Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sticla de lampă

Sticla de lampă

Un articol de: Ștefan Mitroi - 05 Aug, 2016

La noi, în sat, nu se înnopta niciodată pentru că asfințea soarele, ci din pricina faptului că oamenii luau lumina zilei de afară și‑o vârau înăuntru, în case.

Umpleau sticlele de lampă cu ea. Numai acolo se păstra lumina zilei întreagă. Dimineața, îi dădeau drumul înapoi. Numai așa se crăpa în satul nostru de ziuă! Dar noaptea, lumina zilei era parcă mai frumoasă decât ziua!

Nu era fereastră la care să nu vezi pâlpâind o sticlă de lampă.

Iarna, răsăreau la lumina lămpii câmpuri de flori de gheață în geamuri. Se umpleau odăile de parfumul lor! În ajunul Crăciunului, le culegeam, ca să se poată privi în ochi lumina lămpii cu lumina din glasul colindătorilor de afară.

Nu exista minunăție mai mare pe lume decât să nimerești între aceste două lumini! Ai fi vrut să rămâi toată noaptea acolo. Și chiar toată iarna. Ba chiar toată viața, dacă mă gândesc bine. Dar nu se putea decât atunci.

Lumina lămpii se uita de la fereastră cu jind la lumina colindelor, ce se îndepărta, făcându‑se tot mai mică.

La lumina lămpii mă spăla mama, vara, pe picioare, în timp ce pe ea o spăla pe cap lumina lunii, care‑i picura în păr dintre crengile prunului din fața casei.

Bunica le cam încurca. Punea câteodată luna în locul lămpii la fereastră, încurcând, totodată, și ața de cusut cu razele acesteia. Odată, m‑am pomenit la școală îmbrăcat într‑o cămașă cusută la guler cu lumină! Toată ziua aceea s‑au uitat fetele din clasă cu admirație la mine!

Într‑un revărsat de zori, mi s‑a năzărit să iau în căușul palmei lumina și s‑o duc afară. Voiam să se crape mai repede de ziuă, dar am spart din greșeală sticla de lampă!

Am văzut, la lumina lacrimilor, că stinsesem, odată cu lumina lămpii, și copilăria!