Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Am folosit libertatea obţinută în 1989 pentru a-L lăuda pe Dumnezeu“

„Am folosit libertatea obţinută în 1989 pentru a-L lăuda pe Dumnezeu“

Un articol de: Narcisa Balaban ștefan Mărculeţ - 06 Iun, 2008

Începând de ieri, credincioşii se pot ruga la încă nouă sfinţi. Proclamarea canonizării cuvioşilor nemţeni a avut loc în cadrul unei ceremonii solemne la hramul Mănăstirii Neamţ. În anul 1950, sub preşedinţia patriarhului Justinian Marina, au început lucrările privind canonizarea oficială a unor sfinţi ai neamului, care s-au finalizat în 1955, când au fost trecuţi în calendar 8 sfinţi români, iar cultul altor 7 sfinţi, de alt neam, dar cu moaşte la noi în ţară, a fost generalizat. În iunie 1992, calendarul ortodox român s-a îmbogăţit, de asemenea, cu 14 noi sfinţi, iar după anul 2000, au fost canonizaţi 12 cuvioşi şi ierarhi români. În cuvântul rostit ieri, la finalul ceremoniei de la Neamţ, Preafericitul Patriarh Daniel a subliniat că trecerea în calendar, după 1989, a sfinţilor arată că am folosit libertatea de a lauda pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui.

Încă din vechime, cu mic cu mare, cu căruţe sau la pas, oamenii veneau în Munţii Neamţului, pentru a cinsti Înălţarea Domnului, la hramul celei mai însemnate aşezări monahale din Moldova. Şi astăzi, la hramul Mănăstirii Neamţ sosesc, an de an, sute de pelerini din toată Moldova şi nu numai. Anul acesta, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost dublată de un eveniment deosebit pentru Biserica noastră: proclamarea solemnă a canonizării a nouă sfinţi cuvioşi care s-au nevoit pe plaiurile nemţene.

La Neamţ, a venit ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), alături de un sobor de 19 ierarhi şi de aproape 70 de preoţi şi diaconi. Potrivit tradiţiei, ziua hramului a început cu slujba de sfinţire a apei în faţa Librăriei „Sf. Ioan de la Neamţ“. Slujba a fost oficiată de soborul de 19 ierarhi, cărora li s-a alăturat o parte din preoţii şi diaconii veniţi aici. După slujba de sfinţire a apei, în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi s-a îndreptat către curtea mănăstirii, în mijlocul căreia, pe locul unei vechi biserici care a existat în trecut, s-a amenajat, ca în fiecare an, o scenă specială.

Aici, a avut loc Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului; IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei şi Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei; IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei; IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; PS Gherasim, Episcopul Râmnicului; PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos; PS Lucian, Episcopul Caransebeşului; PS Sofronie, Episcopul Oradiei, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Macarie, Episcopul Europei de Nord; PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal; PS Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale; PS Irineu Slătineanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului.

„Înălţarea Domnului întru slavă este înălţarea omului întru slavă“

La Sfânta Liturghie a participat şi Părintele Patriarh, care a ţinut cuvântul de învăţătură la Evanghelia zilei, subliniind înţelesurile duhovniceşti ale sărbătorii de ieri. „Biserica a rezumat înţelesurile duhovniceşti ale tainei Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arătând că există o legătură între Hristos Cel Răstignit şi Hristos Cel Înviat şi Înălţat întru slavă. Înălţarea Mântuitorului la cer nu este o înălţare doar la ceruri, nu este o înălţare la cerurile văzute cu ochii, ci este o înălţare mai presus de ceruri, de văzduh, de aştri, în cerul slavei celei nevăzute şi netrecătoare, în slava veşnică a Sfintei Treimi. Ca Dumnezeu, El este tot timpul în slavă, a fost şi va fi, dar ce înalţă El întru slavă acum este umanitatea, natura omenească pe care Şi-a însuşit-o. De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur, vorbind despre sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, spune: Ieri mi-ai zis mie, omule, când am păcătuit: Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“, iar astăzi, îmi spui: Şezi de-a dreapta mea, adică de-a dreapta Lui Dumnezeu-Tatăl, întru slavă. Deci, Înălţarea Domnului întru slavă este înălţarea omului întru slavă. Şi Înălţarea Lui la ceruri ne arată că rostul vieţii pământeşti nu este viaţa pământească însăşi, căci viaţa nu sfârşeşte în mormânt, ci în ceruri. Învierea Lui Iisus Hristos şi Înălţarea Lui la ceruri ne arată destinaţia şi vocaţia noastră ultimă, aceea de a fi părtaşi la slava, bucuria şi fericirea Preasfintei Treimi (...) Hristos se desparte de ucenici, în mod fizic, dar rămâne nedespărţit în mod duhovnicesc. Hristos se înalţă la ceruri ca să ne trimită Duhul Sfânt, Care ne va dărui viaţa cerească a lui Hristos Dumnezeu Om. Prin Duhul Sfânt, noi Îl avem ascuns pe Hristos în noi. El se înalţă la ceruri de pe pământ pentru a nu mai fi în faţa noastră, vizavi, ci vrea să devină viaţa vieţii noastre“, a subliniat Părintele Patriarh.

La Sfânta Liturghie au fost pomeniţi eroii neamului, cinstiţi în fiecare an la ziua Înălţării Domnului.

La fel ca şi în anii precedenţi, ca un omagiu adus eroilor, grupul de copii de la Ansamblul „Şezătoarea“ din Vânători - Neamţ, conduşi de d-na învăţătoare Angelica Iaţeşen, au prezentat cântece şi poezii legate de Ziua Eroilor.

Proclamarea solemnă a canonizării

La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care este şi preşedintele Comisiei de Canonizare a Sfinţilor Români, din cadrul Sfântului Sinod al BOR, a arătat importanţa evenimentului la care mii de credincioşi au participat ieri la Mănăstirea Neamţ, în ciuda vremii nefavorabile: proclamarea solemnă a canonizării a nouă cuvioşi nemţeni. „Omul sfinţeşte locul, dar şi locul sfinţit prin harul lui Dumnezeu, prin oamenii lui Dumnezeu, sfinţeşte şi alţi oameni. Şi iată cum, prin conlucrarea cu harul lui Dumnezeu, semeni de-ai noştri au ajuns să fie cinstiţi de Dumnezeu cu această treaptă a sfinţeniei, în aşa fel încât să ne ofere nouă posibilitatea şi marea bucurie de a trăi evenimente de felul acesta“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

A urmat apoi momentul solemn de proclamare a canonizării cuvioşilor nemţeni, în cadrul căruia, PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a citit Tomosul Sinodal, prin care cei nouă trăitori nemţeni au fost trecuţi în rândul sfinţilor români, arătându-li-se icoanele şi cântându-se troparele de la slujbele închinate lor.

În Tomosul Sinodal semnat de toţi membrii Sfântului Sinod al BOR, se arată că „de acum înainte şi în veci, Cuviosul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, cu zi de pomenire la 30 august, Cuvioşii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche, cu zi de pomenire la 21 iulie, Cuviosul Iosif de la Văratic, cu zi de pomenire la 16 august, Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, cu zi de pomenire la 7 septembrie, Cuviosul Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, şi Cuvioşii Iosif şi Chiriac de la Bisericani, cu zi de pomenire la 1 octombrie, să fie număraţi între sfinţii Bisericii, să fie pomeniţi şi cinstiţi prin cântări de laudă în zilele lor de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca vieţile, slujbele şi icoanele lor să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre“.

18 sfinţi proclamaţi în Moldova, după 1990

Evenimentele s-au încheiat cu un cuvânt al PF Părinte Patriarh Daniel, în care Preafericirea Sa a menţionat că în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au fost canonizaţi, din 1992 şi până astăzi, 18 sfinţi. „Nu este întâmplătoare această canonizare de sfinţi noi, pentru că există în plus ispite noi. Când, în 1955, Sfântul Sinod al BOR a canonizat mai mulţi sfinţi, la iniţiativa şi cu osârdia vrednicului de pomenire patriarhul Justinian, de fapt, pregătea poporul pentru o luptă duhovnicească grea: lupta din anii grei ai regimului comunist. Sfinţii rugători din ceruri şi mai ales din neamul nostru, ne-au ajutat să trecem prin marea încercare de fidelitate, de credincioşie, cea a regimului comunist (...) După anul 1990, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist, ucenicul patriarhului Justinian, s-a gândit că avem nevoie în continuare să cinstim pe cei care sunt cinstiţi de Dumnezeu prin darul sfinţeniei mântuitoare şi înălţătoare. Şi aşa, în 1992, au fost canonizaţi mai mulţi sfinţi din toată ţara, dar mai ales de aici, din Moldova: Sf. Paisie de la Neamţ, Sf. Ioan de la Neamţ, Cuv. Teodora de la Sihla, Sf. Voievod Ştefan cel Mare, Sf. Leontie, ierarhul de la Rădăuţi, şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Noi ne-am bucurat şi ne bucurăm în continuare când ne aducem aminte de maimarii noştri, care ne-au vestit cuvântul lui Dumnezeu, care l-au vestit cu tărie, pentru că l-au trăit cu profunzime. Şi aşa, au fost canonizaţi, în anii trecuţi, sfinţi din toate părţile României. Recent, au fost canonizaţi, în Transilvania, sfinţi martiri, mărturisitori ai credinţei; şi în alte părţi avem sfinţi cuvioşi şi ierarhi canonizaţi recent“, a menţionat Patriarhul BOR.

Preafericitul Patriarh Daniel a subliniat „că trecerea în calendar, după 1989, a sfinţilor ne arată că am folosit libertatea de a lauda pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui. Modul în care folosim libertatea ne apropie de Dumnezeu sau ne depărtează de Dumnezeu. Prin rugăciune şi fapte bune, prin recunoştinţă adusă lui Dumnezeu, ca mulţumire şi laudă, noi arătăm că trăim libertatea în demnitate şi demnitatea în duhovnicie pe calea mântuirii.“

Pericolul secularizării şi al dezbinării

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a arătat că rugăciunile sfinţilor ne ajută să trecem prin greutăţile care se ivesc în viaţa Bisericii: secularizarea şi dezbinarea. „Avem mare nevoie de rugăciunile sfinţilor, pentru că vom trece prin greutăţi mai mari, printr-un război nevăzut, care se numeşte secularizare, adică organizarea vieţii individului şi a societăţii ca şi când Dumnezeu n-ar exista, ca şi când Dumnezeu ar fi absent. Şi vremea aceasta de sărăcire şi de uscăciune sufletească, numită secularizare, ne îndeamnă să avem mai mulţi rugători în ceruri pentru noi, pentru că lupta cu duhurile rele, care caută să-l despartă pe om de Hristos, nu se poate duce numai prin voinţă crispată sau o încredere nemăsurată doar în propriile forţe. Întotdeauna biruinţa duhovnicească se face şi cu ajutorul altora şi în primul rând cu ajutorul Duhului Sfânt şi al sfinţilor. Secularizarea se vede foarte adesea la nivelul credincioşilor care rămân credincioşi doar de duminică şi sărbători mari, iar în restul săptămânii se comportă ca şi când nu ar fi creştini. Ispita secularizării se vede şi în mănăstiri, prin faptul că scade numărul vocaţiilor monahale, scade intensitatea rugăciunii, scade râvna pentru cele sfinte şi creşte interesul pentru lucruri materiale şi trecătoare, pentru ispite de moment şi pentru iluzii multe de mâine. Această ispită a secularizării se vede şi la preoţii din parohii, care nu mai pot trăi în ascultare şi care caută să se afirme în răzvrătire. Ea se vede, uneori, şi la noi, ierarhii, care, dorind să lucrăm pentru unitatea creştină, slăbim unitatea din interiorul Bisericii. Ispita secularizării se vede peste tot unde nu se mai observă sentimentul de respect pentru părinţi, pentru binefăcători, pentru dascălii noştri. Uităm repede pe cei care ne-au făcut bine. Nu-i mai cinstim şi nu-i mai mulţumim. De aceea, familia creştină scade în iubirea ei, pentru că s-au înmulţit fărădelegile. De aceea, pentru ca iubirea noastră să se încălzească şi să sporească, avem nevoie şi de rugăciunea altora pentru noi“, a spus Părintele Patriarh.

Mulţumirile Întâistătătorului BOR s-au îndreptat către toţi ierarhii şi preoţii prezenţi, către credincioşii care au înfruntat vremea capricioasă, către monahii de la Neamţ şi către toţi cei care au participat - oficialităţi, elevi - şi către toţi cei care „nu se tem nici de secularizare, nici de secte, nici de necazuri şi nici de sărăcie, pentru că au pe Duhul Sfânt în ei“.

Procedura de canonizare

Importanţa actului canonizării pentru Biserică, dar şi pentru mântuirea credincioşilor este de netăgăduit. În fiecare eparhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a înfiinţat o comisie liturgică, care se ocupă cu cercetarea faptelor persoanelor recunoscute că au dus o viaţă aleasă şi alcătuirea dosarelor de canonizare.

Lucrând împreună, membrii comisiei reconstituie viaţa celui propus, alcătuiesc acatistul şi slujba, precum şi argumentaţia necesară pentru înaintarea dosarului de canonizare. Deciziile se iau de comun acord, în urma şedinţelor în plen, iar dosarele de canonizare sunt înaintate Sinodului Mitropolitan.

În alcătuirea argumentaţiei necesare ce însoţeşte propunerea spre canonizare, trebuie urmărite anumite condiţii de fond, care să ateste sfinţenia vieţii, îndreptăţirea de a fi trecut în rândul sfinţilor. Aceste condiţii sunt:

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei, păstrată până la moarte;

2. Proslăvirea de către Dumnezeu, manifestată prin puterea de a suferi moartea martirică; puterea de a suferi diverse chinuri; puterea de a-şi închina viaţa celei mai înalte trăiri religioase; puterea de a săvârşi minuni, în viaţă sau după moarte; puterea de a apăra cu devotament dreapta credinţă.

3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moarte şi confirmarea ei prin cultul spontan.

Pentru canonizare sunt obligatorii prima şi a treia condiţie, precum şi una dintre cele ce ţin de proslăvirea de către Dumnezeu. Cea de-a treia condiţie poate lipsi numai în cazul martirilor.

Etapele premergătoare canonizării

După dezbaterile ce au loc în şedinţele Sinodului Mitropolitan, dosarul de canonizare este înaintat Sfântului Sinod, care decide proclamarea oficială a sfântului. Şi în cadrul Sf. Sinod funcţionează o comisie liturgică, care studiază atent dosarul ce cuprinde viaţa, acatistul şi slujba sfântului propus spre canonizare. Raportul acestei comisii este supus spre aprobare tuturor membrilor Sf. Sinod, care urmează să dea hotărârea de canonizare. Se face, de asemenea, şi o propunere de icoană (pe baza mărturiilor existente), care trebuie aprobată. După fixarea tipicului şi a zilei de pomenire, este întocmit actul sinodal de canonizare. Numit „Tomos de canonizare“, acesta cuprinde motivul canonizării, hotărârea de canonizare aprobată de Sf. Sinod, instituirea cultului public, fixarea zilei de pomenire, înscrierea în calendar şi adoptarea sărbătorii ca hram al unor biserici.

După proclamarea solemnă, are loc publicarea oficială a actului de canonizare, pentru înştiinţarea tuturor credincioşilor. Tomosul de canonizare este trimis şi celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale, pentru a împărtăşi această bucurie. Urmează publicarea oficială a vieţii şi a slujbei sfântului, răspândirea icoanei în popor şi înscrierea în calendar.

Sfinţi români canonizaţi după 1950

În Biserica Ortodoxă Română, prima slujbă de canonizare a avut loc pe 16 august 1517, când Sf. Ier. Nifon al Constantinopolului a fost trecut în rândul sfinţilor. Ea s-a petrecut în timpul voievodului Neagoe Basarab, a doua zi după sfinţirea Bisericii Curtea de Argeş. Alţi sfinţi români au fost proclamaţi de alte Biserici, cum ar fi Sf. Teofana Basarab, Sf. Ioan Valahul, Cuv. Antipa de la Calapodeşti etc. După dobândirea autocefaliei, în 1885, în urma cererilor repetate, Sf. Sinod a cerut eparhiilor întocmirea documentaţiei necesare în vederea canonizării sfinţilor neamului. Marele pas a fost făcut în anul 1950, la 28 februarie, când, sub preşedinţia patriarhului Justinian Marina, au început lucrările privind canonizarea oficială a unor sfinţi ai neamului. Ele s-au finalizat în şedinţa solemnă din 10 octombrie 1955, când au fost trecuţi în calendar 8 noi sfinţi români, iar cultul altor 7 sfinţi, de alt neam, dar cu moaşte la noi în ţară, a fost generalizat.

O altă etapă în ceea ce priveşte canonizarea în BOR a avut loc în iunie 1992, când calendarul ortodox român s-a îmbogăţit cu 14 noi sfinţi, având loc, de asemenea, şi generalizarea cultului celor 7 sfinţi canonizaţi în 1955 şi a altor 24 de sfinţi autohtoni, care au trăit în ţara noastră sau au fost martirizaţi aici.

În ultimii ani, BOR a proclamat oficial canonizarea Sf. Ier. Petru Movilă (2002), a Sf. Ier. Teodosie de la Brazi şi a Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (2003), a Cuv. Onufrie de la Sihăstria Voronei şi a Sf. Ier. Dosoftei (2005), a Sf. Ier. Grigorie Dascălu (2006), a Sf. Ier. Pahomie de la Gledin şi a Sf. Ier. Varlaam (2007), precum şi a Sf. Martiri Năsăudeni (martie 2008).