Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Visul lui Faraon și agonisirea obiceiurilor bune de viață

Visul lui Faraon și agonisirea obiceiurilor bune de viață

Un articol de: Augustin Păunoiu - 23 Iul, 2018

Există în Vechiul Testament, în cartea Facerii mai exact, un fragment care, aparent, nu are nici o legătură cu viața noastră. Și asta pentru că Geneza este o carte pur istorică, unde sunt relatate creația și istoria omenirii de la Adam până la moartea patriarhului Iosif, fiul lui Iacov.

Textul despre care vă spuneam vorbește despre visul lui Faraon. Stăpânul Egiptului, așezat lângă un râu, vede cum ies din acesta șapte vaci frumoase la înfățișare și grase la trup, urmate de alte șapte vaci, urâte la chip și slabe. Vacile cele urâte le mănâncă pe cele frumoase. Visul continuă și Faraon mai vede șapte spice pline, cu rod bogat și încă șapte spice subțiri, seci și pălite de vântul de răsărit. Spicele seci mănâncă spicele roditoare, iar Faraon se trezește și dă poruncă înțelepților de la curtea sa să-i lămurească ce a visat.

Singurul care-i va tâlcui corect visul va fi un tănâr evreu, aflat în închisoare, Iosif. El îl sfătuiește pe Faraon să aleagă un bărbat priceput și înțelept și să-l pună peste Egipt ca să adune din prisosul recoltelor timp de șapte ani, fiindcă apoi va urma foamete mare în acel ținut. Visul lui Faraon, deși se referă la un eveniment petrecut cu 1600 de ani înainte de Hristos, este icoana vieții noastre. Anii de abundență, adică vacile grase și spicele cu rod, sunt anii tinereții. Anii de foamete, reprezentați de vacile slabe și spicele seci, sunt anii bătrâneții, ai vârstei înaintate.

Să urmăm sfatul lui Iosif, să ne alegem, cei care nu am făcut-o până acum, un bărbat înțelept, un duhovnic, căruia să-i încredințăm abundența noastră ca să facem provizii îndestulătoare pentru anii secetoși. Să ne lăsăm îndrumați și povățuiți de el și să agonisim cunoștințe temeinice, obiceiuri bune pentru viață. „Adună și păstrează”, spuneau Părinții din vechime referindu-se la experiența de viață care se cere acumulată, și nu lepădată. Bună e provizia când vine foametea și n-ai de unde cumpăra. Atunci poți trăi din rezervele adunate fără să duci lipsă.

Să folosim împrejurările în care ne aflăm pentru a deveni mai buni și să nu ne pierdem vremea regretându-le pe cele ce nu le avem. Părintele Petroniu de la Schitul Prodromu din Athos povestea o întâmplare cu o capră legată cu o funie lungă de un țăruș. Împrejurul țărușului era iarbă multă, deasă și verde. Capra însă nu se atingea de aceasta, ci alergând, se întindea din răsputeri, aproape să se sugrume, pentru a paște firele de iarbă pe care nu le ajungea. Așa suntem și noi, dorim ceea ce nu avem și nesocotim sau neglijăm ceea ce avem.

Am adunat destule păcate care să ne pregătească o veșnicie nefericită. Să le ispășim de voie, prin studiu, rugăciune, muncă. E puțin pentru ceea ce merităm, ne asigură părintele Petroniu, dar lucrul greu, făcut cu perseverență, se va îndulci prin obișnuință.