Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Unitatea căsătoriei și multiplicarea genurilor

Unitatea căsătoriei și multiplicarea genurilor

Un articol de: Nicușor Deciu - 23 Apr, 2018

Desigur că există diverse modalități de a aborda o temă, însă uneori viziunea asupra subiectului capătă turnuri nebănuite anterior, datorită stimulilor prin care schimbătoarea mentalitate lumească înțelege să provoace, iar uneori chiar să atace așezăminte deja statornicite, care sunt mai mult decât niște simple creații omenești. Așa se întâmplă astăzi, de pildă, cu căsătoria. După cum bine se știe, binecuvântarea Bisericii a fost dintotdeauna pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie, singurele genuri umane existente de la facerea lumii și până astăzi. Prin aceasta căsătoria legiuiește atracția firească și frumusețea deplină a omului. Dar, în mod surprinzător, tocmai din această pricină vedem că ea este atât de atacată de activiștii noilor ideologii ale distrugerii, care-i refuză chiar și dreptul de a-și afirma identitatea și de a exista.

Una dintre trăsăturile demne de remarcat ale căsătoriei creștine este aceea că cele două genuri nu sunt destinate unei existențe de sine, ci formării unui cuplu interdependent și complementar. Năzuința căsătoriei este, așadar, spre o nouă realitate unitară superioară. Aceasta întrucât mișcarea întregii Biserici este una spre unitate. Toate individualitățile și unitățile particulare (cuplurile) sunt chemate să constituie Trupul unic al lui Hristos, al cărui cap este Hristos însuși. Iar în această Unitate fiecare își are funcțiunea lui specifică, ce face ca întregul să funcționeze în mod armonios.

Ei bine, la polul opus al mișcării spre unitate se plasează noua teorie, mai bine zis utopie, a identității de gen. Ce afirmă aceasta în esență? Identitatea de gen susține că „fiecare individ este genul în care el se identifică, iar nu genul/sexul în care el s-a născut”, adică cel masculin sau feminin. De aici posibilitatea de a genera o cantitate indeterminată de genuri, care în parte reprezintă fantasme, iar în parte atitudini ce presupun mutilări sufletești și chiar trupești specifice celor ce „navighează” fără nici o ancoră spre genul propriu, închipuit prin mijlocirea utopiilor. De aceea multiplicarea genurilor nu reprezintă doar un fals, ci și o îndepărtare de Unitatea existentă prin sine, așadar de năzuința spre împlinirea umanului, așa cum o vede Creștinismul. Ba chiar în orice școală filosofică multiplicitatea a fost conotată negativ comparativ cu unitatea. Multiplicitatea este în fapt expresia indistincției, a cantității fără calitate, a iluziei, a legiunii demonice fără de nume. Iar trăsătura negativ-demonică se vădește și din finalitatea mișcării de multiplicare, care ­este autodisoluția conștiinței de sine.

Desigur că sensurile antropologice și teologice ale teoriei identității de gen nu sunt unele explicite, ci mascate sub mantia libertății, a cunoașterii, a utilului social, a „dezvoltării personale” etc. De asemenea, la o privire mai atentă putem observa în acest caz și o diversiune lingvistico-semantică a conceptului, care în realitate nu are nimic de-a face cu vreo identitate clară, ci este o indistincție, o instabilitate, adică o non-identitate a genului propriu unei făpturi umane concrete. Este de fapt o formulă prin care se ascunde adevăratul sens al ideologiei, ceea ce ne face să distingem aici o cursă diavolească clasică, întinsă oamenilor după modelul celei din Rai: „Nu veți muri, ci veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (cf. Facerea 3, 4-5).

În concluzie, se poate afirma că Dumnezeu l-a făcut pe om într-un anumit fel, mai exact în cele două genuri exclusive, cu scopul viețuirii și creșterii lui pe coordonatele celor două identități spre o țintă bine determinată: mântuirea făpturii umane în integritatea ei. Iar toate caracteristicile specifice celor două genuri sunt date prin fire, iar nu prin vreun artificiu constructiv inventat de noi, așa cum, de altfel, vedem că se întâmplă și în întreaga natură înconjurătoare, zidită ca pildă pentru om. Așadar, schimbarea arbitrară a genului, întrucât îi pervertește omului identitatea primită prin creație, îl privează pe acesta de posibilitatea realei cunoașteri de sine și îl predă insatisfacției vieții prezente, dar nu numai atât, ci întrucât poartă pecetea împotrivirii față de Creator, insatisfacția se va prelungi în chinul veșnic al conștiinței care va înțelege că și-a suprimat propria menire. Iar această destinație ar fi bine s-o cunoască, profilactic, și cei care au pornit la diseminarea acestei teorii, dar și naivii care privesc la noile falsuri ca la tot atâtea valori.