Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Am o trăire aparte când cânt în cinstea Maicii Domnului”

„Am o trăire aparte când cânt în cinstea Maicii Domnului”

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 20 Aug, 2019

Letiţia Boroi-Vişoiu este o tânără interpretă de muzică populară, pasionată de tradiţiile strămoşeşti. Poartă firesc şi cu demnitate costumul popular, care spune că-i oferă identitate. Chipul i se transfigurează când începe să cânte, căci o întreagă serie de strămoşi vorbesc prin glasul ei. Dragostea pentru folclor i-a fost insuflată de bunicii din partea mamei, din satul Hârşeşti, judeţul Argeş. Chiar dacă ar fi putut să interpreteze orice alt gen de muzică, a ales totuşi muzica populară. „În satul bunicilor am prins hora, căluţul şi alte jocuri şi cântece tradiţionale, care mi-au intrat în suflet”, spune Letiţia Boroi-Vişoiu. 

Cele mai frumoase costume Letiţia Boroi-Vişoiu le are din lada străbunicii. „Cu unul dintre costume străbunica mea dorea să fie înmormântată, dar am convins-o să mi-l lase să îl port, pentru a se bucura cât mai multă lume de frumuseţea lui. E unic, aşa cum a fost şi străbunica mea, căreia îi păstrez o vie amintire şi o adâncă recunoştinţă.” Vorbeşte cu modestie despre multele premii pe care le-a obţinut în diverse competiţii de profil. Chipul i se luminează însă când evocă valorile moştenite de la familia sa. „La bunici, timpul parcă nu se mai termina niciodată, era o linişte ca de poveste. Port în suflet toate aceste bogăţii, cu ele am pornit pe drumul complex al muzicii populare. Îmi amintesc şi acum pe străbunicul cântând la fluier şi pe bunicul la muzicuţă...”

A învăţat de la bunicile ei să îngrijească atent hainele tradiţionale moştenite. „La rândul lor, bunicile mele au moştenit costumele populare de la ­înaintaşele lor, aşa că unele sunt foarte vechi. O altă parte a costumelor mele le am de la bătrânele satului din Hârseşti.” 

Cântă de mică şi îşi aminteşte cu drag că prima dată a interpretat un colind tradiţional din zona Argeşului, când era încă în clasele primare, învăţătoarea Maria Tănase fiind cea care i-a descoperit talentul. Apoi, crescând, a intrat în formaţia de muzică a şcolii din Chitila, unde a învăţat, profesorul George Georgescu având un rol deosebit în formarea personalităţii ei. Viaţa Letiţiei a luat o nouă întorsătură începând cu clasa a VII-a, când a întâlnit-o pe artista Angela Moldovan. „Această doamnă a folclorului românesc mi-a oferit sfaturi utile şi două costume, pe care le-a lucrat chiar ea. În timp, între noi s-a format o relaţie de prietenie, sigur ca de la maestru la ucenic. Mă simt onorată şi recunoscătoare pentru această întâlnire.”

Pasiune şi talent

Pe drumul muzicii a fost ajutată de profesorii Ana Chiuariu şi Aurel Mustăţea de la Şcoala de Artă din Bucureşti, ale cărei cursuri le-a urmat. „Eram în ­liceu când am început să particip la diverse concursuri de muzică populară din ţară. Pentru un artist tânăr contează foarte mult să meargă şi la acest gen de festivaluri-concurs, căci ele au rolul de a-l forma şi certifica.” 

A absolvit cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, apoi un masterat în comunicare audiovideo în ­cadrul aceleiaşi facultăţi. Iar pentru că muzica este pasiunea ei, a ­urmat, ulterior, şi Facultatea de Interpretare Muzicală din Capitală. În prezent, lucrează la ­Ansamblul Artistic al Armatei din Ministerul Apărării Naţionale. Consideră că suntem datori să ducem mai departe tradiţiile, „ca semn de respect şi recunoştinţă pentru înaintaşii noştri”.

Cântă din dragoste pentru muzica populară şi nu se poate ­închipui interpretând alt gen de muzică. „Eu cred că muzica ­populară se îmbină frumos cu credinţa~, mărturiseşte Letiţia Boroi-Vişoiu. Muzica îi bucură sufletul şi este atentă să transmită un mesaj­ ­luminos publicului, nu concepe să cânte doar corect tehnic.

Costumele, o carte de vizită

Letiţia Boroi-Vişoiu pare turnată în costumul său tradiţional, nici un detaliu nu e la întâmplare, iar preţuirea pentru valorile înaintaşelor transpare din fiecare fibră a fiinţei sale. A venit la interviu îmbrăcată într-un frumos costum tradiţional, pe cap purtând o maramă din borangic prinsă cu leasă, toate moştenite de la bunica ei. „Marama o mai aflăm în zonele Munteniei şi Olteniei, dar această legătoare o regăsim doar în zona Argeşului. Fota am primit-o de la naşa de botez a mamei mele. Costumele mele sunt cartea mea de vizită, căci în faţa publicului trebuie să te prezinţi într-o ţinută impecabilă.”

Sub ocrotirea Maicii Domnului

O iubeşte de foarte mult pe Maica Domnului, încă de mică având o relaţie specială cu Maica Luminii, pe care o invocă în rugăciunile şi cântecele ei. Merge adesea la Biserica Mihai Vodă din Bucureşti. Preacurata, prin icoana de aici, i-a dăruit ajutor şi bucurii. La sfânta biserică l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, tot aici peste un timp s-au cununat şi, mai apoi, l-au botezat pe Dimitrie-Efrem, primul lor copil. Ne spune că „este foarte important să avem un duhovnic, căruia să îi putem spune toate durerile şi bucuriile sufletului şi de la care să primim sfaturi. N-aş vedea viaţa mea fără un duhovnic, pentru că n-aş putea duce greutatea sufletească. Trebuie să mă spovedesc, să mă împărtăşesc. E nevoie să fim credincioşi activi în cadrul Bisericii, nu doar creştini cu numele”.

Nu trece o zi fără ca Letiţia Boroi-Vişoiu să cânte, fie că repetă linii melodice, face vocalize, exerciţii de respiraţie sau cântă o melodie dragă. Pe scenă se simte liniştită, deşi spune că de fiecare dată are emoţii care o ajută să transmită publicului un mesaj autentic. Repertoriul său este unul bogat, format din: hore, sârbe, colinde, dar îi place foarte mult să cânte pricesne, care sunt asemenea unor rugăciuni puse pe note. „Cea mai mare bucurie am avut-o la Concertul de Pricesne de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului de la începutul lunii iulie, unde am avut o trăire aparte, pentru că am cântat în cinstea Maicii Domnului.” În piept poartă cu mândrie Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, primit de la Patriarhia Română pentru frumoasa activitate desfăşurată în promovarea muzicii populare autentice.

Tradiţie şi identitate

În această lume aflată într-o permanentă viteză şi cu multe tentaţii, „noi suntem datori să păstrăm ceea ce am primit de la înaintaşii noştri, toate cântecele, tradiţiile şi obiceiurile care vorbesc despre identitatea noastră. Şi apoi să le ducem mai departe şi să le arătăm şi copiilor noştri”. Reperul principal după care se ghidează în viaţă este credinţa în Dumnezeu. „Mă gândesc mereu că trebuie să fim nişte oameni buni, să nu fim invidioşi, ci atenţi la nevoile aproapelui.” Mărturiseşte că în momentele grele îşi găseşte alinarea la Dumnezeu şi la Maica Domnului. „Şi mai am încă doi sfinţi care m-au ajutat de multe ori: Dimitrie cel Nou şi Efrem cel Nou. Băiatul nostru poartă numele acestor doi sfinţi.”

Letiţia Boroi-Vişoiu colaborează cu diverse orchestre din ţară şi a luat numeroase premii la concursuri de specialitate. Pe viitor îşi doreşte să scoată un CD cu muzică populară. Lucrează de ceva timp la aceste melodii, pe care le interpretează cu Orchestra Mugurel din Chişinău, sub bagheta maestrului Ion Dascăl.

În final, ne-a spus că „muzica populară este o parte din viaţa şi sufletul meu. Iar în momentele când aveam o supărare, mă apucam şi cântam şi totul parcă devenea mai frumos; îmi găseam o alinare”.