Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Bucuria orei de religie

Bucuria orei de religie

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 10 Noi, 2007

Cu Dumnezeu, în familie ne întâlnim prima oară. Rugăciunile învăţate de la părinţi, mersul la biserică cu părinţii sau bunicii, ori atmosfera unică de la sărbătorile mari, toate acestea ne marchează copilăria şi constituie prima treaptă în educaţia noastră. Iar la şcoală, ora de religie ne determină să păstrăm legătura cu Dumnezeu, să vorbim despre El şi să ne comportăm ca adevăraţi creştini.

În ultimii ani s-a discutat mult despre ora de religie, despre rolul ei, statutul şi finalitatea ei în şcoala românească. Cu toate opiniile pro şi contra, ora de religie rămâne cea mai bună metodă de a educa elevii din punct de vedere moral şi de a le transmite învăţătura Bisericii.

Practica, determinantă pentru pregătirea profesorului

Se spune că marii dascăli au de la naştere o chemare aparte. Rolul pe care îl are un profesor în societate este de căpătâi, întrucât prin mâinile sale trec viitori cetăţeni. Pentru un profesor de religie, lucrurile sunt şi mai dificile, deoarece acesta pregăteşte şi îndrumă oamenii spre Dumnezeu şi Biserica Sa.

„Un rol important în a-i determina pe profesorii de religie şi viitori mei colegi de a alege şi profesa această meserie-misiune îl are nu doar cursul pe care îl predau, ci şi practica pe care studenţii o fac efectiv la catedră, când stau în faţa copiilor, în faţa elevilor. Eu am toată convingerea că cei care au venit la facultatea noastră, nu doar pentru a se face preoţi, ci şi profesori de religie, vor îndeplini cu succes misiunea lor. Sunt ferm convinsă că vor face faţă tuturor încercărilor şi dificultăţilor prin care, inevitabil, şi această disciplină va trece în viitor“, ne-a spus d-ra Carmen Bolocan, conferenţiar la Catedra de Catehetică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Profesori laici şi profesori preoţi

Mulţi dintre profesorii de religie sunt şi preoţi. Există opinii conform cărora acest lucru ar constitui un avantaj atât pentru profesor cât şi pentru elevi.

„Este avantajat profesorul de religie care este preot pentru că poate continua mai bine legătura dintre şcoală şi Biserică, mă refer în mod deosebit la ţară, unde avem preotul şi şcoala. Dar şi în oraş, dacă un preot are şansa să fie şi profesor la o şcoală din parohia lui, atunci este mult mai simplu. Îl poate urmări pe copil şi pe linie duhovnicească, în scaunul spovedaniei, iar la acest lucru nu prea are acces profesorul laic sau profesoara. Nu putem intra în sufletul copilului mai mult cât îi îngăduie preotului duhovnic să intre în sufletul lui“, ne-a explicat d-ra Bolocan.

„Dumnezeu nu este opţional, nici facultativ“

În viitor, este în proiect ca ora de religie să intre în categoria disciplinelor opţionale pentru examenul de bacalaureat. Iniţiativa a pornit în urma cererii elevilor care doresc să aibă această posibilitate.

„Dacă Dumnezeu nu este opţional, nici facultativ, atunci nici ora de religie nu ar trebui să fie opţională. Referitor la contextul actual aş pleda fără să exagerez şi la introducerea disciplinei religie ca materie de bacalaureat, alături de celelalte discipline care sunt astăzi. Şi sunt absolut convinsă că elevii sunt doritori să aibă ca opţional religia. Mai mult, acum avem şi manualul pentru clasa a XII-a, terminat, sperăm să câştige şi licitaţia. La nivel de inspectorat, din informaţiile pe care le am, se pledează pentru aceasta. Avem şi sprijinul d-lui inspector general pe probleme de învăţământ religios, dl. Vasile Timiş, să medieze la nivel de Sfânt Sinod, ca această propunere să poată trece şi apoi la minister“, ne-a explicat d-ra Bolocan.

Misiunea profesorului de religie

Pentru a vedea ce înseamnă misiunea pe care o are un profesor de religie, dar şi pentru a afla care sunt principalele dificultăţi, dar şi bucurii şi împliniri predării acestei discipline, am mers la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 10 „Gh. I. Brătianu“ din Iaşi. Am asistat la câteva dintre orele predate la clase diferite de către profesorul de religie de aici, doamna Mihaela Bobârcă. Am văzut copii de vârste diferite care îşi arătau făţiş bucuria de a participa la o altă oră a „doamnei de religie“. „Ei vin din familie cu anumite probleme. Ştim că există foarte mulţi părinţi în străinătate sau că mulţi au diferite patimi şi îşi neglijează familia. Aceste lucruri îi afectează, îi marchează. Cu toate aceste probleme, copiii vin cu minimul de cunoştinţe religioase. Mulţi dintre ei sunt duşi de bunici la biserică şi au în acest fel contact cu religia. De aceea, cei mici, de clasele I-IV, în special, sunt mai perceptivi şi mai interesaţi de ora de religie. Cei de clasele a VII-a şi a VIII-a sunt mai mari, trec prin perioada dificilă a adolescenţei şi percep lucrurile altfel. Ei simt deja greutăţile vieţii“, ne-a explicat prof. Mihaela Bobârcă.

Manuale speciale pentru ora de religie

Dacă în aparenţă orele de religie au părut obişnuite, asemănătoare cu cele în care se predau alte discipline, în realitate, lucrurile stau altfel. „Am lucrat şi ca învăţătoare în primii ani. Mi se pare mult mai greu să predau religia. Este diferit faţă de celelalte discipline. Aici noi lucrăm cu sufletele copiilor şi nu cu lucruri exacte ca la matematică, spre exemplu. Lucrăm cu partea spirituală. De multe ori am fost întrebată de elevi, în special de cei mai mici, cum arată Dumnezeu sau de ce a făcut Dumnezeu un lucru. Am fost pusă de multe ori în dificultate, dar trebuie să ştii să explici aceste lucruri. În plus, acum avem acum manuale foarte bune, făcute pentru ca elevii să intuiască anumite răspunsuri, încă din clasa I. Când am început să predau, în 1992, la Şcoala nr. 23 din Iaşi, în timpul studenţiei, nu erau manuale. Era foarte greu pentru noi. În ultimii ani, prin iniţiativa şi munca unei echipe de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, formată cu ajutorul Editurii «Sf. Mina», s-au făcut manuale şi alte materiale didactice care ne uşurează mult munca şi îi ajută pe copii. Cred că şi introducerea religiei ca disciplină opţională pentru examenul de Bacalaureat este binevenită. Sunt elevi care doresc asta“, continuă doamna Bobârcă.

„Cred că fiecare om are harismele sale“

La foarte multe şcoli din ţară există profesori de religie mireni. S-a discutat mult despre faptul că preoţii ar fi avantajaţi în faţa elevilor. Cu toate acestea şi în şcolile unde există profesori de religie laici au fost rezultate remarcabile, iar scopul orelor a fost atins. „Nu mă simt dezavantajată faţă de preoţii care sunt şi profesori de religie. Cred că fiecare om are harismele sale, chemarea sa. Sunt preoţi care predau foarte bine religia, dar sunt şi profesori laici care predau în alt stil şi o fac la fel de bine. Fiecare cu darurile sale şi cu modul său de a se apropia de copii. Preot sau mirean, dacă o faci cu pasiune, cu siguranţă că scopul orei de religie este atins. Uneori plec din sala de clasă, după terminarea orei, şi nu ştiu cât de mult am pătruns în sufletele copiilor. Bunica unuia dintre elevii mei, fost cadru didactic, mi-a spus, într-o zi, că pentru nepotul ei contez atât de mult, încât i-a mărturisit că mă iubeşte, pentru că pe lângă lecţiile predate încerc să aflu ce este în sufletele lor. Sunt fericită şi împlinită când aflu că elevii mei mă apreciază atât de mult. Eu sper că, în viitor, aceşti copii îşi vor aduce aminte că la ora mea au învăţat lucruri folositoare pentru viaţa lor. Mă întâlnesc şi astăzi cu foşti elevi care mă salută pe stradă sau chiar vorbim, ne amintim unele lucruri cum ar fi micile pelerinaje la mănăstiri“, ne-a spus doamna Bobârcă.

„Ora de religie nu se impune, ci se propune celor care simt pe Dumnezeu“

Am întrebat câţiva elevi de la Şcoala Generală nr. 10 „Gh. I. Brătianu“ Iaşi cum percep ei ora de religie. Iată câteva dintre răspunsuri:

Ioana Croitoru, clasa a VIII-a: „Ora de religie ajută pe fiecare elev să primească spijinul necesar pe care poate nu l-a primit acasă. Ne oferă anumite clarificări în legătură cu problemele vieţii şi ne ajută să înaintăm în viaţă, indiferent de ce probleme am avea. Fără această oră nu am avea aceeaşi pace sufletească şi nu am găsi răspunsuri la întrebările pe care toţi le avem“.

Andrei Simirad, clasa a VI-a: „Mi-am dorit când eram mic să mă fac preot. Dar acum vreau să urmez altă meserie. Îmi plac lucurile pe care le învăţăm la religie“.

Mădălina, clasa a VIII-a: „Fac religie din clasa I şi cred că este singura oră în care eşti ascultat, poţi să vorbeşti deschis anumite probleme. Este o oră pentru suflet, o oră care te schimbă, îţi formează o imagine despre lume şi te formează pentru viaţă. Fără ora de religie ar fi o şcoală haotică“.

Codrin Alexandru Ştefaniu, clasa a II-a: „Este foarte frumoasă ora de religie, pentru că se vorbeşte despre Dumnezeu. Învăţăm să ne rugăm, să fim mai cuminţi, mai buni. Îmi place foarte mult“.

Andreea Oana Rusu, clasa a VI-a, premiantă la olimpiada de religie, faza judeţeană: „Am scris la examenul de la Olimpiadă ceea ce am simţit. Cred că m-a ajutat mult acest lucru. Ora de religie nu se impune, ci se propune celor care simt pe Dumnezeu“.

„Educaţia începe o dată ce copilul a fost conceput în pântecele mamei“

Despre modul în care Biserica şi-a transmis de-a lungul secolelor învăţătura primită de la Apostoli şi despre provocările actuale ale şcolii româneşti am discutat cu părintele profesor dr. Vasile Gordon, titularul Catedrei de Catahetică şi Omiletică la Catedra de Teologie Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti.

Părinte profesor, ştim că în primele secole creştine au existat renumitele şcoli catehetice. Ce rol şi ce efecte au avut în societate aceste instituţii?

Într-adevăr, istoria creştinismului primar a înregistrat activitatea câtorva şcoli catehetice de renume, cum au fost cele din Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Edesa Siriei, Cezareea Palestinei etc., care au avut două obiective principale: întâi, pregătirea candidaţilor (catehumenilor) pentru Taina Sfântului Botez şi, al doilea, integrarea lor în comunităţile creştine. În paralel, conducătorii şcolilor catehetice s-au îngrijit şi de formarea cateheţilor (cum ar fi astăzi profesorii de religie), recrutaţi dintre creştinii cei mai râvnitori, care le continuau misiunea, atât în şcoala respectivă, cât şi-n alte noi şcoli ce se întemeiau. Efectele? Au fost covârşitoare! Să ne gândim numai la două aspecte: pe de o parte, pregătirea pentru botez a sute şi mii de suflete, pe de alta, instruirea atâtor părinţi şi dascăli ai Bisericii, care au slujit apoi în mod exemplar pe diferite trepte sacerdotale, iar alţii au lăsat opere de mare însemnătate teologică şi pastoral-misionară, atât de importante încât Biserica le-a inclus între tezaurele Sfintei Tradiţii.

Cum lucrează Biserica în zilele noastre pentru a continua misiunea şcolilor catehetice?

Instituţional, prin seminariile şi facultăţile de Teologie, prin ora de religie din şcoli şi prin activităţile catehetice susţinute în biserici, la nivel de parohii. Există biserici, mai ales la oraşe, în care, pe lângă catehezele obişnuite, ce încheie anumite slujbe de seară, au loc şi dialoguri speciale, organizate după un program bine stabilit şi cu teme precise. Este un aspect care ar merita o discuţie aparte şi o mediatizare mai intensă, întrucât la aceste dialoguri creştinii au prilejul nu doar să asculte, ci să adreseze şi întrebări, ba să şi răspundă ei înşişi altora, acolo unde se pricep. Preotul devine uneori un moderator fericit, atent, desigur, ca discuţiile să nu degenereze, dar bucuros că eforturile sale pe linie catehetică încep să dea roade. Iar credincioşii se simt mai bine motivaţi să participe, să citească acasă mai mult, să atragă şi pe alţii în această lucrare. Această metodă se înscrie, astfel, pe linia vechilor şcoli catehetice şi se practică cu succes şi în alte biserici ortodoxe. Am întâlnit-o, spre exemplu, în lăcaşurile ortodoxe copte din Egipt, în care au loc întâlniri săptămânale pentru cateheză („şcoala duminicală“), la care îndrumătorii nu sunt preoţi, ci laici, instruiţi timp de trei ani în acest scop. De fapt, se instruiesc unii pe alţii, iar apoi prestează benevol această muncă misionară, într-un spaţiu, să nu uităm, covârşitor musulman, adeseori ostil Ortodoxiei.

De când ar trebui începută educaţia religioasă a copiilor?

Mulţi cred că educaţia religioasă a copilului începe de la naştere. În realitate, educaţia începe o dată ce el a fost conceput în pântecele mamei. Acela este momentul când prinde viaţă o nouă fiinţă, având în sâmbure toate caracteristicile psiho-fizice umane, având, în continuare, nevoie atât de hrană, cât şi de educaţie. Iar educaţia, sub toate formele (inclusiv cea religioasă), se transmite fătului prin intermediul mamei, pe tot parcursul sarcinii. Într-un fel se va dezvolta pruncul în pântecele mamei care merge la biserică, îşi face rugăciunile acasă, vieţuieşte într-o atmosferă creştinească etc., în alt fel cel a cărui purtătoare nu vrea să ştie de cele sfinte, fumează, frecventează barurile. În acelaşi context, într-un fel fătul mamei care este ocrotită de un tată credincios, în altfel cel supus, o dată cu mama, maltratărilor unui tată denaturat. După naşterea pruncului, metodele creştine sunt la îndemâna oricui: rugăciuni acasă, odată cu „predarea“ învăţăturilor de bază, ducerea lui pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine la Biserică etc. Am ascultat zilele trecute o mărturisire a unui călugăr de 92 de ani: „În vremurile trecute, mamele făceau cruce asupra sânului, înainte de a-i da pruncului să sugă, iar după ce-l aşezau în copaie îl închinau şi pe prunc...“ Aşa cred că trebuie început.

Este suficientă ora de religie pentru educaţia religioasă a copiilor?

Evident, o singură ora de religie nu rezolvă mulţumitor educaţia religioasă a copiilor. De aceea, pe lângă instruirea creştină din familii, copiii trebuie să beneficieze în completare de cateheza oferită în biserici. Iar ora de religie şi cateheza nu-i totuna, întrucât ora de la clasă nu acoperă decât o parte din elementele pe care le oferă catehizarea, în complexitatea ei. Bunăoară, la clasă nu se poate face decât catehizare colectivă, pe când în biserică, pe lângă cea colectivă, intră în ecuaţie şi catehizarea individuală, mai ales prin Taina Spovedaniei. Un pas important în completarea orei de religie se poate face prin implementarea generală a programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, program iniţiat în urmă cu aproximativ doi ani în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aş dori să precizez în plus că profesorii de Catehetică şi Omiletică de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă, la penultima întrunire pe ţară (Arad, mai - 2006), au hotărât să susţină şi să popularizeze acest program, oferind la nevoie sugestii vizavi de ghidurile aflate sub tipar, dar şi prin includerea lui în cursurile de Catehetică, la capitolul „Mijloace practice de catehizare în Biserică“.