Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sfânta Cuvioasă Parascheva - strălucit chip al smereniei (II)

Sfânta Cuvioasă Parascheva - strălucit chip al smereniei (II)

Numele Sfintei Cuvioase Parascheva a ajuns foarte repede să fie cunoscut în toată lumea ortodoxă. Astfel, cum am putea explica ctitorirea multor biserici în Transilvania, Moldova și în alte locuri mai înainte ca moaș­tele Sfintei Parascheva să fie aduse la Iași în anul 1641?

De la Epivata sau Kallikratia, sfintele moaște au fost mutate la Târnovo, capitala Imperiului Vlaho-Bulgar, și după aceea la Vidin. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu susținea mereu, citând operele a doi scriitori care s-au ocupat de viața Sfintei Parascheva - Grigore Țamblac, Mitropolitul Moldo­vei, și Episcopul Romanului, Melchisedec Ștefănescu -, că, după ce au fost la Târnovo și Vidin, moaș­te­le Sfintei au ajuns în Muntenia, unde au stat trei ani. Întrucât Mircea cel Bătrân se afla în alianța creștinilor împotriva turcilor, a fost pedepsit, moaștele Cuvioasei fiind luate și dăruite de către sultan Cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a așezat în biserica din Belgrad, unde au stat 124 de ani, până când sultanul Soliman a cucerit cetatea, în 1521, transformând Serbia în pașalâc turcesc.

Au fost din nou aduse la Constantinopol (se spune că Patriarhia Ecumenică le-a răscumpărat cu suma de 12.000 de ducați în aur), unde au rămas 120 de ani, până în 1641, când Vasile Lupu avea să le primească drept răsplată a mărinimiei sale nemaiîntâlnite. Tra­di­­ția spune că voievodul a plătit 260 de pungi de aur pe care Patriarhia le datora turcilor, iar alte 300 de pungi au fost cheltuite către Poarta Otomană pentru a îngădui strămutarea sfintelor moaște mai mult de trei mile. Dimitrie Cantemir spune că nu era voie să muți mai mult de trei mile un trup mort, în afară de trupul sultanului.

Astfel, plătite cu mult aur, sfintele moaște au fost transportate de la Constantinopol la Iași cu corabia, venind până la Galați, și apoi așezate în cea mai frumoasă biserică pe care o avea atunci Moldova, a Trisfetitelor, adică a Sfin­ților Trei Ierarhi, fiind întâmpinate în ziua de 13 iunie 1641 de Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și de către Voievodul Vasile Lupu, cel mărinimos și pilduitor prin vocația sa de ctitor.

Odată, aflându-mă împreună cu scriitorul Grigore Ilisei la un ceas de vorbă cu fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist, ne-a povestit despre momentul când moaștele Sfintei Parascheva au fost purtate prin multe sate și orașe ale Moldovei în 1947, o perioadă foarte grea, pe care oamenii o traversau după o secetă cumplită, care se adăugase războiului, cu multe lipsuri și neajunsuri, pentru că luni la rând cerul n-a picurat nici măcar rouă.

Mulți preoți s-au adresat Mitropolitului de atunci Irineu Mihălcescu, rugându-l să dea binecuvântare ca moaștele Sfintei Parascheva să fie aduse în procesiune. Patriarhul ne mărturisea toate amintirile legate de acest minunat eveniment în cuvinte frumoase, pline de emoţie. Nu întâlnise nicăieri atâta evlavie. Am călătorit și eu mai apoi prin lume, am fost în ţări multe, în locuri unde oamenii erau prezenți la biserică, dar nicăieri nu văzusem asemenea credință ca aceea întâlnită în timpul pelerinajului cu moaștele Sfintei Preacuvioase Parascheva, ne spunea Patriarhul.

În acest an în care ne aducem aminte de frumuseţea satului românesc, nu se poate să uităm evla­via deosebită a ţăranilor autentici pentru Sfânta Parascheva. O întâmpinau, dincolo de sărăcia și lipsurile lor, cu sfială şi credinţă, așterneau pe gardurile și în ulițele satelor covoarele tradiţionale. Toată făptura, de la mic la mare, tineri și bătrâni, demnitari și oameni simpli o întâmpinau pe Sfânta Parascheva, cum fusese văzută în vedenia de la Kallikratia, ca o împărăteasă șezând pe tron, cum au și zugrăvit-o de altfel mai târziu, prin biserici și mănăstiri, pictorii de Dumnezeu iubitori.

În zilele pelerinajului, moaștele Sfintei au poposit și în locul meu de obârșie. Ştiu din povestirile bunicilor și ale rudeniilor despre acest moment. Îndată după ce convoiul cu moaștele Sfintei s-a îndreptat către Mănăstirea Slatina (ctitoria lui Vodă Lăpuşneanu), la Rădășeni a plouat prima dată după multe luni de cumplită secetă.

Locuitorii din Kallikratia, satul unde a murit Sfânta Parascheva, au fost obligați să se strămute la începutul veacului al XX-lea într-o localitate aflată nu prea departe de Tesalonic, numită Nea Kallikratia. Am fost acolo de câteva ori, după ce Mitropolitul Procopie venise în Moldova și ne-a făcut poftire. Împreună cu părinții Catedralei Mitropolitane din Iași am slujit la Nea Kallikratia, fiindu-ne atunci ghid părintele Petru Sidoreac, care între timp s-a și așezat ca preot tocmai în zona ocrotită de vestita icoană adusă din vechea Kallikratia în Grecia, prin anii 1920, când a fost schimbul de populație între Grecia şi Turcia.

Am văzut și acolo evlavia față de Sfânta Parascheva, dar nicăieri n-am văzut în lume atât de multă cinstire față de un sfânt, cum este cazul Sfintei mult milostive, la Iaşi, în vechea capitală a Moldovei.

Scriitorul acestor rânduri își amintește de lacrimile multor oameni care veneau fără să aibă vreun ajutor în afară de cel aștep­tat de la Domnul, bolnavi ale căror rude se rugau la Sfânta Parascheva la vremea unor operații grele sau a unor situații-limită. Am fost martorul a nenumărate minuni. Aproape că nu erau rugăciuni stăruitoare și cereri fierbinţi care să nu primească răspuns de la Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Parascheva. Am întâlnit și mulți oameni veniţi de departe, care doreau să facă un veșmânt Cuvioasei, să aducă flori (la sărbătoarea hramului, chiar și câte o mașină plină) sau vreo icoană, cinstind-o cum se cuvine. Sărbătoarea ei este iubită şi așteptată de toți cei care, venind de departe, stau uneori chiar o zi și o noapte în frig sau în ploaie, când vremea este potrivnică, pentru a se închina la sfintele ei moaşte.

Îmi amintesc de cuvintele unuia dintre cei care au stat mulți ani la Iași în preajma moaștelor Sfintei Parascheva, arhimandritul Partenie Apetrei, altădată diaconul Mitropolitului Iustin Moisescu, care îmi spunea că, la un hram important din Moldova, Mitropolitul l-a luat pe inspectorul de culte și i-a arătat de după perdeaua biroului mulțimea de credincioși, spunându-i: Stăm bine cu ateismul, nu? Nu era deloc ateism, ci credință profundă. Oamenii aveau evlavie și aşteptau cu răbdare de nestrămutat, rugându-se Sfintei Parascheva să le fie ocrotitoare şi fierbinte rugătoare.

Pentru rugăciunile Sfintei, în sufletele pelerinilor, ploaia de afară devenea rouă a harului, viforul vijeliei era convertit în tainică adiere a Carmelului, iar nădejdea licărândă se transforma în strălucire puternică a Soarelui Dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru, Cel Care a alungat întunericul morții, tuturor viață răsărind.