Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Sfânta Teodora, podoaba neprețuită a pustiei nemțene

Sfânta Teodora, podoaba neprețuită a pustiei nemțene

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei
Data: 07 August 2015

Crăpătura din Carpații nemțeni aflați în apropierea Sihlei, locul de nevoință al Sfintei Cuvioase Teodora, îl face pe orice om contemporan să se înfioare la gândul marii diferențe între condițiile sale confortabile de viață și lipsurile la care s-a supus de bună voie pustnica din veacul al XVII-lea. Frigul, umezeala, întunericul și pustietatea pun stăpânire imediat pe mintea oricărui om care petrece un timp în peștera sfintei care a fost supranumită „Floarea duhovnicească” a Moldovei. Numai gândul la ajutorul primit din partea lui Dumnezeu în lupta duhovnicească a nevoitorilor îi mai poate da nădejde pentru propria luptă, care îi apare dintr-odată mică și neînsemnată, în comparație cu ceea ce a trăit sfânta acelei peșteri.

Sfânta Teodora s-a născut în ținutul sihaștrilor, Neamț, aproape de lavra cu același nume și a trăit în secolul al XVII-lea, atunci când Moldova era condusă de Vasile Lupu, iar cârma duhovnicească a corabiei duhov­nicești o avea Sfântul Mitropolit Varlaam. Copilăria și tinerețea le-a petrecut în localitatea natală, Vânători, unde a și fost măritată, împotriva voinței, cu un tânăr la fel de evlavios. Tânăra Teodora fusese aleasă de Dumnezeu însă pentru altceva. Ea avea chemarea pustnicească și simțea din ce în ce mai mult acest lucru. Duhovnicii ei erau din mănăstirile care împrejmuiau satul părintesc și ea însăși dorea cu tot dinadinsul să se călugărească. Ascultarea față de părinți însă a făcut-o să accepte, fără crâcnire, viața de soție. Cu toate acestea au decis mai târziu să ia calea mănăstirii. Soțul a mers la Mănăstirea Poiana Mărului, iar soția la Mănăstirea Vărzărești, ambele aflate în alți munți vestiți pentru viața pustnicească, aceia ai Vrancei. Mai târziu, din cauza năvălirilor dese ale tătarilor, maica Teodora a fost nevoită, ca mulți alți călugări și călugărițe din acea vreme, să-și părăsească chinovia și să meargă în locuri mai liniștite, unde s-ar fi putut îndeletnici cu isihia, așa cum i se cade unui monah. Petrece un deceniu la un schit rupestru din munții Buzăului, numit Agatonul cel Nou, unde este amintită într-un pomelnic săpat în peretele de piatră al Altarului. Mai apoi, cu dorul de ținuturile și duhovnicii nemțeni, se întoarce aproape de locul natal, unde ia legătura cu duhovnicul de la Sihăstria, care îi vede ardoarea spirituală și o îndrumă spre pustnicie la Sihla. Ia locul unui călugăr care trăia într-o peșteră și această crăpătură din munți îi devine noua casă, ușă spre Împărăția lui Hristos. Doar duhovnicul ei de la Sihăstria știa unde se nevoiește și venea s-o cerceteze, s-o îndrume și s-o îmbărbăteze în lupta ei aprigă împotriva forțelor străine și a propriilor neputințe. Teodora trece peste toate greutățile vieții pustnicești și ajunge la o stare de rugăciune și contemplație asemenea marilor bărbați și femei din trecutul Bisericii lui Hristos. În preajma mutării la Domnul, după ce fostul duhovnic părăsise această lume, niște călugări o găsesc în peșteră și, la rugămintea ei, aduc un ieromonah care s-o împărtășească, înainte de a se muta în locașurile cerești.
A fost înmormântată chiar acolo, în peșteră, locul unde s-a nevoit atâția ani, de către monahii care au găsit-o, iar mai târziu, pe la 1830, familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a renovat Schitul Sihla, a scos sfintele ei moaște și le-a pus spre închinare în biserica cea recent înfrumusețată. Mai târziu, moaștele au fost mutate la Miclăușeni. În anul 1856, aceeași familie boierească decide să dea curs cererii călugărilor din Lavra Pecerska și oferă moaștele Sfintei Teodora acestei vestite mănăstiri. Sfintele moaș­te au fost așezate în peșterile din lavra kieveană până când regimul ateu bolșevic a decis să închidă mănăstirea, transformând-o în muzeu.

Astăzi, pelerinul care se închină în catacombele Lavrei Pecerska nu are ocazia să vadă moaștele Sfintei Teodora, pentru că se spune că în iureșul primilor ani ai instaurării regimului comunist în Ucraina acestea s-au pierdut, ca multe alte odoare de mare preț ale mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în data de 20 iunie 1992 înscrierea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla în Sinaxarul sfinților Bisericii noastre, cu data de prăznuire la 7 august.

Foarte iubită de poporul dreptcredincios român, Sfânta Teodora de la Sihla a fost aleasă ca ocrotitoare a unor biserici din România și Republica Moldova.

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Teodora de la Sihla