Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Simbolul de credinţă sau Crezul

Simbolul de credinţă sau Crezul

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 09 Oct, 2019

Credinţa este răspunsul omului la chemarea lui Dumnezeu. Ea este un act personal, liber şi sinergic, un rod al lucrării harului şi al deciziei libere a omului. Această credinţă născută ca poten­ţialitate în apele Botezului se actualizează prin li­bera decizie a omului şi constă în pri­mirea şi mărturisirea adevă­rului de credinţă, descoperit de Dumnezeu, culminând în persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. Credinţa adevărată a Bisericii este aşadar întemeiată pe Revelaţia divină. Acest dat revelaţional cuprins în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a fost sintetizat, concentrat şi expus de Biserică în Simbolul de credinţă sau Crezul.

Formularea Simbolului ni­ceo- constantino­politan la primele două sinoade ecumenice (Niceea 325 şi Constantinopol 381) nu a repre­zentat un eveniment izolat în isto­ria Bi­sericii. Acest demers  istoric a fost premers şi pregătit de o multitudine de mărturisiri de credinţă.

Încă de la început, în Biserica creştină au circulat scurte definiţii ale credinţei, plecând sau având ca model mărturisirile de credinţă treimice şi hristologice din Noul Testament. Aceste mărturisiri de credinţă simple au evoluat, cu­noscând o amplificare în Biserica primară, de la scurte mărturisiri de credinţă ale martirilor creştini şi formulele de credinţă împotriva ereziilor la simbolurile baptismale rostite de cei ce se încreştinau. Astfel, putem vorbi de o dezvoltare dogmatică a Crezului, care trebuia să corespundă nevoilor misionare, liturgice şi catehetice ale Bisericii. Primul Crez care a primit recu­noaşterea întregii Biserici creştine, având girul a două sinoade ecumenice, a fost Simbolul niceo-constantinopolitan.