Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Acasă la Sfântul Ioan Rusul

Acasă la Sfântul Ioan Rusul

Un articol de: George Aniculoaie - 30 Aug, 2013

Moaştele Sfântului Ioan Rusul se află în localitatea Procopie din insula grecească Evvia. Grecii l-au adus aici pe sfântul atunci când au plecat din localitatea Procopie din Turcia, în urma schimbului de populaţii între Grecia şi Turcia, în jurul anului 1924. La Sfântul Ioan Rusul, mare tămăduitor şi făcător de minuni, au evlavie credincioşii de pretutindeni.

Pe insula Evvia, în oraşul Procopie „cel nou“, Sfântul Ioan Rusul îi adună pe toţi în jurul moaştelor sale. La raclă, de dimineaţă până seara, se aude murmur de rugăciune. Până şi copiii îşi mai temperează zburdălnicia, apropiindu-se de el ca de un prieten.

Aici, grecii i-au ridicat o biserică impunătoare Sfântului Ioan Rusul, cel care a trăit toată viaţa ca un rob, în grajd, împreună cu animalele. S-au chinuit timp de 21 de ani (1930-1951) să o zidească. Este în formă de navă, zugrăvită cu fresce bizantine şi îmbrăcată în marmură. Impresionantă este şi catapeteasma prin filigranele în marmură albă.

Cu toate că este înconjurat de bogăţii, primite în semn de mulţumire de la credincioşii care i-au simţit ajutorul, sfântul îi întâmpină pe toţi în picioarele goale şi cu faţa întoarsă spre cei care îi şoptesc printre lacrimi şi frânturi de rugăciuni necazurile.

După ce şi-au descărcat inima, credincioşii merg la micul paraclis de lângă biserică, unde se încing cu centura şi se acoperă cu camilafca sfântului, şi apoi se închină, fac metanii şi plecăciuni în faţa icoanelor Sfinţilor Siluan Aghioritul şi Serafim de Sarov, prieteni şi împreună-rugători cu Sfântul Ioan Rusul. Din tinda paraclisului, de la nişte robinete special amenajate, credincioşii îşi iau acasă ulei sfinţit de la candela care arde neîncetat la racla sfântului tămăduitor şi făcător de minuni. Ultima oprire este la agheasmatarul cu apă sfinţită, aflat la câţiva paşi de paraclis.

Doctorul Ioan Rusul

Întâlnirea pelerinilor cu smeritul Sfânt Ioan Rusul îi reaminteşte fiecăruia că este robul lui Dumnezeu, în care trebuie să ne punem nădejdea. Iar minunile pe care le face Dumnezeu prin robul său, Sfântul Ioan Rusul, sunt grăitoare în acest sens. Oameni care şi-au pierdut orice speranţă s-au rugat sfântului şi, lăsându-se cu totul în voia lui Dumnezeu, au trăit cu adevărat starea de robie întru Hristos care i-a mântuit.

Doctorul Matzuros din oraşul Limni, situat pe insula Evvia, este printre cei care şi-au pus ultima speranţă în ajutorul Sfântului Ioan Rusul. Toată viaţa a fost ateu, având încredere doar în ştiinţă. Şi, conform ştiinţei, s-a dovedit că este bolnav de cancer în metastază. În timp ce era întins pe patul de spital, s-a rugat pentru prima oară lui Dumnezeu - Cel în care nu crezuse până atunci - să-l vindece prin moaştele Sfântului Ioan Rusul. La scurt timp, este vizitat de un doctor tânăr. Din una în alta, acesta îi spune că nu o să moară, pentru „că o să iau eu tot ce ai rău înăuntru“. Doctorul a crezut abia atunci când sfântul i-a spus că este acela pe care „l-ai cerut mai înainte“. Următoarele analize au demonstrat limitele ştiinţei, cancerul dispăruse complet.

Altă dată, îmbrăcat tot în doctor, sfântul chiar şi-a spus numele, „Ioan Rusul“, atunci când soţia lui Constantin Polihronie l-a întrebat cine este şi i-a cerut să îl ajute pe soţul ei paralizat de zece ani. După ce sfântul l-a vindecat, soţul povestea că a simţit cum nişte mâini invizibile îl ridicau din pat.

„Sfinte Ioane, fă-mi copilaşii bine. Nu pot să rabd atâta suferinţă. Sfinte Ioane, vino şi în casa noastră, intră aici în această seară şi caută măcar puţin spre durerea noastră“, se rugau sfântului părinţii a doi copii bolnavi de leucemie. Dimineaţa, ştiinţa a fost iar înfrântă, copiii erau vindecaţi. Drept mulţumire, familia de ciprioţi a adus la racla sfântului două statuete din ceară de mărimea celor doi copii.

Sfântul Ioan Rusul este şi grabnic ajutător. Părinţii unei studente dependente de droguri, care nu mai era de găsit de mult timp, nu s-au mai clintit de la racla sfântului şi au ţinut post negru toată Săptămâna Patimilor a anului 1980. În Sâmbăta Mare, au plecat în satul lor pentru slujba Învierii Domnului. A doua zi, la Vecernie - „A doua Înviere“, familia întregită se ruga la moaştele sfântului. „Săptămâna aceasta am dus o luptă între viaţă şi moarte. Alegeam întotdeauna moartea. O putere nevăzută însă, mai presus de om, m-a răpit din drumul către moarte şi m-a readus la viaţă, acasă, aici“, a spus fata adusă în sânul familiei de Sfântul Ioan Rusul.

„De ce mă urăşti, Sfinte Ioane?“

„Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceşte către Domnul nostru şi roagă-L să mă învrednicească să devin şi eu mamă“, se ruga săraca Arhondula, căsătorită de opt ani. Într-o noapte, Arhondula izbucneşte în lacrimi: „Ce ţi-am făcut eu, Sfinte Ioane, de ce mă urăşti? De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie?“ În următoarea noapte, bate cineva la uşă. Femeia vede afară o lumină având chipul Sfântului Ioan, care i-a spus: „Arhondula, ce rugăciune a fost aceea pe care ai făcut-o aseară? Sfinţii nu urăsc pe nimeni. Nu este însă voia lui Dumnezeu să dobândeşti acum copii. Vor mai trece doi ani şi va veni şi această bucurie“. În urma rugăciunilor, familia a fost binecuvântată cu trei copii care au umplut de fericire casa şi inimile părinţilor.

Spuneam că Sfântul Ioan Rusul este perceput de copii ca un prieten drag. Aşa îl considera şi moşuleţul Nicolae. „De ani de zile suntem prieteni! Şi cum să nu fie aşa, dacă îmi împlineşte imediat tot ceea ce îi cer?“, spunea tuturor bătrânul. Dar într-un an a venit la sfântul cu o adâncă mâhnire în suflet. Cu o zi înainte tot auzea o voce care spunea: „Aşa sunt uitaţi prietenii?“ Nedumerit de unde vine vocea, a intrat într-o băcănie, unde se auzeau nişte cântări bisericeşti. După ce a aflat de la vânzător că se transmitea în direct la radio slujba de la sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, a plecat acasă într-un suflet. A doua zi era la racla sfântului, cerându-i iertare. „Puţin lucru este să-ţi spună un sfânt că l-ai uitat? Pot să-i mai zic acum prieten?“, se văita el, în curăţia inimii sale. Dar sfântul îl chemase tocmai pentru că îl considera un prieten drag al său.

Însă sfântul îi ajută şi pe cei care nu sunt prietenii lui, care nu se roagă lui. După moartea prematură a soţului, Areti şi fiica ei Hrisa au fost alungate de fraţii soţului din casa lor. După multe procese care au fost în favoarea fraţilor, Areti a hotărât să renunţe. Însă, în noaptea de dinaintea ultimului proces, văduvei îi spune în vis un tânăr cu faţa senină: „Casa e a ta. De proces o să am eu grijă. La orice necaz şi primejdie cereţi ajutorul lui Dumnezeu şi nouă, celor ce-I slujim Lui. Eu sunt Ioan din Rusia. Mergeţi mâine la judecătorie liniştite.“ După ce judecătorul le-a dat dreptate, au venit direct la sfântul ca să-i mulţumească, uimite că sfinţii lucrează printre noi şi ne ştiu toate necazurile, chiar dacă noi nu îndrăznim să le spunem.

Sunt convins că pelerinajul la racla cu moaştele Sfântului Ioan Rusul poate înmuia chiar şi pe cei necredincioşi şi reci la inimă. Aici simţi cu adevărat ospitalitatea şi tinereţea sfântului, care prin smerenie şi simplitate îţi intră la inimă, devenindu-ţi un prieten drag.

Viaţa Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul

Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 în Rusia. A căzut prizonier la turci, în timpul războiului dintre ruşi şi turci, în jurul anului 1711. Aşa a ajuns rob la un ofiţer superior turc din Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei, pe care l-a respectat şi i s-a supus cu smerenie. Pentru că nu l-a obligat să se lepede de Hristos, Dumnezeu i-a dăruit turcului bogăţii şi faimă. Cu toate că stăpânul i-a cerut să nu mai locuiască în grajd cu dobitoacele, sfântul nu şi-a părăsit locul de nevoinţă. În urma faptului minunat prin care i-a trimis stăpânului mâncarea preferată tocmai la Mekka, oamenii l-au privit cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. A plecat la Domnul la vârsta de aproximativ 40 de ani, pe 27 mai 1730, la înmormântarea sa fiind prezenţi chiar şi mulţi musulmani. Sfintele sale moaşte au fost descoperite peste trei ani, după ce s-a arătat sfântul în vis preotului satului. În anul 1832, Osman Paşa a aruncat moaştele sfântului în foc, dar pentru că au văzut că acesta se mişca prin foc ca un om viu, turcii au fugit îngroziţi. Sfintele moaşte nu au ars, dar au rămas negre de la fum până astăzi. Moaştele Sfântului Ioan Rusul au fost aduse în Grecia în jurul anului 1924.