Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Tu ce ai făcut pentru Biserică?

Tu ce ai făcut pentru Biserică?

Un articol de: Bogdan-Aurel Teleanu - 26 Sep, 2010

Dacă ar fi să dăm o definiţie a ceea ce Efthimie Zigaben numea semnul chemării, atunci termenul de vocaţie

s-ar potrivi poate cel mai mult, întrucât sugerează ideea disponibilităţii omului faţă de Dumnezeu. Referindu-se în special la disponibilitatea clericilor faţă de Dumnezeu, mitropolitul Antonie Plămădeală, în cartea sa "Preotul în Biserică, în lume, acasă", considera că aceştia ar trebui să fie nişte oameni ai vremii, explicând această expresie în felul următor: "A fi om al vremii tale înseamnă şi a îndrepta relele vremii tale, nu a te adapta la ele sau a le promova". Conceptul de "om al vremii" îmi amintesc că îl folosise cu trei ani în urmă şi vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, care, într-o discuţie particulară, descria pe succesorul său în acest mod.

Dar nu doar clericii, ci orice membru al Bisericii trebuie să aibă vocaţia de a îndrepta relele vremii, semnul ce demonstrează tăria credinţei lor în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, orice creştin trebuie să fie un om complex care, prin pregătirea sa intelectuală şi religios-morală, poate să-şi asume angajamentul de a îndrepta relele vremii. La baza acestui tip de angajament creştin persistă o dinamică a vocaţiei calificată drept convertire, care coincide cu ceea ce Jean-Marie Seca descria în articolul "Pentru o psihologie socială a vocaţiei minoritare" (1997) ca fiind "angajamentul minoritar". De precizat că, deşi intoleranţa şi persecuţiile asupra minorităţilor au devenit un "modus vivendi" în societatea contemporană, creştinii Bisericii Ortodoxe Române, majoritari, se comportă ca o minoritate pasivă, ceea ce denotă în mod paradoxal un vid de vocaţie.

Pentru a umple acest vid şi a avea o credinţă angajantă este nevoie de şocul unui semn al credinţei, faptic, o confirmare a valorii propriului său crez religios şi echivalentul mărturisirii de credinţă a martirilor primelor veacuri creştine. Din această cauză, orice angajament bisericesc trebuie stabilit în funcţie de perspectiva Judecăţii de Apoi. Cei care nu au vocaţia îndreptării relelor vremii şi s-au manifestat pasiv, după principiul "Doamne, te-am ştiut că eşti aspru şi, de aceea, am îngropat-o... în pământ" (Mt. 25, 14- 30), pot fi consideraţi trădători de Biserică şi, implicit, părăsiţi de Dumnezeu. Certificatul vocaţiei cu care omul se va prezenta înaintea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi, când i se vor pune o sumedenie de întrebări, depinde de calitatea răspunsului la întrebarea: "Tu ce ai făcut pentru Biserica ta?". Răspunsul ideal ar fi o parafrază a citatului de la Ioan 1, 39: "Vino şi vezi, Doamne!".