Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Casa lui Dumnezeu din arcada muntelui

Casa lui Dumnezeu din arcada muntelui

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 23 Sep, 2019

O mănăstire care se încăpățânează să existe de o jumătate de mileniu. A ars de mai multe ori și a fost refăcută de fiecare dată, și cu sprijinul credincioșilor, încă de pe vremea când era doar un schit. O mănăstire aflată într-un loc unic în lume, în gura unei peșteri, în simbioză cu muntele, într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu cu toate frumusețile pământului: lac, râu, stâncă, pădure, drumuri superbe. Astăzi, Mănăstirea Peștera Ialomiței este mai frumoasă ca oricând și a devenit de mult loc de pelerinaj. Locul de reculegere spirituală și atracția turistică a peșterii își împletesc valorile în mod minunat.

Schitul de la Peștera Ialomiței, azi pe raza comunei Moroieni, Dâmbovița, a fost ctitorit de Mihnea Vodă. Dacă ținem cont că Mihnea, fiul lui Țepeș, a domnit numai un an, se poate spune că locașul de cult amplasat așa cum nu mai există altul a fost cel mai important lucru făcut de domnitor, mai ales prin istoria fabuloasă care a urmat.

Construit din lemn, după putințele vremii și ale locului, schitul a ars în câteva rânduri, în incendii pierzându-se și pisania inițială, și orice alt document va fi existat, și vestigiile despre care se presupune că s-ar fi găsit în peșteră și în zonă.

Izolat în munte, aflat la destulă distanță de cea mai apropiată așezare, pe drumuri nu tocmai lesnicioase, și populat - atunci și acum - de numai câțiva monahi, te-ai fi putut aștepta ca, în fața unor asemenea încercări, oamenii să se fi dat bătuți. Dar nu s-au dat.

Azi, nu doar mănăstirea îngemănată cu stânca, ci și întreg complexul monahal sunt de toată lauda. Actuala construcție din gura peșterii a fost sfințită în 1996, în vreme ce biserica nouă datează din 2006, amândouă având alături biserica veche, ridicată în urmă cu mai mult de un secol, în 1901, renovată și întreținută impecabil. Îndrumătorii noștri voluntari au fost părintele arhimandrit Calinic Dandu, starețul mănăstirii, și părintele Marian Robert Puiescu, consilier cultural și comunicații media al arhiepiscopiei. De la ei am aflat o mulțime de lucruri interesante și emoționante.

Mănăstirea Peștera Ialomiței, cu hramurile Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (biserica de la peşteră), Sfântul Ierarh Nifon (biserica nouă), Adormirea Maicii Domnului (biserica veche), face parte dintr-o salbă de mănăstiri ale județului, alături de Stelea, ­Dealul, Viforâta și altele, fiind - prin vechime și prin afluxul de vizitatori și pelerini - una dintre cele mai importante.

Prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei complexul monahal include acum și un centru cultural-misionar, ridicat pentru că veneau foarte mulți pelerini și nu aveau unde să stea. Când spunem „foarte mulți”, e cazul să precizăm: la hram și la Paști sunt aici 2.000-3.000 de oameni.

Tot aici se organizează tabere pentru copii, oferite gratis de Arhiepiscopia Târgoviștei, prin bunăvoința și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Nifon. În timpul păstoririi de către Mitropolitul Nifon s-au ridicat biserica nouă, o nouă stăreție, arhondaricul, s-a reabilitat vechea stăreție, a fost construită Casa Sfântului Voievod Neagoe Basarab, s-a realizat gardul împrejmuitor, a fost pusă în funcțiune o microhidrocentrală care asigură energia electrică a complexului monahal. Zona beneficiază de alimentare cu gaz, drumurile de acces au fost refăcute, totul arată fără cusur.

Nu în ultimul rând, biserica din gura peșterii este o bijuterie arhitectonică și a fost o provocare pentru constructori. Am văzut ­imagini înainte de a ajunge acolo și pot mărturisi: nu se compară... Ceea ce simți când urci și-ți iese în față casa lui Dumnezeu în arcada muntelui e greu de descris.

Legende și spiritualitate

Nu e un secret pentru nimeni faptul că, de-a lungul timpului, Peștera Ialomița a fost „înzestrată” cu o mulțime de legende. Altar de închinare la Zamolxis, misterios centru energetic, izvor de apă vie, ba chiar și oarece iele bântuind pe acolo… Despre toate acestea, părintele stareț vorbește abia stăpânindu-și un zâmbet. Cum ar putea o apă să nu fie vie, de vreme ce curge? E mai cuvenit să-i spunem apă curată, căci mai curată de atât nu se poate. Iar energia, spune părintele, există cu siguranță, și anume energia duhovnicească: la câte generații de oameni s-au rugat în locurile acestea, cum să nu le simți energia credinței?

Cât despre Altar - nu există vreo mărturie privind folosirea ritualică, pe vremea dacilor, a acestui loc care închide partea accesibilă a peșterii, dar se știe că aici s-au rugat, creștinește, monahi sihaștri ai secolelor trecute.

La urma urmii, fiecare e liber să acorde peșterii orice fel de valențe - lucru ușor de înțeles de îndată ce intri în ea. Căci vizita nu este pe orizontală și îți pune la încercare pregătirea fizică. Peștera Ialomiței, până nu de mult accesibilă pe scări de lemn, cu trepte alunecoase (umiditate 100%, spune indicatorul de la intrare) care mai putrezeau din când în când, a beneficiat, în 2015, de un spectaculos program de renovare, asigurat pe bază de fonduri europene. Acum, tot traseul se face pe pasarele și scări metalice, solid ancorate și bine iluminate. Doar că unele dintre scări sunt la 60 de grade și în foarte multe locuri tavanul e pe la un metru și jumătate, drept care nici nu ești lăsat să intri fără cască de protecție.

Dar merită. Peștera este superbă. Ea nu se termină la Altar și mai are și galerii laterale, încă necercetate, deci probabil vor mai fi lucruri de descoperit, în afara celebrelor oase de urs și a florilor de mină expuse la intrare.

Câteva cifre și o istorie zbuciumată

Am lăsat la urmă  cifrele și datele documentare. Peștera Ialo­miței, unul din cele mai importante puncte de atracție turistică din Bucegi, se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului, la o altitudine de 1 530 m. Este amplasată la circa 100 m în aval de morena frontală a Ialomiței, la altitudinea absolută de 1 660 m.

Peștera are aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar”, diferența de nivel fiind de 60 m. Este străbătută de un pârâu și are atât galerii, cât și săli.

Sălile peșterii au nume variate: Mihnea Vodă, Pasaj, Decebal, Sfânta Maria, Sala Urșilor (unde au fost găsite numeroase oseminte și chiar schelete întregi de Ursus Spelacus Blum), La Răspântie, Hades, Galeria Fundul Peșterii, Galeria Apelor. La Altar, stalactitele sunt așezate în așa fel încât dau impresia unui altar de biserică. Poate însă că data cea mai spectaculoasă este anul descoperirii peșterii: 1294.

Chiar la intrarea în peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ctitorită în secolul al XVI-lea de către voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău (numit ca atare de dușmanii lui). În 1818, schitul a ars complet, iar în 1819 s-a ridicat un schit nou, mai aproape de gura grotei cu circa 10 metri. În 1940 a ars și acesta, fiind refăcut în anii 1940-1942. În 1961, pe 20 aprilie, a izbucnit un nou incendiu, la chiliile de la gura peşterii. În anul 1993 au început lucrările de construcţie la noua biserică, precum şi la noul corp de chilii, sfinţirea bisericii săvârşindu-se în anul 1996, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, iar în 2001, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au ridicat o nouă stăreţie, o nouă biserică şi un centru cultural-misionar, arhondaricul și s-a reabilitat vechea stăreţie.