Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Tinereţea Sfintei Ecaterina

Tinereţea Sfintei Ecaterina

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 25 Noi, 2010

Cine a făcut Teologia ortodoxă la Bucureşti sau cine ştie zona facultăţii de lângă Dealul Patriarhiei nu are cum să nu cunoască biserica ce are ca patron spiritual pe Sfânta Ecaterina, capela studenţilor teologi. Poate că nu are cea mai grozavă pictură în conformitate cu normele sau erminiile frumoase care ne-au educat gustul artistic în ultima perioadă, poate că nici stilul arhitectonic potrivit căruia a fost zidită nu corespunde întru totul gusturilor pretenţioase şi exigente, adesea necunoscătoare, însă vrând-nevrând, biserica asta face parte din viaţa şi amintirile generaţiilor numeroase de teologi care pentru patru ani (sau mai mulţi) şi-au purtat paşii pe aici, au încercat să descifreze tainele unei învăţături care, culmea, trebuie să înceapă sau trebuia să fie căutată întâi în capelă. Şi ea, ca şi alte biserici asemănătoare, s-a supus unei reguli încetăţenite de studenţime: mai mult goală în timpul semestrului şi uneori arhiplină în timpul sesiunii, mai ales în preziua sau dimineaţa examenelor obişnuite, ca să nu mai vorbesc de licenţă. Brusc, toată lumea îşi amintea atunci de capelă, aceasta devenea oprirea principală a drumului din cămin spre facultate, iar Sfânta Ecaterina era asaltată din nou de rugi fierbinţi.

Mă gândesc acum la motivul în virtutea căruia Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ecaterina să devină ocrotitoarea capelei studenţilor ortodocşi din Bucureşti, să se creeze aşadar o binecuvântată familiaritate a acestora cu o sfântă care, aparent, nu are nimic în comun cu mediul teologiei eclesiale exersate şi certificate ca atare în decursul istoriei creştinismului. De ce Sfânta Ecaterina şi nu un alt sfânt, un Părinte al Bisericii, un renumit ierarh sfânt, teolog? Care să fie legătura ce a unit şi uneşte mereu Sfânta de viitorii slujitori ai altarelor? Poate buna cunoaştere a Adevărului, a cuvintelor despre Cuvânt, dându-şi măsura elocinţei într-o confruntare cu ritorii vremii, aşa cum certifică viaţa ei păstrată de Biserică. Poate pentru că există o rânduială a mărturisirii pe care a împlinit-o Ea şi pe care, mai devreme sau mai târziu, într-un context mai mult sau mai puţin luat în seamă, o vor împlini toţi cei care au trecut pragul bisericii ca studenţi ai instituţiei de vizavi. Sau poate că avem de-a face cu o legătură a tinereţii frumoase, traversată cândva de Ea şi pe care o trăiesc studenţii, care se simt altfel în apropierea Ei, venerându-i icoana sau citindu-i acatistul, ca în compania unui prieten de vârstă apropiată care îi înţelege.

Ea priveşte, din icoana aflată în biserica ce o are ca ocrotitoare, paşii ezitanţi sau prea îndrăzneţi ai celor care se află la începutul facultăţii şi tot ea petrece cu privirea absolvenţii care îşi rostesc jurământul în acelaşi lăcaş, nu neapărat ca un angajament cu precis stipulate clauze, ci mai curând ca o încercare de a crede că de curând încheiatul timp şi locurile studenţiei lăsate în urmă vor rămâne în memoria tuturor. Toţi îşi amintesc de tinereţe. A lor şi a Sfintei Ecaterina.