui începută terapia. 

Am putea spune, fără teama de a greși, că astăzi trăim într-o lume extrem de bolnavă, cel puțin societatea românească a ajuns la o incidență a bolilor grave fără precedent. E de ajuns să consultăm statisticile cu privire la câteva boli, cum ar fi: cancerul, leucemia, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat etc., ca să ne îngrozim: România are cea mai bolnavă populație din Europa! Nu vom discuta acum cauzele acestui fenomen, care sunt multiple, însă ar trebui spus că până acum nimeni nu a intrat în panică din această cauză, deși motive existau. Dar oare panica, angoasa, frica nu sunt tot o formă de boală? Desigur, ba chiar mai mult, frica e o boală a sufletului care, pe lângă problemele psihice specifice pe care le dezvoltă, atrage după sine și disfuncțiuni ale trupului, precum și ale sistemului imunitar! 

Am socotit de cuviință să abordez această problemă a fricii întrucât, din păcate, astăzi facem experiența acestei stări, în calitate de pandant al epidemiei de coronavirus; ba chiar, din informațiile oferite de presă, se pare că epidemia de frică o depășește cu mult pe cea de virus. Așadar, nu putem să nu ne întrebăm, pentru ce există această asociere cu o frică disproporționată comparativ cu celelalte boli enumerate mai sus, dintre care unele sunt mult mai grave decât epidemia în cauză? Oare din pricina faptului că nu are încă un antidot și, de aceea, la un moment dat poate conduce la deces? Oare din pricina bombardamentului infor­mațional contradictoriu pe această temă? Oricare ar fi cauza, frica nu poate aduce nici un folos în rezolvarea situației de față, ci dimpotrivă.

Totuși, gradul în care ajungem să ne lăsăm pradă fricii corespunde viziunii noastre despre viață și lume. Spre pildă, foarte repede va ajunge să fie stăpânită de frică o persoană angrenată în mecanismele necesității sociale și mult mai greu o persoană relativ retrasă din societate, într-un fel va fi cuprins de frică un ateu pentru care lumea şi viața se sfârșesc odată cu moartea fizică și altfel o persoană credincioasă care așteaptă Împărăția cerurilor. În toate aceste cazuri, modul propriu de a gândi permite sau nu fricii să persiste și să lucreze în sufletul omului. Niciodată, însă, nu va fi stăpânit de frică cineva care va gândi în duhul Sfântului Isaac Sirul, care afirma: „Cel mai mare curaj îl are cel ce și-a tăiat din mintea sa nădejdea în viața aceasta. Atunci nu mai este dușman care să-l oprească din cale și nu mai este necaz a cărui mărime să slăbească cugetul lui, pentru că tot necazul ce-i poate veni e mai prejos de moarte. Și el s-a învoit să primească moartea!”

Citeşte mai multe despre:   coronavirus