Biserica neadormită de secole a Sfântului Constantin Brâncoveanu

Amplasată în afara zidurilor bine cunoscutului Palat domnesc, din localitatea ilfoveană Mogoşoaia, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ este parte componentă a curţii domneşti a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Această ctitorie a voievodului Ţării Româneşti de la 1688 este singurul spital duhovnicesc a peste 1.500 de familii care locuiesc în zonă. Părintele paroh Ion Vrăjitoru spune că de la Brâncoveni încoace candelele din sfântul lăcaş nu s-au stins nici măcar o zi. Până şi zidurile au învăţat pe de rost rugăciunile oamenilor, treziţi la viaţă, fiecare la timpul său, secole de-a rândul. 

Este o zi din acelea pentru care ai opri ceasornicul pământului în loc, măcar pentru un sezon: soare călduţ, iarbă şi flori proaspete, păsări cântătoare, pomi în floare, aer balsamic, cu miros de pământ trezit din hibernare. Nu întâmplător a ales Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu acest loc pitoresc, străjuit de castani, mesteceni, pini, brazi, pe vremea când era mare logofăt, pentru a ridica „lăcaş de închinare spre slava Domnului şi spre buna pomenire şi neuitare a lui şi a părinţilor lui“, după cum a lăsat scris în pisania săpată în piatră, aşezată în pridvor, deasupra uşii de la intrare.

Alături de părintele paroh Ion Vrăjitoru, prind într-un ocol trupul alb, zvelt şi bine croit al bisericii. Cuvintele preotului abia se fac auzite printre trilurile păsărilor, care apar şi dispar din cuibuşoarele lor de sub streaşină: „Venirea mea aici, în anul 2011, luna aprilie, m-a copleşit, auzind că această biserică este ctitoria Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu. Eu am plecat dintr-un sat dinspre Vălenii de Munte, unde s-a ridicat o troiţă în cinstea Sfinţilor Brâncoveni, în anul 2008. M-am gândit că sfinţii m-au chemat în această biserică, deşi responsabilitatea este cu mult mai mare. Dacă în satul de pe valea Slănicului erau aproape 300 de familii, aici, la Mogoşoaia, sunt peste 1.500 de familii. Aceasta este singura biserică din comună. Sfântul Constantin a ridicat biserica pentru credincioşii locului, unde din 1688 (inclusiv în perioada regimului comunist) se slujeşte neîntrerupt“.

În nici o zi a săptămânii, biserica, numită în trecut „Sfântul Gheorghe din Pajişte“, adică din marginea satului, nu rămâne cu uşile zăvorâte. Zilnic, aici se săvârşesc sfinte slujbe. În mod deosebit, sâmbăta şi duminica este asaltată de oameni: enoriaşi ai parohiei, credincioşi din imediata vecinătate, turişti care vin să viziteze ansamblul monumentelor brâncoveneşti. Parohul spune, cu mulţumire şi admiraţie totodată, că sfântul lăcaş este căutat de foarte mulţi tineri. Îl impresionează cei care îngenunchează în faţa icoanelor, ori caută sfat, dar şi aceia care îşi liniştesc sufletul citind, în strană sau pe băncile din curtea bisericii, câte o carte de folos duhovnicesc. „În biserică, ei caută şi găsesc adevărata tinereţe, adevărata frumuseţe şi văd mai bine rostul vieţii“, îşi arată convingerea părintele Ion, cu ochii la mormântul din partea dreaptă a pronaosului, unde îşi doarme somnul de veci unul dintre descendenţii ctitorilor, George Valentin Bibescu, întemeietor al Ligii aviaţiei române, unul dintre primii aviatori cu calificare internaţională.

Preotul Ion Vrăjitorul nu este singur în slujirea ce i-a fost rânduită în Biserica „Sfântul Gheorghe“. Îl are alături pe părintele Mihai Niculae, fost paroh, numit preot în acest sfânt lăcaş din anul 1988.

Elemente de originalitate, datate 1705

Pe interior, bătrâna ctitorie în formă de navă se dezvăluie în toată frumuseţea ei (în parte nealterată de timp, ceea ce îi atestă originalitatea), tăcută şi răbdătoare să-şi recapete podoaba picturii în urma lucrărilor de restaurare, avansate ca execuţie şi programate a fi încheiate până în data de 16 august a.c., ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Echipa de restauratori, coordonată de pictorul-restaurator Romeo Andronic, lucrează în linişte, cu multă implicare şi respect pentru locul în care se află. Au o misiune deloc uşoară, aceea de a scoate intacte, de sub straturi dense de fum, chipurile aureolate ale sfinţilor. Între cei şapte meşteri restauratori se remarcă două prezenţe feminine, surori gemene: Ana Maria Drăguşin şi Elena Schuster.  „Am mers de mici pe şantiere cu mama, tata, sora şi fratele. Nu aveam cum să fac altceva, petrecându-mi toate vacanţele în biserică, decât restaurare. Pentru mine, biserica este a doua casă şi de multe ori prima casă“, vorbeşte cu însufleţire Ana Maria. Elena o completează: „Această muncă presupune răbdare şi conştiinţă multă. Trebuie să ai respect pentru spaţiul în care te afli. Astfel îi formăm şi pe cei cu care lucrăm acum, câţiva studenţi de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, specializarea Artă sacră“.

Ceea ce impresionează şi copleşeşte în acelaşi timp este Pantocratorul despre care preotul Ion Vrăjitoru spune: „Chipul de pe calota naosului, al Mântuitorului, original de la 1705 - anul finalizării picturii bisericii, s-a descoperit odată cu începerea acestor lucrări de restaurare. Este o minune dumnezeiască că nu s-a intervenit la Chip de-a lungul vremurilor“. Potrivit spuselor părintelui Mihai Niculae, pictura se datorează marelui zugrav grec Constantinos, ajutat de zugravii Lambru, Radu şi Fota Tudor.

În continuare, slujitorul sfântului altar enumeră şi alte elemente de frescă originale păstrate până astăzi, între care amintim: în pridvor (în calota de nord: Iisus Emanuel, susţinut în cei patru pandantivi, de cele patru simboluri ale Evagheliştilor; în calota de sud: chipul Îngerului de mare sfat), deasupra pisaniei (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe). De asemenea, parohul admite: „Deţinem cele două icoane împărăteşti - Deisis şi Platitera - la care se închina Sfântul Martir Brâncoveanu, aduse de la Palatul Cotroceni, în anul 1992. Momentan, acestea se găsesc în casa parohială, spre păstrare. Vor fi puse spre închinare credincioşilor după ce se vor termina toate lucrările“.

Scurte aprecieri asupra planurilor arhitectural şi iconografic

Toată construcţia este din cărămidă, vizibilă doar în latura de nord a pronaosului, în exterior, acolo unde apare un turnuleţ, înăuntrul căruia se poate urca printr-o scară spiralată. Pridvorul deschis şi larg se sprijină pe opt coloane de formă rotundă, aşezate pe un zid scund. De aici se pot vedea, în latura de sud a curţii bisericii, câteva cruci, unele masive, alte mai mărunte, aduse în anul 1906, care poartă o valoare strict artistică şi documentară.

Exteriorul este împărţit în două zone printr-un brâu rotunjit de cărămidă, ieşit în relief, care încinge biserica toată. Deasupra acestui brâu despărţitor zidurile sunt ornate cu forme de arc frânt, care se înlănţuie asemenea unor braţe prinse în horă de jurîmprejurul bisericii. Ancadramentele atent ornate ale ferestrelor amintesc de stilul brâncovenesc.

De remarcat decoraţia florală de culoare închisă de pe arcurile de susţinere a celor două cupole ale pridvorului, similară cu cea din pridvorul palatului de alături şi cel de la Potlogi.

Pictura pronaosului este dominată de imaginea din adâncul calotei, unde este zugrăvit chipul în medalion al Maicii Domnului. În registrul din partea superioară sunt înfăţişate cele şapte sinoade ecumenice. În registrul inferior apar chipuri de cuvioşi şi cuvioase. Ctitorii sunt zugrăviţi pe zidul de vest: Constantin Brâncoveanu alături de cei patru băieţi şi Marica Doamna însoţită de cele şapte fiice.

Am amintit deja de imaginea autentică, de rară frumuseţe, a lui Iisus Pantocrator, ca element central al reprezentării picturale din naos, unde pereţii laterali sunt destinaţi scenelor din viaţa şi patimile lui Iisus Hristos. Pe zidul despărţitor dintre naos şi pronaos, deasupra coloanelor de susţinere, apare Adormirea Maicii Domnului. Chipuri de mucenici aflăm în partea de jos, în registrul inferior.

Pictura altarului îşi are obârşia în centrul bolţii dinspre răsărit, cu chipul Maicii Domnului. Dedesubt, ca şi la Biserica „Doamnei“ din Bucureşti, împodobită tot de Constantinos la 1683, apar cele două scene: în latura de nord, împărtăşirea Apostolilor cu Iisus, în două ipostaze, iar în latura de sud, Cortul mărturiei cu cei 12 fii ai lui Iacov, care aduc daruri la templu. În registrul inferior sunt zugrăviţi ierarhi şi diaconi; la proscomidie - Viziunea Sfântului Petru din Alexandria, dedesubtul căreia, aproape de temelie, apare ereticul Arie, înghiţit de iadul înfăţişat printr-un cap de balaur.

Catapeteasma este sculptată în lemn, în stil brâncovenesc, cu motive zoomorfe şi vegetale. 

„Icoanele de pe catapeteasmă sunt donate de Martha Bibescu în 1912, când s-a început restaurarea picturii şi a catapetesmei, numai că atunci s-a produs o tulburare, deoarece meşterii nu au aşezat registrele în ordinea lor canonică. Tot atunci, la spălarea picturii, inclusiv cea a bisericii, nu au fost folosite substanţe adecvate, ceea ce a dus la degradarea acesteia“, explică părintele Ion Vrăjitoru.

Refaceri şi prefaceri

Din istoric reiese că, în trecut, biserica a fost îngrijită de ctitori şi de urmaşii lor, iar mai apoi de enoriaşii Parohiei Mogoşoaia. În anul 1912, familia Bibescu a reparat şi a curăţat pictura şi catapetesma. 40 de ani mai târziu, s-a reparat clopotniţa. În 1954, a fost refăcut în întregime acoperişul de şindrilă cu ajutorul material al enoriaşilor, al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Departamentului Cultelor. În 1960, s-a introdus lumina electrică, iar peste 10 ani s-a acoperit din nou cu şiţă. La 1 noiembrie 1976 a început lucrarea de spălare şi refacere în pronaos a picturii. În urma cutremurului din 1977, în perioada 1978-1981, biserica a fost consolidată şi reparată. În anul 2001, s-a refăcut acoperişul şi a fost racordată la sursa de căldură constantă existentă în palat.

„Nădăjduim ca aici să fie un loc de pelerinaj. O oază în care omul să-şi găsească liniştea din tumultul acestei vieţi, mai ales că biserica se află în imediata apropiere a Capitalei. Biserica străjuieşte aici de peste 300 de ani tocmai pentru a ne trezi la pocăinţă şi pentru a trăi deplin credinţa noastră ortodoxă. Astăzi, mai mult ca oricând, sufletul creştinului este bulversat de influenţe străine de neamul românesc şi de credinţa noastră ortodoxă. Aici, este un far al credinţei, un stâlp al Ortodoxiei, un altar de jertfă, unde Sfinţii Brâncoveni ne-au lăsat peste veacuri mărturia credinţei, a dărniciei lor“, încheie preotul paroh, ca o invitaţie adresată celor care nu au ajuns încă să cunoască biserica din Mogoşoaia, un monument de însemnată prestanţă spirituală, istorică şi culturală.