Bucuria părintelui Lamba din Teşila

Petrecerea omului prin lume este mai presus de toate răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Iar viaţa este timp. Adică „distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău“, cum arăta părintele Dumitru Stăniloae. Şi tot marele teolog spunea că „Biserica Ortodoxă este o bucurie a tuturor de toţi“.

Chemare, bucurie, răspuns şi timp este şi misiunea părintelui Teodor Lamba, paroh în cea de-a doua parohie a satului Teşila, din Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureştilor, care din 2007 slujeşte într-o nouă biserică.

În ziua în care am ajuns în satul Teşila, din comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, am trăit sentimentul unei clipe de Bobotează, când cerurile se deschid şi toată suflarea din el se arată, sub strălucirea orbitoare a soarelui, celor ce-L aşteaptă pe malul unui Iordan pe El, Mântuitorul lumii.

Deşi nu se auzeau glasuri de îngeri, lumina vorbea tainic, subtil, ca un murmur, ca o fire a apelor. Şi firea noastră de pelerini, prinşi în nedefinită stare, se bucura nespus.

Biserica este doar o faptă

La scurtă vreme după ceasul de cumpănă al amiezii, am ajuns la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, unde ne aştepta părintele paroh Teodor Lamba. Tocmai terminase slujba unui… botez!

De departe, biserica pare o sculptură „ieşită“ dintr-un trunchi de stejar, „împământenită“ pe un tăpşan. De aproape, este şi mai frumoasă, căci simţi cum „respiră“ bucurie.

Întotdeauna am crezut că un sfânt lăcaş nu este altceva decât vrerea Domnului. De la părintele Stăniloae am mai învăţat că este şi o „bucurie a tuturor de toţi“, lucru pe care avea să ni-l confirme şi părintele Lamba.

„Am început slujirea în această biserică în 2007. Mai înainte, din 1984, am slujit în Parohia Teşila I. Biserica noastră a fost ridicată, în primul rând, spre slava lui Dumnezeu, apoi dintr-un considerent practic: la anumite praznice de peste an, venind prea mulţi credincioşi, vechea biserică din sat devenea neîncăpătoare. Din acest motiv, am hotărât să mai ridicăm o biserică. Aşa s-a construit acest sfânt lăcaş aici, în zona Cărăban sau Şeţu, cum îi mai spun unii, ea fiind înălţată la graniţa dintre aceste două zone. Ridicarea lăcaşului a presupus multă dragoste, suflet şi jertfă. Ca orice slujitor al lui Dumnezeu, am gândit şi eu că trebuie să fac ceva pentru comunitate. Că din slujirea mea trebuie să rămână ceva în urmă. O spun cu smerenie, nu cu mândrie. Lucrarea a durat din 2001 până în 2007, fiind sprijinită şi de autorităţile locale, dar şi de creştinii din sat. Pentru mine, biserica aceasta este o faptă, pentru că aşa cum se spune în Sfânta Scriptură, «credinţa fără faptă este moartă». Deci, mai întâi, pentru mine, această biserică este o faptă bună, pe care trebuie să o săvârşească orice preot“, ne-a mărturisit părintele paroh.

Chemarea Celui Veşnic

Smerit, cu grijă pentru fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, părintele Lamba vorbeşte despre „fapta“ sa simplu, firesc, ca o împlinire, dar şi ca despre un exerciţiu obligatoriu pe calea mântuirii. „Eu mă străduiesc să-i ajut pe credincioşii mei, vreo 380 de familii, oameni majoritatea bătrâni, văduvi, pensionari sau şomeri, să-şi mântuiască sufletele. La rându-mi, prin ei, nădăjduiesc să mă mântuiesc şi eu. Slujesc aici cu dragoste faţă de Dumnezeu, faţă de credincioşi, dar şi cu un sentiment de împlinire. Câteodată mă gândesc că nu am trăit degeaba şi am realizat ceva în viaţă. Pentru că în calitate de preot nu mă îngrijesc doar de familia mea, ci şi de comunitatea în care slujesc. Prin aceasta, preotul se desăvârşeşte şi pe sine. Cu toţii dorim să ne mântuim. Pentru că dacă trupul este trecător, sufletul rămâne veşnic. Şi pentru el trebuie să ne ostenim în viaţa noastră, să-l purtăm acolo unde este bine. De aceea, Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, omagiate anul acesta în Patriarhia Română, sunt determinante pentru mântuirea noastră. Prin Sfânta Spovedanie, care se mai numeşte şi «baia sufletului», dobândim iertarea de păcate, iar prin Taina Împărtăşaniei ne vindecăm spiritual, mai ales în această lume secularizată“, ne-a mai spus părintele Lamba.

Viaţa este timp. Iar petrecerea noastră prin lume, răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Petrecerea prin acest azi al părintelui Teodor Lamba şi al credincioşilor din noua lui parohie se măsoară în fapte. Biserica pe care ei au ridicat-o la o graniţă de zone este răspunsul pe care l-au dat ei nu vreunei întrebări, ci doar chemării Celui Veşnic. Distanţă între trăire şi mântuire, adică timp câştigat. În rest doar nevoire, jertfă şi… „bucurie a tuturor de toţi…“