Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Tipsia fărădelegilor

Tipsia fărădelegilor

Un articol de: Horia Nicolae Prioteasa - 21 Apr, 2016

Promovarea răului a devenit tot mai pregnantă în lume și dată publicității în duhul învrăjbirii și al pizmuirii între oameni. Omul lumii actuale este copleșit de duhoarea răului, de trâmbițarea zilnică a păcatului văzut ca virtute, de înjosirea conceptului, de veacuri așezat, al familiei, de libertinajul ajuns lege statornică pentru puțini, în detrimentul celor mulți. Așezarea valorilor trainice și dătătoare de fericire devine o utopie pierdută pentru totdeauna.

Tragedia constă în orbire prin ură și dezbinare, prin ciocnirea voită a civilizațiilor și culturilor, prin constrângerea legiuitorilor lumești spre eliminarea imediată a teocrației sub orice formă de exprimare ar fi aceasta, dar nu prin metodele folosite în ultimii ani, ci prin viclenii ascunse și impuse strategic în scaunele cele de sus ale puterilor omenești. De aici se vede încremenirea nefirească și neașteptată a lumii, care e incapabilă să ia măsuri imediate de lepădare a răului. Neputința aceasta se explică prin lipsa unei reacții duhovnicești la nivel global, ceea ce înseamnă că lumea s-a răcit de divinitate și nu mai este chemată spre sacru, ci s-a profanat profund, astfel încât s-a răcit complet de Dumnezeu.

Ultima cetate de scăpare rămâne Ortodoxia autentică și nealterată de veacuri, care acum trece prin proba focului văzut, exprimat direct prin persecuție clasică și prin prigoană psihologică concertată atent de slujitorii și slujbașii răului. Conceptul malefic al acestor ideologii este cunoscut din vechime, pentru că este rezultatul închinării și supunerii totale față de puterile și duhurile rele ale îngerilor căzuți, ce se războiesc cu Dumnezeu și cu noi, oamenii, cea mai importantă creație a Sfintei Treimi. Închinarea idolească tinde să se strecoare în om prin acceptarea răului ca nefiind rău, prin toleranța păcatelor din viața noastră și protejarea lor de normalitatea trăirii în Hristos, pentru Care au suferit și au primit martiriu mulțime de creștini de atunci și de astăzi. Practic, Hristos Domnul devine din Bunul și Blândul Mântuitor al lumii un personaj controversat, Care nu are capacitatea de a transmite toleranță față de fărădelegile lumii actuale, iar învățătura creștină întemeiată de El nu se mai pliază pe suportul ideologic al neamurilor de azi, nefiind înțeleasă și asimilată, ca fiind de origine divină.

Conducătorii legiunilor de astăzi întind tipsia fărădelegilor lumii întregi, spre o împărăție a răului, grăbindu-se obsesiv spre sfârșitul omului. Planurile demonice, hrănite de neascultarea omului de Dumnezeu, nu iau în considerare mijlocirea sfinților pentru mântuirea oamenilor păcătoși, prin neadormita rugăciune a Bisericii triumfătoare și prin neîncetarea privegherilor plăcuților sfinți din crăpăturile pământului sau a celor dintre noi, dar neștiuți de nimeni. Puterea mijlocitoare a sfinților a deschis mintea oamenilor spre înțelepciune și pricepere, spre depărtarea păcatelor, spre izbăvirea de toată răutatea, ajutând lucrării Duhului Sfânt în Biserică, prin Sfintele Taine. Conlucrarea aceasta a ținut Biserica lui Hristos pe piatra credinței, ca pe cetatea zidită pe stâncă, statornică în învățătură dumnezeiască, propovăduitoare a bucuriei veșnice, avându-L Mire pe Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Biserica devine dușman declarat al păcatului, dar cu porțile larg deschise pentru toți păcătoșii, care se pot curăți fie prin apa Sfântului Botez, fie prin pocăința mărturisirii păcatelor, fără să altereze sau să întineze prin prezența lor sfințenia ei sau capacitatea ei sfințitoare. Aceasta e menirea ei de a striga, ca oarecând Sfântul Ioan Botezătorul, chiar dacă, uneori, va primi ocară și batjocură lumească. Atunci pe tipsie s-a cerut preacinstitul cap al ultimului profet al Vechiului Legământ între Dumnezeu și oameni, iar astăzi, în loc să fie pedepsit păcatul, se vrea a se găsi singurul vinovat al lumii chiar pe Însuși Hristos Domnul. Și cum Acesta deja a fost judecat, răstignit, dar - spre uimirea multora -, Înviat întru slavă, a mai rămas mireasa Lui: Biserica.
Așadar, iată Omul și urmașii Lui. Ei sunt adevărații vinovați! Să se răstignească ! Acesta e strigătul demonic de azi. Nu încape nicio îndoială că ce auzim este alt­ceva, că ni se pare nouă că este altfel. Nicidecum. E vremea mărturisirii noastre. E rândul nostru să ne apărăm credința stră­mo­șească, să propovăduim adevărul și să nu ne rușinăm de Adevăr. E ziua curajului în Ortodoxia mileniului al III-lea. E timpul privegherilor de toată vremea pentru mijlociri sfințite și sfinte, pentru ca cei ce s-au născut azi prin apă și prin Duh să ne pomenească și pe noi întru rugăciunile Bisericii de mâine, aducându-și aminte că nouă nu ne-a fost frică și nici teamă de tipsia fărădelegilor.