Testamentul Sfântului Teodor Studitul

Deşi s-a născut într-o familie care controla o bună parte a finanţelor statului, deşi ar fi putut ocupa locuri înalte în ierarhia Imperiului Bizantin, un tânăr născut acum mai bine de 1.200 de ani a ales, totuşi, altceva. Teodor Studitul (759-826) - căci despre el este vorba - este una dintre marile personalităţi ale Bisericii şi unul dintre sfinţii cu mare autoritate, mai ales în lumea monahală. Deşi s-a remarcat ca un dârz apărător al icoanelor - în timpul său desfăşurându-se teribilele frământări iconoclaste -, Sfântul Teodor Studitul a rămas în istorie şi datorită harului său de excelent organizator.

În timpul stăreţiei sale, la Mănăstirea Studion din Constantinopol, Sfântul Teodor a implementat o serie de măsuri care au condus la o revigorare a vieţii monahale, atât sub aspect material, cât şi duhovnicesc. Modelul studit - care este, de fapt, o dezvoltare a „Regulei“ Sfântului Vasile cel Mare - a fost mai apoi însuşit în tot spaţiul ortodox, exemplul athonit fiind cel mai elocvent.

Vă prezentăm, în continuare, testamentul lăsat de Sfântul Teodor Studitul obştii Mănăstirii Studion.

De vreme ce ticălosul meu trup este bolnav fără leac şi nu vă pot aduna pe toţi la mine, fiilor, fraţilor şi părinţilor, în ziua sfârşitului meu, fiindcă mănăstirile sunt risipite prin locuri depărtate şi, apropiindu-se ceasul ca să mă duc din viaţă, nu mai este nici vreme, m-am apucat să scriu acest testament, pe care vi-l las tuturora.

Am socotit dumnezeiesc şi cuviincios lucru, ca toţi să audă cuvântul meu cel mai de pe urmă şi, auzind, să priceapă cum cred, ce mărturisesc şi pe cine las egumen după moartea mea, ca să rămână între voi unirea şi pacea lui Hristos, pe care a lăsat-o Domnul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, când a fost să se despartă de pământ pentru cer şi să şadă pe scaunul din dreapta lui Dumnezeu.

Sfaturi către noul stareţ

Las ca părinte, luminător şi dascăl al vostru pe domnul şi părintele meu şi părintele vostru al tuturor, prea cuviosul Egliston. În taină, el este mai aproape de Hristos şi decât mine şi decât voi toţi, pentru că s-a înălţat prin smerenia lui asemănătoare cu a lui Hristos. Cu toate că el este împăcat aşa cum se găseşte, cred şi nădăjduiesc ca, prin povăţuirile şi rugăciunile lui către Dumnezeu, să vă mântuiţi toţi, dacă îi veţi fi ascultători şi supuşi.

Mai apoi, după moartea lui, las pe cel care îl veţi alege voi, prin obşteasca sfătuire, după voia lui Dumnezeu, după placul fraţilor şi după dorinţa mea.

Aşadar, ascultă Părinte şi frate, tu care vei fi egumen! Iată, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi cei aleşi, îţi încredinţez toată frăţimea în Hristos. Cum să o primeşti? Cum s-o ai? Cu ce fel de poveţe? Şi cum s-o păzeşti?

Îţi las aceste porunci, pe care porunci eşti dator să le păstrezi şi să le păzeşti neclintite. Caută, aşadar, să nu schimbi felul şi rânduiala ce ai primit de la smerenia mea în ce priveşte obştea, afară de mare trebuinţă. Să nu agoniseşti nimic din lucrurile lumii, nici să vă strângeţi comori deosebite, chiar şi de un argint. Să nu-ţi împovărezi sufletul şi inima cu vreo putere sau grijă, afară de cele date ţie de Dumnezeu şi de mine: fiii şi fraţii duhovniceşti. Să nu te îndeletniceşti cu rudele şi cu prietenii tăi şi nici să ceri de la ei vreo moştenire, în viaţă sau după moarte - pentru că nu eşti din lume, ca să te împărtăşeşti din ale lumii - afară de cazul când cineva din lume îmbrăţişează viaţa noastră, dar şi atunci să faci cum au făcut sfinţii Părinţi.

Mănăstirea să nu aibă sclavi

Slugă să nu ai, nici pentru trebuinţa ta, nici pentru a mănăstirii încredinţată ţie şi nici la ţarine, căci şi sluga este chip al lui Dumnezeu şi au numai mirenii, precum au şi nunta. Lăuntric, tu să fii sluga fraţilor, cu toate că în afară eşti socotit stăpânul şi dascălul lor.

Să nu foloseşti pentru nevoile obştii dobitoc de parte femeiască, pentru că partea femeiască a fost izgonită din cuprinsul nostru, din mănăstire, ţarini şi orice loc, aşa cum au făcut sfinţii Părinţi dinainte de noi şi după cum nu suferă nici firea.

De asemenea, să nu încaleci pe catâri sau pe cai, dacă n-ai nevoie, mai degrabă, să umbli pe jos, asemenea lui Hristos. Dar şi atunci, ai voie numai când catârul este de parte bărbătească. Totdeauna, ai grijă ca toate lucrurile să fie de obşte şi fratele să n-aibă nimic al său, de la aţă până la ac.

Împarte sufletul şi trupul tău cu dreptatea dragostei între toţi fiii tăi duhovniceşti şi între fraţi. Să nu te faci frate cu mirenii şi nici să ai cu ei legături de cuscrie, fiindcă ai fugit din lume. Părinţii n-au făcut asemenea lucruri, iar de se va găsi la cineva, nu este lege.

Nu mânca împreună cu femeile, afară de mama ta cea bună şi de sora ta, însă, şi cu acestea, nu cred că este nevoie, după cum poruncesc sfinţii Părinţi.

Nu pleca departe, dacă nu-i nevoie, lăsând turma singură, datoria ta fiind să te nevoieşti a mântui oile cele cuvântătoare ale lui Hristos.

Haine simple, odăjdii de preţ

Să nu calci legile sau canoanele sfinţilor Părinţi, mai ales ale marelui Vasile, ci să lucrezi şi să vorbeşti, ca şi când ai avea mărturii din sfintele Scripturi.

Să nu-ţi părăseşti turma ta pentru alta şi să nu alergi după vrednicie mai mare, fără voia fraţilor.

Să nu faci prietenie cu vreo călugăriţă şi să nu dormi în mânăstire de maici.(…)

Să nu deschizi oricărui fel de femeie poarta mănăstirii, afară de mare trebuinţă, însă dacă împrejurările cer, lucrul acesta să nu fie cunoscut de toţi.

Când va trebui să dormi afară de casa ta, să nu rămâi în case femeieşti, nici tu nici fraţii tăi duhovniceşti, ci alege case ale bărbaţilor evlavioşi. (…)

Să nu-ţi faci haine de mult preţ, afară de odăjdii, îmbracă-te asemenea părinţilor, cu haine simple, aşa cum am făgăduit.

Nu mânca bucate scumpe, cu lăcomie, nici la tine acasă, nici la ospeţe întâmplătoare, pentru că astfel de bucate sunt ale lumii acesteia, nu ale lumii viitoare.

Nu strânge averi în mănăstirea ta, ci orice prisos împarte-l celor ce au nevoie, după porunca sfinţilor Părinţi.

Să nu dai nimănui mai multă stăpânire decât trebuie fraţilor. Nici sufletul tău să nu-l desparţi de legile şi poruncile dumnezeieşti, chiar dacă vei fi închis până la sânge.

Nici un lucru să nu-l faci numai după părerea ta; ci la orice lucru făcut, sufletesc sau trupesc, să ai sfatul şi rugăciunea părintelui tău duhovnicesc.

Iar pentru trebuinţele mănăstirii, fie că este nevoie de unul, fie de doi sau de mai mulţi, alege pe cei mai înţelepţi, aşa cum am poruncit părinteşte, mai sus.

Păzeşte cu scumpătate acestea şi toate cele ce ai mai primit de la mine, ca să-ţi fie ţie bine şi să te uneşti cu Domnul. Ridicându-te, însă, cu vorba sau cu sfatul, împotriva celor poruncite, te depărtezi de Domnul, atât pe tine cât şi pe alţii.

Sfaturi pentru fraţii din mănăstire

Apropiaţi-vă şi voi, fiii mei şi fraţi în Domnul, şi ascultaţi sufletescul meu cuvânt.

Primiţi egumenul aşa cum l-aţi ales toţi, pentru că nimeni n-are voie să aleagă altă viaţă şi alt trai în afară de obştea frăţească, care vă leagă de Domnul.

Sărutaţi-l ca pe un moştenitor al meu, dându-i toată cinstea şi evlavia.

Supuneţi-vă lui ca mie, fără teamă că va pune lege nouă şi nici să-i cereţi mai mult decât darurile pe care i le-a dat Duhul Sfânt. Este de-ajuns să păzească ce i-am poruncit eu, smeritul. Iar de mă iubiţi, fiii mei, păziţi poruncile mele şi pacea va fi cu voi.

Păziţi, fără de sminteală, îngereasca făgăduinţă pe care aţi făcut-o, vieţuind în chip ceresc. Aţi urât lumea, nu vă mai întoarceţi la lucrurile ei; v-aţi izbăvit de lanţurile patimilor trupeşti, nu vă mai legaţi iarăşi cu ele; v-aţi lepădat de bucuriile şi lucrurile zadarnice ale acestei vieţi, nu vă întoarceţi înapoi, ca să fugiţi de supunerea noastră plină de trudă şi să ajungeţi jucării ale dracilor.

Răbdaţi, aşadar, până la sfârşit pe drumul ascultării, ca să luaţi cununa neveştejită a dreptăţii.

De asemenea, păzind smerenia, lepădaţi-vă de voinţa voastră şi întipăriţi în inima voastră numai cele orânduite de egumenul vostru.

Dacă veţi săvârşi acestea până la sfârşitul vieţii voastre, veţi fi fericiţi, pentru că veţi fi primiţi în ceata mucenicilor şi, încununaţi în împărăţia cerurilor, veţi câştiga şi bunătăţile veşnice.

„Să fiţi îndrăzneţi“

Fiţi sănătoşi, fiii mei, eu plec acum pe calea neîntoarsă, adică niciodată nu mă voi mai întoarce, cale pe care au purces toţi de la zidirea lumii şi pe care şi voi toţi veţi purcede, după trecerea acestei vieţi.

Nu ştiu, fraţii mei, unde voi merge, la ce judecată mă voi înfăţişa, ce locuinţă mă aşteaptă.

N-am făcut nici un lucru bun înaintea lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit de orice păcat.

Mă bucur numai că mă duc din lume în cer, de la întunerec la lumină, din robie la libertate, din pământ străin la cel adevărat şi al nostru.

Cu multă îndrăzneală, de asemeni zic: merg către Stăpânul, către Domnul şi Dumnezeul meu, pe care L-a iubit sufletul meu, care mi-a fost Părinte şi, ca un fiu, nu L-am ascultat, care a fost pentru mine totul, de şi nu L-am slujit ca o slugă curată.

Am scris acestea, rugându-vă să fiţi îndrăzneţi. Le-am scris şi pentru ca să vă rugaţi pentru mântuirea mea, de care dacă mă voi învrednici, să ştiţi, că nu voi conteni să mă rog pentru voi, cu îndrăzneală, să vă mântuiţi, bine să petreceţi şi să vă înmulţiţi şi în slava lui Dumnezeu.

Nădăjduind, vă aştept pe fiecare, după moarte, să vă primesc şi să vă sărut.

Bunătatea lui Dumnezeu să vă păzească pe toţi în această credinţă, până în veacul viitor, pentru că aţi păzit poruncile Lui.

Aduceţi-vă aminte, fiii mei, de smeritele mele cuvinte şi păstraţi predania mea în Hristos Iisus Domnul nostru. (n.r. - text reprodus după Sfântul Teodor Studitul - „Cuvântări duhovniceşti“, Alba Iulia, 1994)