Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sfântul Neagoe Basarab, ctitor, isihast şi înțelept domnitor

Sfântul Neagoe Basarab, ctitor, isihast şi înțelept domnitor

Se împlinesc zece ani de când la Curtea de Argeş a avut loc pro­cla­marea solem­nă (locală) a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, unul dintre marii domnitori români.

Dacă privim cu atenție în istoria zbuciumată a pământului românesc aflat în calea tuturor rău­tăților, după cum spunea cro­ni­carul, descoperim chipuri stră­lu­cite de domni care au iubit Bise­rica și Țara.

Nimeni nu este fără de păcat. Sfinții au fost oameni și nu îngeri, dar iubirea lor față de Mântuitorul Iisus Hristos le-a încununat viața. Țara Românească a avut doi mari domni care au arătat prin fapte iubirea lor față de Domnul, iar Moldova îndeosebi pe Sfântul Voievod Ștefan, dar și pe alții asemenea. Domnitorul Moldovei a fost viteaz apărător al patriei străbune, iar fapta lui de căpătâi a fost aceea de a fi fost scut pentru întreaga creș­ti­nătate. Dacă Moldova ar fi căzut, toată creștinătatea ar fi fost în pericol.

Au fost și alții pilduitori prin viața lor, dar cei trei au ajuns să fie cinstiți în biserici prin rânduiala lui Dumnezeu și prin fap­tele care au uimit contemporanii și urmașii.

Acestea putem mărturisi și despre Sfântul Voievod al Țării Românești, Neagoe Basarab, model pentru întreaga creștină­tate prin viața și faptele lui. Deși a fost conducător al unei țări
mici, aflată în apropierea împă­ră­ției turcești, care a constituit întotdeauna un real pericol, a făcut fapte mai apreciate decât cei care aveau teritorii întinse de stăpâ­nit și nenumărate bogă­ții. Întotdeauna amintirea unor astfel de oameni rămâne model pentru întreaga Biserică.

Între domnitorii canonizați ai românilor, Sfântul Neagoe Basa­rab se aseamănă cu marele voie­vod și martir Constantin Brânco­veanu. Au fost nu doar mari ctitori de locașuri sfinte, mărini­moși dăruitori, ci și foarte edu­cați, elevați și deschiși către cultura universală. Cei doi au învă­țat din spiritualitatea ortodoxă, au citit cuvintele Scripturii și ale marilor Părinți ai Bisericii care au înțeles că dorința de a se apropia și de a-L cunoaște pe Domnul reprezintă cheia vieții veșnice.

Neagoe Basarab s-a bucurat de o educație nobilă, aleasă, a întâlnit călugări sfinți, ierarhi marcanți ai vremii sale, a învățat și descoperit cuvintele înțelepte, le-a pus cu stăruință în practică.

S-a născut în ultimul pătrar al veacului al XV-lea, fără să știm exact anul (1475, 1480 sau 1482). Fiu de domn, sau unul din­tre urmașii marilor Craio­vești, iubitori de cultură și de zidiri bisericești, Neagoe Basarab avea să fie printre cei mai mari și luminați domnitori ai Valahiei.

A primit învățătura mamei sale evlavioase, Neaga, femeie care a înțeles că misiunea ei de căpătâi este aceea de a transmite copiilor credința strămoșilor ei. Aceasta i-a fost primul dascăl, iar mai târziu a beneficiat de darurile familiilor Craiovești și ale unor oameni importanți ai vremii sale. Au urmat mai mulți ani de învățătură la cunoscuta Mănăstire Bistrița din Oltenia, centru cultural de mare im­portanță la acea vreme, ce avea legături cu Muntele Athos, dar și cu alte locuri de spiritualitate ortodoxă. S-a și spus că Bistrița olteană a reprezentat pentru zona în care se afla ceea ce erau mănăstirile Neamț, Bistrița și Putna pentru Moldova. În cunoscuta lavră din inima Olteniei, Neagoe Basarab a învățat de la călugări înțelepți limbile greacă și latină, alții spun că știa și ceva din limba turcă, dar mai ales și-a însușit cuvintele Scripturii. Înțe­legem acest lucru din faptul că mai târziu, peste ani, sim­țin­du-și sfârșitul aproape, Neagoe Ba­sa­rab avea să aștearnă pe hârtie ceea ce a învățat în tinerețe la Mănăstirea Bistrița, dar mai ales într-o întâlnire providențială cu Nifon, fostul Patriarh al Constantinopolului, pentru o vreme și Mitropolit al Țării Românești.

Neagoe Basarab i-a fost ucenic și ajutor, iar când ierarhul Nifon a fost izgonit de Radu cel Mare în 1505, a poposit un timp chiar în casa viitorului domnitor până când a urmat drumul Muntelui Athos, unde s-a prezentat într-o zi la Mănăstirea Dionisiu, spu­nând că este novice și ar vrea să devină monah. Acolo avea să-și sfâr­șească zilele, iar Neagoe Basarab, înțelegând mai târziu nedreptatea care i s-a făcut ie­rarhului cu viață sfântă, avea să-și ceară, smerit, iertare.

La puțin timp după urcarea sa pe tron, a trimis o delegație la Mănăstirea Dionisiu și, cerând să se umble în mormântul fostului patriarh, au aflat moaștele sale întregi. Acest lucru se întâmpla în anul 1515, iar des­coperirea din mormântul Sfântului Nifon a uimit nu doar pe călugării rugători ai Athosului, care erau sub grea încercare, întrucât Constantinopolul căzuse din 1453 sub turci, ci chiar întreaga creștinătate.

Moaștele lui au fost aduse în Țara Românească, unde au fost primite cu o evlavie nemaiîn­tâl­nită, iar la îndemnul domnului Neagoe Basarab au fost așezate deasupra mormântului fostului domnitor Radu cel Mare, cerându-i-se iertare Sfântului Nifon pentru nedreptățile ce i se făcu­seră în Țara Românească. Se spune că însuși domnitorul a avut un vis în care se arăta că Sfântul Nifon l-a iertat pe Radu cel Mare pentru răul ce-l săvârșise.

Așadar, cărturarul ucenic al Sfântului Nifon, Neagoe Basa­rab, avea să ajungă domnitor când nu împlinise încă 30 de ani. Nu a domnit prea mult, așa a fost vremea, iar sănătatea lui șubredă a făcut să părăsească lumea aceasta când încă nu împlinise zece ani de domnie, însă realizările sale în acești ani au fost mai multe decât ale unora care au condus ani îndelungați pe tronul Țării Românești sau al Moldovei.

În primul rând, trebuie adusă cinstire Sfântului Neagoe Basa­rab pentru dragostea în zidirea unor biserici și mănăstiri.

Între aceste ctitorii se află cea mai veche biserică din Arhiepiscopia Bucureștilor, a Mănăstirii Snagov, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, con­strucție de mare frumusețe, cu plan arhitectural inspirat și cu veșmânt pictural special, una
dintre cele mai importante măr­tu­rii ale perioadei când începuse a fi Țara Românească Bizanțul de după Bizanț.

Se adaugă Catedrala din Târ­goviște, mai multe mănăstiri și biserici, dintre care în primul rând trebuie apreciată Catedrala de la Curtea de Argeș, unde a și fost îngropat în anul 1521, când a trecut la cele veșnice.

A fost, în același timp, mare ctitor pentru bisericile mănăs­ti­rilor din Sfântul Munte, greu în­cercate din cauza turcilor. Așa a fost înălțarea unei biserici noi la Mănăstirea Dionisiu, cinstită cu hramul Sfântului Nifon, marele său dascăl. De asemenea, în mod special amintim mănăstirile Ma­rea Lavră, Cutlumuș, Hilandar, Sfântul Pavel, Dochiariu și altele, precum și împlinirea unei sfinte datorii față de învățătorul și duhovnicul său, Sfântul Nifon, căruia i-a făcut o preafrumoasă raclă din argint aurit, cu pietre de mare preț, pentru moaștele sale.

Când a fost trimisă la Dionisiu, călugării, văzând mărinimia și evlavia domnitorului valah, au trimis în dar Țării Românești capul și mâna dreaptă ale Sfântului Nifon. Se spune că domnitorul călătorea adeseori cu ele, în vreme de încercare, dar și de bucurie. Povestea tuturor despre răbdarea patericală a Sfântului Nifon din care s-a inspirat și pe care mai târziu avea să o așeze și în cunoscuta sa operă: Învăță­tu­rile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.

Mare ctitor și binefăcător la Ierusalim, Constantinopol, Mun­tele Sinai și alte locuri în care trăiau cu mare greutate creștinii ortodocși, Neagoe Basarab avea să facă din Curtea de Argeș locul său de suflet, centru al Ortodoxiei, adresând invitații la sărbă­to­rirea Adormirii Maicii Domnului, în anul 1517, Patriarhului Teolipt al Constantinopolului (a doua vizită a unui patriarh constantinopolitan pe pământ românesc, după cea a Patriarhului ecumenic Pahomie, în 1513), mai mul­tor mitropoliți, arhierei, prin­tre care și Mitropolitul Macarie al Țării Românești, vestitul tipograf, care la stăruința lui avea să fie hirotonit arhiereu în anul 1513. Au venit și egumenii celor 20 de mănăstiri ale Muntelui Athos, iar Gavriil Protul vorbește elogios în însemnările lui despre acest moment cu a cărui strălucire întâiul dintre monahii atoniți nu se mai întâlnise până atunci.

De aceea, Neagoe Basarab a fost numit mare apărător al Ortodoxiei. A doua zi după sfințirea Catedralei de la Curtea de Argeș, Sfântul Nifon a fost trecut în rândul sfinților. A fost prima canonizare făcută pe pământul românesc. Vor mai fi fost și altele în primele veacuri despre care însă nu avem mărturii concrete, așa cum este cazul celei de la Curtea de Argeș. Tot atunci a fost sfințit pentru a doua oară Sfântul și Marele Mir pe teritoriul țării noastre.

Sfântul Neagoe Basarab a fost și un mare învățat. Acest dar primit de la Dumnezeu și apoi cultivat cu multă râvnă se vede și în scrierea pe care a lăsat-o fiului său Teodosie. Era într-o situație limită, fiul său nu mai putea beneficia de sfaturile direc­te ale tatălui său, care se lupta cu o boală cumplită și avea să treacă la cele veșnice curând, iar Teodosie, și el pentru câteva luni domnitor al Țării Românești, trebuia să afle din mesajul special al tatălui său prioritățile domniei și ale vieții de creștin.

Scrierea îl arată ca un bun cunoscător al cuvintelor Domnului, desprinse din paginile Scripturii, ale Părinților Bisericii, având parcă o deosebită atenție față de învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur.

Era iubitor de liniște, poate și din pricina bolii necruțătoare pe care o purta ca pe o cruce de la Dumnezeu, pregătindu-se cu atenție pentru primirea daru­rilor cerești.

A rămas, cum s-a afirmat, un Domn isihast, un conducător al Țării Românești cu trăire mona­hală, deși era familist, cu șase copii, bucurându-se de darurile cele bogate pe care Dumnezeu le-a revărsat peste el și peste țară.

Învățăturile lui Neagoe Basa­rab către fiul său Teodosie este considerată una dintre cărțile de căpătâi ale culturii românești. Ni-l arată pe autor ca important cronicar, dar și foarte bun cunos­cător al cuvintelor Sfintei Scripturi și al învățăturii patristice a Bisericii Răsăritului.

Istoricii, teologii și cărturarii din țară și din străinătate care s-au ocupat de opera sa ni-l pre­zin­tă ca pe un om luminos, a că­rui strălucire avea să înfrunte întunericul vremii sale venit mai ales dinspre Poartă, dar și dinspre alte locuri potrivnice, care mai târziu s-au întors împotriva învățăturii Bisericii Răsăritului.