Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Trăim într-o cultură a Învierii

Trăim într-o cultură a Învierii

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 18 Aprilie 2009

Culturile se nasc şi mor, ca tot ceea ce este omenesc. Unele înfloresc şi se extind geografic, altele rămân limitate la spaţii şi perioade de timp bine determinate. Creativitatea umană operează şi dincolo de clasica distincţie dintre civilizaţie şi cultură, pentru că libertatea interioară se deplasează variabil, în funcţie de valorile considerate fundamentale într-un anumit eon. Dar în nucleul oricărui act creator se află o aspiraţie spre dăinuire, iar faptul însuşi poate fi interpretat şi trăit diferit: eternitatea asumată ca intensitate a clipei este altceva decât veşnicia transfiguratoare a veacului şi a istoriei, timpul ciclic este diferit de timpul-havuz sau de timpul-fluviu. Sunt culturi care idolatrizează viaţa de aici de pe pământ, în sens vitalist şi consumist, dar sunt şi culturi izvorâte din renunţare, dezamăgire sau din angoasele şi nevrozele trecerii iremediabile.

Religia a fost dintotdeauna un ferment şi un catalizator pentru cultură. Marile culturi sunt, în esenţa lor, datoare tradiţiilor religioase ale umanităţii: aşa cum există în lume o bogată cultură inspirată de creştinism, exist, de asemenea, şi o cultură iudaică, islamică sau hinduistă, într-o imensitate de alte curente şi fapte de cultură împletite cu spiritualitatea sau fragmentate de lipsa de spiritualitate din timpuri şi locuri diferite. Filosofia, literatura, ştiinţele şi artele alcătuiesc planul vizibil în care s-au coagulat mentalităţi, precepte şi comportamente.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, perioada dintre Duminica Floriilor şi Duminica Tomii este definitorie şi fondatoare, nu numai ca experienţă liturgică şi mistică în Taina Crucii şi a Învierii, dar şi ca atitudine de viaţă, deschisă către întruparea în cultură şi civilizaţie. Între cântările de Osana şi încredinţarea Apostolului Toma sunt două săptămâni care diferă între ele prin accente şi intensităţi spirituale, însă care comunică şi se rostuiesc tainic prin minunea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului este îndoliată de drama răstignirii şi îngropării Sale, încordată prin asprimea postului şi a nevoinţelor ascetice, udată de lacrimile pocăinţei. Săptămâna Luminată respiră mireasma nepământeană şi lumina din împărăţia lui Dumnezeu. Toate amărăciunile, neîmplinirile şi neînţelegerile rămân în urmă, pentru că Hristos a înviat. Porţile raiului sunt deschise şi îngerii cântă împreună cu oamenii slava lui Dumnezeu, toate sunt pline de lumină, iubire şi iertare.

Un scriitor apusean afirma că toată istoria umanităţii ar putea fi cuprinsă în Săptămâna Patimilor. Da, dar cu condiţia ca întreaga Săptămână Luminată să fie considerată Ziua a 8-a, ziua cea neînserată a împărăţiei lui Dumnezeu, fiindcă între cele două există o divină continuitate, prima prevestind pe cea de a doua, iar cea de a doua fiind sublimarea celei dintâi. Chiar în cele mai triste imne liturgice din Săptămâna Mare pătrunde tainic lumina Învierii: „Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta“. Iar în Săptămâna Luminată se mai văd încă semnele cuielor din palme şi de la picioare, precum şi rana din coasta Domnului cel răstignit şi înviat, noi fiind chemaţi să bem apă din Izvorul Tămăduirii, ca pregustare a veşniciei. Şi cerul, şi pământul, şi chipul aproapelui, şi hrana şi îmbrăcămintea, şi viaţa şi moartea se umplu de prezenţa Mântuitorului Care a călcat cu moartea pe moarte. Ne aflăm în plină cultură a Învierii.

Cultura Învierii depăşeşte dihotomia biologică dintre viaţă şi moarte, fără să le desfiinţeze, ci transfigurându-le într-un cer şi un pământ nou. Hristos, Mântuitorul lumii, a unit în persoana Sa firea divină şi firea umană, în mod nedespărţit, neîmpărţit, neamestecat şi neschimbat, iar prin Înviere a îndumnezeit firea Sa umană şi a deschis calea învierii noastre. „Cu moartea pe moarte călcând“, El este, cu adevărat, „Viaţa vieţii noastre“. Din această perspectivă, şi viaţa şi moartea noastră dobândesc noi sensuri: murim păcatului şi lumii trecătoare, ca să înviem prin El şi întru El în veşnicie, pentru că viaţa de aici este nedeplină fără dimineaţa Învierii.

Trăim într-o cultură a Învierii, care este mai presus de creşterea culturilor şi civilizaţiilor sublunare. Ea nu se confundă cu nici una dintre culturile umane, însă seminţele ei pot aduce roade bogate în inimi, în culturi şi civilizaţii care i se deschid oriunde în lume. Crizele şi temerile noastre vin din uitarea condiţiei de fii ai Învierii. Bucuriile şi pacea îşi au izvorul nesecat la umbra Crucii luminate de făclia Sfintelor Paşti. Hristos a înviat!