Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Biserica veche din Cojeşti va lumina din nou

Biserica veche din Cojeşti va lumina din nou

Un articol de: Dumitru Manolache - 11 Noi, 2014

„Ca să slăvească şi să mărească numele Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ş-a Preasfintei, Preacuratei de Dumnezeu Născătoare Maicii Sale“ sunt cuvintele săpate în piatra pisaniei bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din satul Cojeşti, comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi, care, din 1752, legitimează cetăţenia cerească a creştinilor din această aşezare. În pofida tuturor nenorocirilor prin care a trecut, nici veacurile, nici cutremurele, nici comuniştii nu i-au putut anula această mărturie identitară a credincioşilor ei.

O ceaţă rece, groasă anulează temporar profilurile caselor înşirate de o parte şi de alta a drumului şi reperele vegetale ale câmpiei. Siluete fluide apar instantaneu pe la porţi, pe cărări nevăzute, venite parcă direct din timp, după care dispar topite în ceţuri. Paradoxal, dar tocmai această aparentă anulare a materialului întăreşte impresia adâncirii concrete în istorie. Aşa se face că în clipa în care ne-a apărut deodată în faţă chipul de var al bisericii din Cojeşti, de pe malul Mostiştei, Protopopiatul Lehliu, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, eram deja în miezul secolului al XVIII-lea, pe la anul 1752, când „robul lui Dumnezeu Ştefan Văcărescul vel logofăt, cu jupâneasa dumnealui Ecaterina“ ridicau aşezământul din temelie, adăugându-i un element decorativ simbolic la catapeteasmă, cu adânci semnificaţii de ancestrală continuitate istorică: lupul dacic.

Împlinirea visului credincioşilor satului

Vremurile trecute peste biserică i-au adus modificări, reparaţii, restaurări etc., adăugând în timp, printre altele, „şi suma unor fapte vrednice a două mari familii: cea a boierului T.D. Creţulescu, care stăpânea acest domeniu şi care a restaurat-o în 1911, când i s-a adăugat şi actualul veşmânt pictural de către renumitul Stelian de Masca, din Ploieşti, şi regele Carol I, spre sfârşitul domniei sale“, după cum aflăm de la părintele Daniel Preda, parohul bisericii. Indiferenţa autorităţilor comuniste, a secretarilor de partid care trăgeau cu pistoalele în crucile de pe biserică, şi mai ales cutremurul din 1977 i-au provocat răni adânci. Purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, însă şi venirea în slujire aici a părintelui Daniel Preda în 2010 au făcut ca sfântul locaş să nu înceteze a mărturisi şi legitima în veşnicie cetăţenia cerească a credincioşilor din Cojeşti.

„De la venirea mea aici, m-am preocupat să împlinesc cel mai important vis al credincioşilor din parohie: acela de a restaura biserica şi de a o lăsa moştenire mai departe“, ne mărturiseşte părintele paroh, vis ce este pe punctul de a se împlini odată cu materializarea unui proiect european de restaurare.

Lupii dacici şi miracolul restaurării

Am păşit pragul vechii biserici trăgând în piept aerul încărcat de trecut. Sfinţii şi îngerii ne priveau din tencuială ascultându-ne, cu siguranţă, bătăile inimilor. Uşile împărăteşti şi cele diaconeşti mărturisesc prin dimensiunile lor reduse despre smerenia şi curăţia cu care trebuie să se slujească în altar. Catapeteasma însă ne ţintuieşte înaintarea, căci până aici niciunde am umblat nu am întâlnit ceva asemănător. Zidită din grinzi de piatră şi cărămidă, aceasta susţine parcă nu numai cerurile pline de proroci şi apostoli, ci şi trecutul îndepărtat al neamului nostru, ca pe o carte de identitate cerească, pe care nu avem voie, nu trebuie să o ignorăm. La marginile ei, tronează tulburătoare capete stilizate de lupi sau dragoni ce amintesc de strămoşii noştri daci, ale căror urme existenţiale au fost descoperite în toate aşezările de pe Valea Mostiştei.

„Specialişti care au văzut catapeteasma bisericii noastre au fost impresionaţi de motivele zoomorfe care o împodobesc. Este vorba despre aceste reprezentări stilizate unice ale lupului dacic, poate ca semn al unei continuităţi istorice. Unii dintre ei consideră că motivele amintesc de o biserică ctitorită de Vlad Dracul, care ar fi avut pictat undeva spre turlă un dragon, care ar fi simbolizat o binecuvântare, nu neapărat ceva malefic“, ne spune părintele Preda.

După ce ne-am închinat la icoane şi am admirat frumuseţea tăcută a sfântului locaş, îndureraţi de cicatricele nevindecate ale lui, am continuat discuţia cu părintele paroh care, împreună cu soţia şi cu cei trei copii, s-a aşezat cu slujirea în satul acesta, venind din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, întregind cu familia sfinţiei sale familia cea mare a satului.

„În aceşti ani, familia s-a extins, cuprinzând de fapt tot satul. Toată comunitatea. De aceea, fiecare realizare a noastră este trăită cu bucurie de toţi membrii comunităţii. La venire, am fost primit cu foarte mare căldură. În parohie sunt 120 de familii, formate în mare parte din bătrâni şi văduve. Văzând starea sfintei noastre biserici, am gândit că restaurarea ei trebuie să meargă în acelaşi timp cu restaurarea sufletului creştinului din Cojeşti, afectat grav de comunism. De aceea lupt împreună cu credincioşii mei pentru vindecarea rănilor produse în acei ani. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, arhiereul nostru, am reuşit ca aproape în fiecare an să organizăm procesiuni cu sfinte icoane şi moaşte în parohia noastră, la care participă cu râvnă toată suflarea satului şi credincioşi din toate colţurile episcopiei. Vin în biserică, se închină la icoana Maicii Domnului, stau chiar şi câte trei zile şi trei nopţi în priveghere continuă, luminându-şi sufletele, devenind mai buni, mai îngăduitori. Aceste lucruri dovedesc că sensul existenţei noastre nu poate să fie departe de Dumnezeu şi de Biserică. Pentru că Biserica este casa lui Dumnezeu, cum îmi spun mie copiii de la şcoală. La Cojeşti, Biserica a ieşit învingătoare din lupta cu vremurile. Iar acest sfânt locaş este un motiv de triumf. De bucurie. De aceea slujesc aici cu foarte multă emoţie spirituală. Simt că Dumnezeu îmi aude fiecare rugăciune, că este cu mine, pentru că fără El şi fără purtarea de grijă a Părintelui nostru Episcop Vincenţiu nu puteam să fac nimic. Iar această biserică avea să se prăpădească. Faptul că ea va fi restaurată este un miracol“, ne mărturiseşte părintele.

Biserica nouă şi plinătatea dumnezeirii

Nu departe de biserica veche, descoperim în ceaţă silueta zveltă a bisericii noi, în stil maramureşean, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, a cărei piatră de temelie a fost pusă pe 1 noiembrie 2013 şi care a fost ridicată din necesitatea slujirii continue pe perioada în care biserica veche va intra în restaurare, adeverind legitimitatea cetăţeniei cereşti a credincioşilor ei.

Nicolae şi Letiţia Dumitru, Mihai Tudor, Ioan Nae, Maria Dumitru şi Gabriel Gurlui, consilier al Consiliului Local Belciugatele, credincioşii din parohie care au ţinut să ne vorbească despre biserica lor, toţi sunt mândri că au dobândit, odată cu slujirea părintelui Daniel Preda şi cu materializarea visului lor de a-şi vedea biserica-monument istoric restaurată, demnitatea de a fi creştini. Căci a fi creştin înseamnă a-L urma pe Hristos, Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, Care S-a lăsat zdrobit de torţionarii Săi. Care a fost călcat în picioare, jignit şi scuipat, umilit şi în cele din urmă răstignit pe cruce, dar care, prin Învierea Lui, ne-a încetăţenit, cu neam cu tot, în veşnicie. Iată de ce drumul de întoarcere prin ceaţă spre prezentul nostru nu ni s-a mai părut o anulare a materialului, ci o necesară şi pilduitoare adâncire concretă în istorie. O înălţare în fond, pentru că în „Hristos locuieşte după fiinţă toată plinătatea Dumnezeirii“, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.