Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Bobota, răspunsul unei slujiri a bucuriei

Bobota, răspunsul unei slujiri a bucuriei

Un articol de: Dumitru Manolache - 04 Aug, 2017

Când o tradiție seculară a zonei și caritatea se întâlnesc în slujirea unei mici obști mănăstirești, nu putem decât să-i dăm încă o dată dreptate părintelui Teofil Părăian, care spunea: „Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumne­zeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”. Întocmai este și Mănăstirea Bobota, din Episcopia Sălajului. O tindă a raiului, sau o poiană a binefacerii, care se deschide generoasă către semeni. Mai ales către cei sărmani.

Nu drumul până la Bobota, nici fru­musețea tăietoare de respirație a locului te fac purtător de bucurie în această mănăstire, ci rodul slujirii celor cinci viețuitori de la Bobota, și a celor trei de la Schitul „Sfinții Apostoli”, de la Poiana Stârciului, care se nevoiesc cu smerenie. Pentru pelerinul de ocazie ajuns la „mănăstirea din poiană”, nimic nu este mai convingător cu privire la dimensiunea slujirii lor decât zâmbetul a două copile fericite ce privesc spre aparatul de fotografiat. Sau ochii unei fetițe blonde ce tocmai mușcă din bucata de prăjitură oferită în dar de niște călugări nevăzuți. Căci așa și este. Cei ce se află în spatele unor asemenea gesturi, alături de mulți, foarte mulți voluntari, rămân acolo, neștiuți după chip și după nume, în taina luminoasă a smereniei monahale.

Semn și loc ceresc

Mănăstirea însăși, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, s-a născut ca urmare a credincioșiei și jertfelniciei creștinilor din zonă care, după ce timp de secole au străbătut pe jos drumul până la Mănăstirea Nicula din județul Cluj pentru închinare și rugăciune, au ținut să o aducă pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu în hotarul satului lor, ca să rămână cu ei în veșnicie. Și, ca să se știe exact unde să fie așezată, Dumnezeu, în mod miraculos, a indicat locul printr-un semn al crucii descoperit de un credincios în trunchiul unui copac, în pădurea de la marginea satului Bobota. Și acolo, la 13 iunie 2004, s-a pus piatră de temelie sfântului așezământ.

„De aici, din zona Sălajului, din Bobota și Derșida, sunt cei mai vechi pelerini care merg pe jos la Mănăstirea Nicula, de sute de ani. Mulți dintre ei au îmbătrânit și și-au dorit să aibă o mănăstire aproape. Iar acest așezământ este răspunsul rugăciunilor lor. Bătrânii mergeau la Nicula an de an, în grupuri mari de câte 100-150 de pelerini. Și sunt 150 km până acolo! De aceea Dumnezeu a rânduit să se facă mănăstire pentru ei aici. O fiică a Bobotei a stabilit locul, credincioșii parohiei din sat au donat terenul, iar hramul l-a ales preotul lor, pentru că pe sfinția sa îl cheamă Ioan, iar peste jumătate din tinerii satului poartă același nume.

După ce biserica a fost ridicată până la cupole de comunitatea din sat, a venit părintele Pahomie, fostul stareț, și a terminat-o. La fel și stăreția. `De cinci ani de când am venit eu aici de la Mănăstirea Necula, am finalizat cele două mari lucruri și am început altele. Atunci au realizat și oamenii locului că li s-au împlinit rugăciunile. Am adus și o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de acolo, iar în 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Lau­rențiu, Mitropolitul Ardealului, ne-a dăruit părticele din moaștele Sfântului Andrei Șaguna și ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. De aceea, credin­cioșii se simt aici ca și la Mănăstirea Nicula. Când este hram, vin chiar și câte 1.000-1.500 de credincioși”, ne mărturisește părintele protosinghel Mina Pletosu, starețul mănăstirii, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului.

Slujire și coresponsabilitate pentru copiii sărmani

„Descoperirea” celor sărmani și apropierea de ei s-au produs în urmă cu doi ani când, după hram, a rămas foarte multă mâncare, pe care părintele stareț a hotărât să o ducă celor nevoiași din vreo zece sate din apropiere. „Atunci am văzut realitatea. Nu am simțit atâta satisfacție niciodată ca atunci când am văzut cât de bucuroși erau oamenii aceia. Și tot atunci am hotărât să ne implicăm mult mai serios în această activitate caritativă”, ne spune părintele.

Cu ajutorul preotului din sat, mănăstirea a identificat toate familiile cu probleme sociale, vreo 70 la număr, cu vreo 160 de copii sărmani. Apoi, monahii au popularizat situația, iar niște doamne din Cluj s-au alăturat acțiunii, creându-se în scurt timp o comunitate nevăzută, care a început să lucreze ca voluntari pentru ajutorarea acestor copii.
„În urma acțiunii, am primit foarte multe daruri, haine, rechizite școlare, pe care le-am împărțit celor cu probleme. Așa s-a născut Asociația «Inimioare fericite», care timp de doi ani, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul nostru, a desfășurat o impresionantă campanie filantropică, constând în distribuirea de alimente, îmbrăcăminte, încălță­minte, sponsorizări medicale, susținerea financiară pentru construirea unor locuințe, a unor excursii, meditații la limba română și matematică cu profesori voluntari, competiții sportive, finalizarea împreună cu Radio Renaș­terea a unui CD cu pricesne din repertoriul pelerinilor sălăjeni care merg pe jos anual la Nicula etc. Și tot de atunci copiii vin la mănăstire la slujbe, începând să-și aducă la noi și părinții”, ne spune părintele stareț Mina.

Apoi cuvioșia sa ne-a vorbit despre două cazuri medicale, în care mănăstirea și asociația pomenită s-au implicat. Primul, al unei tinere de 18 ani, dintr-o familie cu o mamă care creștea singură șase fetițe, operată la un picior la care avea probleme, care acum este plecată la muncă în străinătate. Și celălalt, al unui băiat din Zalnoc, operat pe coloană, care avea niște tije implantate de mult, ce trebuiau schimbate. Un caz deosebit de complicat, pe care speră să-l rezolve la București, cu niște medici extraordinari, care au vrut chiar să le plătească drumul până la clinică. Cuvioșia sa ne-a enumerat apoi acțiunea `Ghiozdănelul”, prin care a fost oferit câte un rucsac cu tot ce trebuie pentru școală copiilor începători, vreo 40 la număr, „Festivalul primăverii”, la care au participat 200 de copii, și multe multe altele. „Am vrut ca toți să se simtă Una”, ne mărturisește părintele stareț. „Am organizat jocuri, activități sportive. Avem copii talentați pe care noi îi promovăm. Am ajutat o fetiță din Bobota să facă ore de canto, pentru că are voce bună. Unei alte fete i-am plătit ore de matematică, pentru că învață foarte bine. A intrat la cel mai bun liceu din Satu Mare cu o medie mare. Unei alte eleve i-am plătit internatul la Satu Mare. Are 17 ani și a rămas singură, murindu-i ambii părinți. În prezent, lucrăm la un proiect amplu, pe care încercăm să-l acredităm. Dorim să ridicăm un azil de bătrâni și o casă de copii, pe un teren aflat la poarta mănăstirii, primit de la un credincios din Bobota. Facem toate acestea din dorința de a dărui bucurie, pentru că numai așa vom simți bucurie”, ne spune cu smerenie părintele protosinghel Mina Pletosu.

Să dăruiești bucurie ca să dobândești bucurie. Iată marele adevăr al slujirii jertfitoare a unei mici obști de călugări sălăjeni, căci, așa cum spune scriitorul spaniol Lope de Vega, „nu e iubire iubirea fără dăruire”. Restul e fum. Gol. Neputință și tristețe. Multă tristețe.