Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Când sunt în strană, îmi imaginez că sunt, undeva, pe norii cerului şi cânt“

„Când sunt în strană, îmi imaginez că sunt, undeva, pe norii cerului şi cânt“

Un articol de: Raluca Brodner - 16 Dec, 2008

Fiecare dintre noi a simţit, măcar o dată, cum aripa Sfântului Duh ne-a atins sufletele la rugăciune, în biserică, în acordurile cântărilor înălţate de glasurile din strană. În astfel de momente se întâmplă ceea ce diaconul protopsalt Mihail Bucă, dirijorul Grupului de Psalţi al Patriarhiei Române, îşi aminteşte că a auzit de la un cântăreţ bătrân: „Când cânţi, tu trebuie să iei sufletele fiecărui om din biserică şi să le duci acolo, sus, în cer. Dacă nu ai luat sufletele credincioşilor, ai cântat degeaba“. Unul dintre astfel de oameni, care cântă dimpreună cu îngerii cerului de aici, de pe pământ, este şi Mihail Bucă, „un om dintre oameni şi care stă între oameni“, aşa cum îi place să se numească.

Pe diaconul Mihail Bucă l-am întâlnit la repetiţii, într-o sală a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Capitală. Jovial, deschis şi foarte dăruit muncii pe care o face neîncetat, de 14 ani, s-a înconjurat de oameni pe măsura calităţilor sale vocale şi umane. Cei mai mulţi membri ai Grupului de Psalţi al Patriarhiei Române pe care îl conduce, care numără momentan 24 de membri, sunt teologi, dar printre aceştia şi-au găsit loc şi un medic şi un sculptor. Sunt oameni de vârste diferite, unii care au încărunţit deja. Şi totuşi par fără vârstă. Iar atunci când cântă, par desprinşi de realitate. Devin o voce. Una singură, puternică şi, totodată, sensibilă. Dincolo de pasiunea care îi uneşte, ei sunt înainte de toate prieteni, o familie ai cărei membri sunt „legaţi unul de altul prin duhul pe care îl transmitem“, după cum recunoaşte însuşi dirijorul lor, diaconul-protopsalt Mihail Bucă, care se crede un norocos pentru că i-a întâlnit.

După cum spun cei mai mulţi, Mihail Bucă este un om dăruit de Dumnezeu. Este conştient de darul primit, pe care îl consideră „o răspundere. Trebuie să-l înmulţeşti în fiecare om pe care îl întâlneşti. Dacă nu se întâmplă aşa, Dumnezeu ţi-l ia, nu ţi-l mai lasă. Pe de altă parte, darul poate fi o povară, dacă nu ştii să-l fructifici. El trebuie şlefuit în tine.“

De la fotbalist şi tâmplar, la „teolog al muzicii“

„Nu mă numesc teolog, pentru că nu am darul de a teologhisi cuvântul lui Dumnezeu. Poate un teolog al muzicii“, mai spune Mihail Bucă. A ajuns la această concluzie după mulţi ani, timp în care „am fugit de Dumnezeu, pe care Îl iubeam, dar nu-mi doream să fac parte din Biserică“ Aşa că şi-a văzut de drum. A dat uitării momentele petrecute în Biserică, încă de când avea şapte ani şi cânta tropare şi stihuri, a dat uitării cântările de la mănăstiri. A jucat fotbal o perioadă şi chiar îşi dorea să facă o carieră, pentru că era talentat şi a fost încurajat de oameni pricepuţi în domeniu. „Dar nimic din toate acestea nu s-au legat de mine, cu excepţia muncii prestate alături de tatăl meu, perioadă în care am câştigat cât de cât, şi atât. Cu tata am lucrat ca tâmplar, pe şantier. Lucram mai ales în vacanţe. Am plecat de jos şi mă bucur că am avut această experienţă cu oameni şi printre oameni. Printre acei oameni care îşi câştigau pâinea foarte greu. Erau cu totul deosebiţi, sufletişti şi săritori. Erau o echipă. Chiar şi în condiţiile acelea, deloc uşoare, în nimicnicia mea continuam să fug de Dumnezeu, deşi eu credeam în divinitate“, îşi aminteşte dirijorul.

„Tatăl meu nu a fost niciodată mulţumit de mine, şi bine a făcut“

Privind peste ani şi ani i-a rămas amprentată în memorie imaginea tatălui, care acum cântă dimpreună cu îngerii cerului. Fiul îl evocă cu emoţie: „Tatăl meu a fost un bun creştin, şi el a fost cel care mi-a insuflat acest duh al Bisericii. De la el simt, de la el am moştenit vocea. Tatăl meu nu a fost niciodată mulţumit de mine, şi bine a făcut. El ştia că sunt un copil dăruit de Dumnezeu. Mă auzea cântând la biserică, dar niciodată nu m-a încurajat; îşi dorea foarte mult să fiu preot. Mă aprecia pentru modul în care cântam. Am fost o bucurie imensă pentru el, cu atât mai mult cu cât a cerut Domnului să îi dea un fiu, pe care a promis că îl va închina Bisericii Lui. Cu toate acestea, eu cred că preoţia m-ar determina să slăbesc motoarele şi să nu mai dau foarte mult în materie de muzică bizantină. Ca preot trebuie să te ocupi foarte mult de duhovnicie“.

Copilul talentat, adolescentul de mai târziu, nu a putut sta departe de glasul chemării. Graţie unui concurs de împrejurări, a fost unul dintre absolvenţii primei promoţii de cântăreţi, absolvenţi ai unui sistem de învăţământ de trei ani de zile. A fost momentul decisiv, când Mihail a descoperit muzica psaltică. Cu răbdare şi dascăli care i-au fost alături, printre care părintele profesor Mihail Aurel, „de la care am înţeles ce înseamnă un cântăreţ de strană. El este un vas al Duhului, prin el curge Duhul şi tot el îi inspiră pe ceilalţi din biserică. De aceea bisericile trebuie să aibă cântăreţi buni.“

„Muzica deschide sufletele oamenilor şi cerurile“

Protopsaltul de la Patriarhie recunoaşte că se exprimă cel mai bine şi transmite oamenilor ceea ce vrea cu adevărat, cu ajutorul muzicii: „Muzica este arta artelor. Muzica deschide sufletele oamenilor şi cerurile. Muzica este o rugăciune cântată. Este o slujire foarte frumoasă. Muzica, ca toate lucrurile în viaţă, se face la tinereţe, nu la bătrâneţe. Profesorul meu de tipic de la şcoala de cântăreţi, părintele Boitan, zicea: «Cât eşti Ionel, să faci lucrurile, când ai ajuns Ion nu poţi să le mai faci»“ Şi adaugă: „Când sunt în strană, îmi imaginez că sunt, undeva, pe norii cerului şi cânt. Muzica psaltică se face numai în strană. Nu se face la catedră. Duhul ei îl înţelegi în strană. Este cântarea îngerilor, pentru că îngerii cântă în acelaşi timp“.

Mihail Bucă spune că muzica psaltică este creativă; nu autorul care compune melodia este creatorul melodiei, ci acela care o cântă. „Mi-au rămas în minte cuvintele foarte frumoase ale unui cântăreţ bătrân «Când cânţi, tu trebuie să iei sufletele fiecărui om din biserică şi să le duci acolo, sus, în cer. Dacă nu ai luat sufletele credincioşilor, ai cântat degeaba»“, remarcă protopsaltul.

Ceea ce este îmbucurător este faptul că sunt foarte mulţi tineri care încearcă să înţeleagă muzica psaltică, să o cânte, dar din păcate nu sunt mulţi specialişti. „Într-o perioadă a fost un curent în Biserică, când foarte mulţi erau interesaţi de această muzică. Aşa că am încercat să cântăm cu cei care veneau la mine alte cântări vechi, de Anton Pann, de Macarie, de alţi psalţi vechi şi să le oferim oamenilor lucruri autentice. Au fost profesori de teologie care au criticat stilul meu de muzică, zicând că este un stil grecesc“.

Pe de altă parte, părintele profesor Mihai Aurel, directorul Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, care i-a fost dascăl protopsaltului Mihail Bucă, este de părere că acesta „a reuşit să regăsească filonul autentic al muzicii bisericeşti, detaşându-se de influenţele străine, cele greceşti, spre exemplu. De la început a fost preocupat în a merge la origini şi a studia diverse cărţi vechi, după care a utilizat o interpretare personală. Însă trebuie să recunoaştem că această muzică psaltică, la începuturile ei, a avut influenţe greceşti. În timp, Mihail Bucă s-a detaşat de aceste influenţe, convingându-se de acest tezaur melodic psaltic românesc“.

Învăţământul particular, o şansă pentru criza din şcolile de cântăreţi

Mihail Bucă spune că de mai multă vreme există o criză de cântăreţi. Aceasta a atins cote ridicate în perioada comunismului, când foarte multe şcoli de cântăreţi au fost stârpite. „Din păcate, la momentul actual, strana este un tranzit pentru mulţi“. Protopsaltul vede în şcolile particulare de cântăreţi o soluţie „pentru a depăşi perioada în care ne aflăm acum. Este bine ca înspre acestea să vină oameni dinspre alte ramuri de activitate, nu neapărat din cea teologică. Oameni cu o meserie, cu o vocaţie, care şi-au găsit drumul în viaţă şi care să cânte din pasiune. Cu timpul se va redobândi acel duh vechi al muzicii de odinioară.“

Pe de altă parte, dirijorul spune că lucrurile nu se vor schimba peste noapte, dacă nu se depun eforturi în acest sens: „Preoţii trebuie să acorde o importanţă mai mare oamenilor de la strană, să dea un accent mai mare muzicii în biserică. Mă bucur că prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel se va forma o Comisie de muzică. O sa fie de un real folos această comisie. Se va institui o ordine, ceea ce nu s-a făcut de la revoluţie încoace. De asemenea, Preafericirea Sa ne-a încurajat foarte mult, şi aşa am căpătat şi mai multă încredere. Eu îi mulţumesc pentru încrederea pe care ne-o acordă, mie şi altor psalţi din ţară. Este sprijinul cel mai mare. Va fi ca o pavăză, sunt sigur de asta“.

Dincolo de obstacolele inerente cu care se confruntă şi care, în final, vor da măsura lucrurilor dobândite cu efort şi folos, diaconul Mihail Bucă este decis să îşi continue drumul pe care l-a ales, să ducă mai departe valoarea şi identitatea muzicii psaltice de la noi peste tot în ţară, dar şi în străinătate, apreciată de cei mai mari specialişti în domeniu. Profesorul Grigorios Stathis, un renumit bizantinolog grec, este unul dintre cei mulţi care apreciază Grupul de Psalţi al Patriarhiei.

Şi frumuseţea lucrării lui Dumnezeu prin oameni nu se termină aici. Protopsaltul Mihail Bucă îşi doreşte să facă muzică bizantină cu copii de gimnaziu, pe care să-i grupeze în două categorii - clasele I-IV, respectiv IV-VIII. De multe ori, visurile celor mari îşi găsesc sălaş în cei mici. Şi de fiecare dată cu cele mai bune rezultate.