Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Bucecenii, făcătorii de crose de hurling

Bucecenii, făcătorii de crose de hurling

Un articol de: Florentin Florescu - 13 Noi, 2007

Aflată într-o continuă schimbare, în bine sau rău, depinde de situaţie, societatea românească îşi poartă în continuare cu fală geamandura pe apele învolburate ale economiei de piaţă. În acelaşi context al schimbărilor perpetue se înscrie şi transformarea unor comune, prospere odinioară, în oraşe sărace şi fără perspective. Aşa părea să fie şi Bucecea la început de drum. Fabrica de zahăr îşi dăduse demult obştescul sfârşit, iar economia localităţii se limita doar la câteva unităţi comerciale de conjunctură. Nimeni nu-i acorda noului oraş vreo şansă de a rezista poverilor impuse de actualul statut, însă iniţiativa unor români deschişi la minte au redat locuitorilor speranţa unui trai mai bun.

Încet, dar sigur, oraşul Bucecea este pe cale să-şi însuşească şi la propriu blazonul, făcând uitate răposatele unităţi economice cu care se mândrea odinioară. Mastodonţii economici din trecut au făcut loc unor afaceri mici, dar prospere, care contribuie eficient la bugetul localităţii. Imaginaţia şi spiritul comercial al unor investitori locali sau de prin împrejurimi a făcut să se vorbească în ultima vreme despre Bucecea până departe.

Fostul complex de creştere a porcilor, Suinprod, s-a stins lăsând în urmă doar un monument al scroafei, şi acela ruinat într-o ureche şi cu jamboanele din fier beton. A rămas ca un simbol a ceea ce a fost cândva cea mai vestită unitate de îngrăşare a porcilor din tot judeţul. Grajdurile lăsate de izbelişte nu s-au transformat, ca prin alte localităţi, în ruine, ci în ateliere şi făbricuţe de o diversitate economică aproape ciudată. Cât despre monumentul scroafei, primarul Andron Ţâmpău spune: „Cred că am să-l dinamitez, că nu mai reprezintă nimic“.

Atracţia investitorilor a fost posibilă fiindcă, spre deosebire de celelalte oraşe nou înfiinţate, Bucecea beneficiază de o infrastructură economică destul de solidă. Apă curentă, gaz metan şi o poziţie geografică avantajoasă sunt doar câteva din facilităţile pe care investitorii le iau întotdeauna în considerare când vor să-şi deschidă o afacere.

Crose de hurling făcute la Bucecea

Chiar la intrarea în fosta porcărie de stat, Constantin Buţerchi şi-a deschis un atelier de prelucrare a lemnului. Dar nu ca oricare altul, fiindcă produsele ieşite din atelierul său asigură una dintre piesele de bază din echipamentul sportului naţional din Irlanda. Crose de hurling, aşa se intitulează produsul celor opt angajaţi ai micii făbricuţe. Afacerea merge bine, produsul are căutare.

Din nefericire, materia primă este deficitară. Crosele de hurling se fac numai din rădăcină de frasin, tăiat la un metru deasupra solului. Constantin Buţerchi a aflat de eficienţa unei astfel de afaceri după ce s-a căsătorit cu o irlandeză. Acolo, în Irlanda, a văzut cât de îndrăgit era acest sport, un fel de hochei pe iarbă, şi cât de scumpe sunt crosele. S-a întors în România, a testat piaţa de materie primă şi a demarat afacerea. Azi, irlandezii cumpără crose nu doar pentru practicarea sportului, ci şi pentru suveniruri.

„Acum încercăm să promovăm acest produs. Dacă o să meargă, o să trecem la producţie pe scară mai largă. În deplasările din Irlanda am observat că irlandezii sunt foarte interesaţi de ele ca obiecte de colecţie“, spune inginerul Adi Culiuc, şeful de producţie al fabricii de crose. Dotată cu utilaje performante, proaspăta unitate economică produce lunar, când are materia primă necesară, 4.500 de crose, care se vând cu 12-13 lire sterline bucata.

Paharele de înţărcat beţivii, mândreţea fabricii de sticlă de la Bucecea

Nu departe de fabrica de crose, adică în unul din grajdurile alăturate ale fostei porcării, Dan Bordeianu a deschis un atelier de sticlărie. Pare cam ciudat că tocmai la Bucecea a apărut o astfel de făbricuţă, în vreme ce altele, din Dorohoi, care au materie primă din belşug la dispoziţie şi-au închis porţile. Dar pentru Dan Bordeianu, materie primă există cu prisosinţă şi la Bucecea ori prin împrejurimi. Adică, cioburi de sticlă pe care le topeşte şi le transformă în obiecte artizanale foarte căutate, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Şi, slavă Domnului, de când a dat boala termopanelor în locuitorii judeţului, sticlă spartă se găseşte la tot blocul. „Profesia mea e de sticlar artistic. Am lucrat la Turda, Dorohoi, Bucureşti, în Grecia, şi acum am fabrica mea personală“ , îşi face CV-ul scurt şi concis, Dan Bordeianu. În faţa cuptoarelor incandescente, sticlarii din Bucecea transpirau suflând în plămădeala proaspătă de sticlă din care urmau să iasă viitoarele opere de artă. Nici nu-ţi dai seama la început ce urmează să iasă din mâna lor. De la căniţe ornamentale, vaze pentru flori, sfeşnice, aplice, până la pahare de înţărcat beţivii.

Patentul pentru idee aparţinându-i chiar primarului Ţâmpău, care însă nu i-a cerut comision pentru asta. „În fond, eu încercam să fac nişte abajururi pentru veioze, dar când le-a văzut domnul primar a spus: «Astea-s pahare pentru înţărcat beţivii». Şi aşa le-a rămas numele. Le-am mai şlefuit niţel ca să nu poată sta pe masă. Deja au început să fie căutate pe la Botoşani. Cred că am să şi omologhez produsul ăsta“, a mai spus patronul Dan Bordeianu.

Alături, la „fabrica de pui“, cum este ea denumită în ultima vreme, o singură angajată purta de grijă celor 70.000 de pui aduşi din Ungaria să consume nutreţuri româneşti. Nu ştiu în ce limbă vorbeşte cu ei, probabil păsăreasca, dar de mare ajutor îi sunt cele două instalaţii computerizate, după indicaţiile cărora li se distribuie lumina, apa şi hrana cea de toate zilele. Un ocean de pene se dezvăluie privitorului imediat ce deschide porţile halei. Mii de ciocuri stau în aşteptarea momentului cînd operatoarea apasă cu degetul pe butonul instalaţiei furnizoare de hrană. Patronul, Şerban Alexandru a luat-o de la zero cu afacerea, construind cele două hale cu bani de la Banca Mondială. Desfacerea şi abatorizarea se face la Răchiţi şi la Iaşi.

Caşcaval şi energie eoliană

Tot pe scheletul fostului complex Suinprod s-au „aciuat“ şi doi ingineri profilaţi în industria alimentară. Soţii, Viorel şi Viorica Macoviciuc, au înfiinţat acolo o fabrică de caşcaval. „Pe vremea lui Ceauşescu zona asta, Lunca Siretului, era considerată bazinul de lapte al judeţului. Păşunea este sănătoasă, iar acum sunt multe vaci Holstein“, spune Viorica Macoviciuc. Încă de la început au pus accent pe calitate, fiindcă, vorba patronului: „Dacă azi îi dai la om un produs bun şi mâine îi dai unul mai puţin bun nu mai cumpără de la tine“. Ca mărturie că-şi respectă blazonul stă şi faptul că printr-o adresă a Camerei Naţionale de Comerţ au fost înştiinţaţi că ocupă locul 44 din cele 561.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din România. „Am mers pe produse cunoscute, fiindcă dacă îi dai un nume nou nu ţi-l cumpără nimeni chiar dacă e superior calitativ. Noi folosim reţeta pentru Rucăr, Dalia, Penteleu, Argeşel. Facem câte 5 tone pe zi în perioada asta. Vara ajungem să producem şi opt tone, pe care le distribuim foarte repede“, spune Viorel Macoviciuc.

În vreme ce unii se străduiesc să contribuie la dezvoltarea oraşului Bucecea, alţii trag din răsputeri să îl distrugă. Undeva în marginea oraşului, în cartierul Călineşti, se înalţă ţanţoş în tării centrala eoliană a urbei. Un monstru mare, cu o elice în vârf de băţ, care urma să dea energie electrică întregii ţări, fiind conectat la sistemul naţional, deocamdată dă cât E.ON-ul pentru cei debranşaţi. Prin grija unor infractori de meserie, eoliana a rămas fără cablul de cupru, şi astfel, legătura ei cu sistemul naţional a fost întreruptă.

Primarul Andron Ţâmpău este puţin dezamăgit de situaţie, dar trebuie s-o accepte şi pe asta: „Mai rău e că trebuie să aducem alt cablu tocmai din Germania. Poliţia face cercetări, dar mă îndoiesc că o să-i prindă pe infractori“.

Bucecea îşi merită, în momentul de faţă, statutul de oraş, chiar dacă mai sunt încă multe de făcut. Dar o localitate care a făcut dintr-o porcărie o zonă industrială şi s-a racordat la sistemul energetic naţional are toate atu-urile unui „viitor luminos“.