Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sistemul în Biserică

Sistemul în Biserică

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 03 Apr, 2011

Afirmăm în unanimitate şi în mod constant faptul că Biserica Ortodoxă nu a dorit şi nici măcar nu a propus vreodată o sistematizare exacerbată a propriei învăţături de credinţă, însăşi dogmele formulate de-a lungul timpului nefiind expresia unor încercări programatice de conceptualizare, ci a unei prelungiri necesare, atunci când epoca istoriei o impunea, a propriei trăiri. Altfel spus, între ce credem, afirmăm şi facem trebuie sau ar trebui să fie unanimitate, după cum unanimitate a existat în cazul celor care s-au încumetat să formuleze şi care acum ne privesc din icoane. În caz contrar, nu am asista decât la propria tendinţă ipocrită de a ne fabrica o imagine de carton, adică de a crede şi mărturisi ceva şi de a face cu totul invers. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă prin oamenii Ei inspiraţi nu a scris dogmatică de dragul dogmaticii şi nici din dorinţa de a arăta lumii calitatea conceptelor dezvoltate de Părinţii şi Sfinţii Ei. Că între timp au apărut alte aspecte ce necesită poate o mai precisă şi neîntârziată analiză şi în consecinţă exprimare dogmatică este îndeobşte recunoscut, iar pregătirile marelui Sinod Panortodox atestă, cel puţin la nivel organizatoric, un minim interes în acest sens.

Esenţial rămâne faptul că doctrina ortodoxă nu se sufocă în autosuficienţă, îngăduind într-o proporţie semnificativă taina, misterul, înţelegerea duhovnicească mai presus de deducţia logică. Alţii, observându-ne, au numit aceeaşi realitate adesea ignoranţă, regres, imobilism, reproşându-ne lipsa capacităţii de exprimare, de a fi în ton cu noile dezvoltări doctrinare pe care le experimentează creştinismul şi reproşându-ne rămânerea cu încăpăţânare la stadiul incapacităţii unei explicaţii exhaustive. Cu alte cuvinte, reticenţa ortodocşilor faţă de conceptul de sistem, mai ales în ceea ce priveşte doctrina.

Cum se împacă ortodocşii cu ideea de sistem? Poate fi sistemul (aici dogmatic) şi o caracteristică a învăţăturii de credinţă care propune prin excelenţă libertatea exprimării în Duh, respectarea voinţei personale şi mai presus de atât a voinţei lui Dumnezeu, dar şi neîngrădirea harului lui Dumnezeu? Ne putem gândi la sistematizare, la formule, la planuri şi schiţe şi în acelaşi timp să lăsăm loc Duhului care suflă unde voieşte? Scriu teologie numai teologii cu diplomă şi dogmatică, numai dogmatiştii care au cunoştinţă de ultimele tendinţe în domeniu? Istoria mai veche şi mai recentă demonstrează că Dumnezeu vede dincolo de cartea de vizită, de diploma licenţei sau a doctoratului sau de elementele CV-ului, care toate ar fi îndreptăţite să legitimeze orice demers teologic. Limitele sistemului la care ne raliem în cor şi care uneori ne protejează şi ne legitimează iniţiativele apoase, doar de dragul menţinerii propriei imagini în peisaj, sunt suspendate periodic de rânduiala lui Dumnezeu, care intervine pentru a învia şi însufleţi sisteme împietrite.

Am putea susţine că tot un sistem ne propune şi Sfântul Ioan din Sinai, pomenit în duminica a IV-a din Postul Mare, prin celebra sa lucrare ce i-a devenit ulterior atât de intimă, încât i-a definit pentru posterioritate numele. Nu este Scara cu cele treizeci de trepte ale ei o încercare de a propune Bisericii tot un sistem? Nu se află în spatele ei dorinţa expresă de a oferi monahilor, în acest caz, soluţia standard pentru aflarea comuniunii cu Dumnezeu? La o primă vedere aşa am putea crede, dar cele 30 de trepte nu sunt elementele unei ecuaţii matematice cu aplicabilitate generală şi nici exemplele unei cazuistici perfecţionate, ci mărturii ale discernământului duhovnicesc, care afirmă încă o dată: în Biserică are loc un singur sistem - al vieţii adevărate.