Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sfânta Cuvioasă Parascheva - strălucit chip al smereniei

Sfânta Cuvioasă Parascheva - strălucit chip al smereniei

După 1990, prin rânduiala lui Dumnezeu m-am aşe­zat între martorii anilor care s-au scurs întru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ani la rând, cu mult timp înainte ca ușile Catedralei Mitropolitane din Iași să se deschidă de sărbători, miercurea, vinerea, dar şi în alte zile, mulți credincioşi așteptau la rând pentru a se închina la moaș­tele Sfintei Parascheva. Ce să mai vorbim de mulțimile adunate în ceasurile de mare prăznuire, dar mai ales la sărbătoarea hramului, care adună an de an fiii Bisericii iubitori și cinstitori de sfinți.

Ajunși la racla cu sfintele ei moaș­te, cre­dincioșii, veniţi de aproa­pe și de departe, cei care au auzit despre minunile ei şi s-au împăr­tășit de mari daruri prin harul lui Dumnezeu și mijlocirea Sfintei Cuvioase Parascheva îi aduc, ca ofrandă, rugăciunile lor. Astfel a fost numită mult milostivă, grabnic ajutătoare, folositoare și ascultătoare a rugăciunilor, pentru că iubirea ei faţă de Dumnezeu și de aproapele a fost pe măsură, iar Dumnezeu a răsplătit-o cu darul împlinirii cererilor pentru cei care vin cu smerenie și caută mijloci­rea ei.

Între cântările închinate Sfintei Parascheva sunt câteva pe care le apreciez în chip deosebit, rânduite la slujba Vecerniei unită cu Litia din ajunul zilei de 14 octombrie. Una dintre ele spune în câteva cuvinte esențialul vieții Cuvioasei: Dorind de viață îngerească, Preacuvioasă Maică Parascheva, această viață trecătoare un vis o ai socotit și, nevoindu-te cu înfrânarea, cu rugăciunile cele cu dinadinsul, cu postul, cu privegherea, cu curăția și cu șederea la pământ, vas preacinstit te-ai arătat Dumnezeiescului Duh, dar de minuni luminate și negrăite de la Dumnezeu ai luat, pe Care roagă-L, Preafericită Maică, să mântuiască sufletele noastre, iar o altă cântare glăsuieşte: Patria și rudeniile ai lăsat şi lui Hristos, Mirelui tău, ai slujit Preacuvioasă Parascheva și la Ierusalimul cel de Sus ai ajuns. Cu fecioarele cele înțelepte nedormitând, ai intrat în cămara cea înțelegătoare și vezi frumusețea Mirelui tău, pe Care roagă-L să trimită pace lumii și sufletelor noastre mântuire.

Aceste cântări răsunau în Catedrala Mitropolitană din Iași nu doar la sărbătoarea Sfintei Parascheva, ci și atunci când, în ajunul unor duminici sau cu alte prilejuri, se făcea slujba Litiei. Chiar dacă nu erau prevăzute de tipic, asemenea cântări la slujba Litiei se intonau întotdeauna așezate pe glasul al V-lea, într-o prea frumoasă și inspirată compoziţie. Ele nu doar că sintetizează viața Sfintei Parascheva, ci o fac prezentă în sufletele nenumăraților pelerini care sunt de față la slujbă sau așteaptă răbdători la rând pentru a se închina la sfintele ei moaște.

Biografia Sfintei Parascheva este îndeobște cunoscută. Era originară din zona apropiată cetății Constantinopolului, cu biserici mă­rețe şi sfinte moaște, cu slujbe și învățături profunde. Cetatea atrăgea pe mulți dintre tinerii cu voca­ția slujirii Mântuitorului, între aceștia numărându-se și o copilă care avea doar vreo zece ani, după cum spun scrierile care i-au fost închinate.

După ucenicia pe care a făcut-o atât la Constantinopol, unde s-a nevoit pentru o vreme și fratele ei, Eftimie cel Tânăr, iar mai apoi la Calcedon și Heracleea Pontului (Heracleea Pontică), o cetate foarte cunoscută atunci, a cerut ajutorul sfinților, între aceştia aflându-se Mucenița Eufimia, ale cărei sfinte moaște erau cinstite în locul unde s-a desfăşurat al 4-lea Sinod Ecumenic. Cuvioasa Parascheva a ales să petreacă într-o biserică a Maicii Domnului în Heracleea vreme de cinci ani. A viețuit în aspre nevo­ințe (posturi, lacrimi, șederea la pământ, adică ne­voin­țele și odihna pe rogojină), cum spune și cântarea de la Litie. Cine ar putea să vorbească desăvârșit despre aceste nevoințe ale Cuvioasei care dobândise între timp lucrarea virtuților?

Rugăciunea, smerenia, înfrânarea au fost asemenea celor care au iubit liniștea pe care a dobândit-o și ea într-o mănăstire din pustiul Iordanului, loc de nevoință, după cum știm, pentru mulţi oameni aleși, între ei aflându-se altădată Sfântul Ioan Botezătorul sau Cuvioasa Maria Egipteanca. În scurtă vreme, deși numărul anilor ei nu a fost asemenea cu al altor sfinți îndelung ostenitori, Sfânta Parascheva a primit de la Dumnezeu, precum mult nevoitorii asceți de altădată, nenumărate daruri ca răsplată a iubirii ei rar întâlnite.

De aceea, un înger luminat a venit și i-a spus să lase pustiul și să se întoarcă în patria ei, unde va da trupul pământului pentru că pământ ești și în pământ te vei întoarce, iar sufletul tău se va duce alături de Mirele Ceresc pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinți, rude și toate bunurile din lume.

După această poruncă, a părăsit mănăstirea în care s-a nevoit și s-a întors în patria sa, trecând din nou pe la Constantinopol, unde, în biserica din Vlaherne, cea înălțată și dăruită cu o parte a veșmântului Maicii Domnului de către cunoscuta și evlavioasa împărăteasă Sfânta Pulheria, a vărsat lacrimi înaintea icoanei Maicii Domnului, rugând-o să nu o îndepărteze pe roaba sa, mărturisind că de mică L-a iubit pe Fiul ei și Dumnezeul nostru. Maica Domnului era singura nădejde și păzitoarea întregii sale vieți, în pustie o avusese ocrotitoare, iar acum, întoarsă în lume, îi cerea să fie iarăşi ajutorul ei. Cu suferința pe care o purta, dorind să împlinească porunca îngerului, Sfânta Parascheva a călătorit cu corabia către locul naşterii ei. O furtună cumplită, apărută ca din senin, a pus-o în mare primejdie, dar rugăciunile au făcut să ajungă la locul numit Kalikratia, nu prea departe de Epivata, pe malul Mării Marmara.

Unele tradiții spun că acolo, înainte de a-și încheia viața, a îngrijit săracii și văduvele, făcând multe fapte bune, iar alții spun că a petrecut pe lângă Biserica Sfinților Apostoli doi ani, ca o străină și necunoscută.

Ultimii ei ani ne duc cu gândul la trăirea exemplară în Hristos a Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, fiu de patrician, bogat și respectat în societatea Romei de altădată, cu palate și slujitori de care a ales să se înstrăineze, iar la sfârșitul vieții a primit poruncă din partea îngerului Domnului de a se întoarce și a muri în patria lui. Şi-a încheiat zilele ca un necunoscut în fața palatului părin­ților săi. După moarte, s-a descoperit în haina lui o însemnare ce arăta adevărata identitate, o scrisoare mărturie prin care spunea că a ales această cale pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.

În aceeași stare, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Au urmat minuni care au dovedit că toți cei care îl caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. A fost descoperită pe malul mării, unde erau îngropați străinii și săracii, odată cu îngroparea unui marinar păcătos. Prin multe semne și vedenii, Sfânta Cuvioasă Parascheva a rugat pe oamenii evlavioși din acea localitate să-i mute trupul ei, arătându-li-se în vis ca o împărăteasă îmbrăcată în alb, după cum apare zugrăvită în unele icoane vechi, mai ales în cele de la Kallikratia, aduse mai târziu în Nea Kallikratia (începutul veacului al XX-lea) și în unele biserici și catedrale istorice, între care se află și cea de la Roman din secolul XVI (1542-1550).

Unii afirmă că moaștele sfintei au rămas la Epivata sau Kallikratia aproximativ 200 de ani acolo unde erau aduşi tot felul de bolnavi, demonizați, cu felurite nepu­tințe şi boli, iar ea împlinea cu smerenie cererile lor, împărtășin­du-le din lucrarea harului lui Dumnezeu.

(va urma)