Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Unele prevederi tipiconale și tradiții locale ale pomenirii răposaţilor

Unele prevederi tipiconale și tradiții locale ale pomenirii răposaţilor

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 19 Apr, 2016

Vremea celor 40 de zile de post se apropie de epilog. Fiecare am încercat să postim, să ne rugăm, să ne apropiem mai mult de cer, dar și să coborâm cerul în ființa noastră, împlinind cele de cuviință statornicite cu înțelepciune de Biserică. Una din grijile dominante ale perioadei o reprezintă și rugăciunile sau pomenirile de obște pentru cei adormiți. Cu dragoste și grijă, așternem numele răposaților din neamurile noastre în pomelnice, purtându-le către Altar, însoțite de lumânări, tămâie și prescuri, spre a fi pomenite la Sfânta Proscomidie, Dumnezeiasca Liturghie și la slujba Parastasului. Dar neuitarea celor mutați în veșnicie nu s-a rezumat la acest gest liturgic: credincioșii au așezat pe mese colaci, colivă ori alte ofrande, dăruind hrană, îmbrăcăminte, medicamente celor aflați în nevoi și suferințe, adăugând numeroase alte fapte bune făcute în numele celor dragi, duși pe celălalt tărâm. Prin aceste toate fapte ne arătăm iubirea către Dumnezeu, manifestată și prin neuitarea și dragostea față de cei plecați dintre noi. Dar slujbele pentru cei ador­miți precum și astfel de rânduieli pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filosofie a vieții”.

Copil fiind, îmi amintesc de grija mamei ori a bunicilor de a împlini îndătinata rânduială, care se sfârșea în sâmbăta lui Lazăr, când obișnuiau să spună: „Ducem colivă la biserică, fiindcă astăzi ies slujbele pentru cei adormiți”. Nu înțelegeam semnificația „ieșirii” – de fapt, însemna terminare, sfârșit. Mai târziu am aflat că încheierea sfintelor oficieri se face, în numeroase locuri, chiar în Sfânta și Marea Joi. Nu știm de ce au apărut astfel de diferențe, deși, în mod normal, ar trebui păstrată o unitate liturgică (peste tot). În asemenea condiții, se iscă întrebarea: este potrivit a fi sfârșite parastase în Marea Joi din săptămâna Sfintelor Pătimiri?

Conform învățăturilor Triodului, tradus la noi din grecește, cuprinzând rânduielile specifice Postului Mare, pomenirea celor adormiți este fixată în sâmbăta a doua, în a treia și în a patra din Postul Mare. De ce? Deoarece în sâmbăta primei săptămâni îl pomenim pe Sfântul Teodor, iar în a cincea o cinstim în chip deosebit pe Sfânta Fecioară Maria (amintim că vineri seara se slujește Denia Acatistului Bunei Vestiri, care în fapt reprezintă Utrenia zilei următoare). În aceeași carte, după slujba pentru cei răposați din sâmbăta a doua, găsim specificat: „În acest chip se face slujba pentru cei morți în trei sâmbete ale Sfântului Post”.

Însă, în tradiția românească, lucrurile stau puțin diferit. Nezdruncinata legătură de iubire cu cei răposați, pe care nici moartea nu a putut-o distruge, a împământenit tradiția ca în toate cele șase sâmbete din Postul Paștelui să se săvârșească slujbe de pomenire pentru adormiți. Ba mai mult, însemnarea „pomenirea morților” s-a trecut în calendare la fiecare din cele șase sâmbete din post, generalizându-se oarecum această cutumă. În toate eparhiile din țară, calendarul este tipărit cu binecuvântarea chiriarhului locului, fapt ce ne încredințează că cele scrise și rânduite a fi împlinite acolo au binecuvântarea arhierească.

Însă, nu am văzut în nici un calendar să scrie vreo referire la slujbele din Joia Mare pentru cei adormiți. De aceea nu este îngăduit a le săvârși. De ce? În primul rând, astfel de slujbe nu sunt reglementate de nici o carte de cult ori cu rânduieli tipiconale. În al doilea rând, din cauza faptului că în fiecare zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, tot ceea ce auzim și vedem duhovnicește, tot ceea ce trăim este „mare și sfânt”, reprezentând participarea noastră la suferința Marelui Răstignit – Hristos Domnul. Părintele Viorel Sava, titularul Catedrei de teologie liturgică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, într-una din cărțile sale, „În Biserica Slavei Tale”, vol. I, spune că „săptămâna Sfintelor Pătimiri este o perioadă de priveghere, de meditație și de așteptare… ca Hristos să vină spre pătimire, moarte și Înviere”. De aceea întreg programul liturgic al săptămânii premergătoare sărbătorii pascale Îl are în centru pe Mântuitorul nostru. Iar dacă într-un an s-ar întâmpla ca în cadrul ei să cadă o sărbătoare cu ținere (Sfântul Gheorghe, cel mai frecvent), atunci slujba sfântului se cântă, de obicei, a doua zi de Paști. Carevasăzică, dacă nu se îngăduie săvârșirea slujbei unui sfânt în Săptămâna Mare, cu atât mai puțin se cuvine să facem parastase pentru adormiți.
Acum să nu creadă cineva că Biserica oprește de la săvârșirea faptelor bune și a rugăciunilor făcute acasă pentru rudele noastre repausate. Dar se cade să luăm aminte la cele statornicite de Biserică, tocmai spre a sublinia importanța anumitor celebrări așezate în Sfântul și Marele Post.

Numai urmând rânduiala Bisericii vom putea trăi intens zilele dramatice ale Sfintelor Pătimiri și morții Domnului Hristos, conștientizând importanța pregătirii, a solidarizării cu Izbăvitorul nostru, ca să împlinim ce spune cântarea: „Astăzi mă îngrop împreună cu Tine Hristoase, și mâine înviez împreună cu Tine în duh”.