Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Casa-muzeu cu linguri de lemn la geam

Casa-muzeu cu linguri de lemn la geam

Un articol de: Raluca Brodner - 12 Noi, 2008

Câţi dintre noi nu ne surprindem deseori, spunând prietenilor sau familiei că ne e dor să mâncăm cu linguri de lemn şi străchini de lut, aşa cum o făceam odată, pe vremea când trăiau bunicii noştri? Cei care ştiu, îşi aduc aminte cât de gustoasă era mâncarea, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi au tendinţa de a califica ustensilele de luat masa, de odinioară, ca fiind rustice, ieşite din timp. Nostalgicilor vremurilor de demult le oferim prilejul de a petrece câteva momente într-un muzeu unic în lume, amenajat într-o casă locuită, care adăposteşte cea mai mare colecţie de linguri de lemn, adică 5.300 de exemplare. Pasiunea colecţionarului a fost atât de mare, încât a valorificat fiecare colţişor al propriei locuinţe, astfel încât şi-a transformat căminul într-o casă unicat, care are la geamuri linguri, în loc de perdele.

Casa cu linguri la geam nu e greu de găsit pe străduţele oraşului Câmpulung-Moldovenesc, doar că vremea e atât de frumoasă şi covorul de frunze atât de colorat, încât ai mai întârzia fără motiv pe străzi. Să priveşti oamenii, să le răspunzi la salut, chiar dacă nu te cunosc, ca apoi să se uite lung la tine şi îngânduraţi să treacă mai departe cu impresia că parcă te-au mai văzut undeva. Să te bucuri de liniştea şi calmul oraşului de provincie, care acceptă pe oricine fără nici o condiţie.

Şi totuşi, casa cu minunata comoară din lemn trebuie găsită. Nici un indicator nu te îndreaptă spre locuinţa de pe strada Gheorghe Popovici nr.1, a familiei răposate Ioan şi Elisabeta Ţugui, cei care în peste trei decenii au adunat linguri de pe toate continentele.

Cea în grija căreia se află acum cele peste 5.000 de linguri, cât numără colecţia, gazdă primitoare pentru orice îi bate la poartă, este profesoara Elena Mateescu.

Doamna, distinsă prin comportament şi modul în care evocă memoria rudelor sale, mărturiseşte că Ioan Ţugui, cel care s-a ocupat mai îndeaproape de ansamblul de obiecte răsfirate peste tot, pe pereţii casei, „a început să colecţioneze, din 1945 până în 1978, linguri româneşti şi străine, pictate, sculptate, cu caracter utilitar, folosite în bucătărie, la stână, şi cu caracter artizanal, ornamental“.

În colecţie există linguri din 130 de esenţe de lemn. Ele sunt grupate câte zece, în funcţie de teme, după esenţa de lemn, după zone.

„Temele care pot fi recunoscute sunt: iarna la Câmpulung, ouă încondeiate, costume populare cu motive specifice din diferite zone ale ţării, personalităţi istorice româneşti, pădurea pe lingură, stâna, ţăran, ţărăncuţe, case româneşti, păsări, ciuperci, fructe. Linguri cu motive geometrice, astrale, flori de câmp, de pădure, frunze, spice, lume zoomorfă, chipuri de oameni de diferite naţionalităţi, căprioare, balauri, şerpi, melci, încrustate cu mărgele, argint sau aramă“, spune moştenitoarea colecţiei.

Linguri de pe toate continentele

Încă de la primul pas trecut peste pragul casei primitoare şi spaţioase, privirea rămâne aţintită pe pereţi, la minunăţiile etalate cu mare grijă şi răbdare. Scobite în lemn de diferite nuanţe, esenţe şi mărimi, lingurile fac parte din decorul spaţiului de la intrare, al celui de pe scările care duc la primul nivel, unde sunt aşezate până şi la geamuri, în loc de perdele. Nici nu ştii asupra căreia să te opreşti mai mult cu privirea, că atenţia ţi-e atrasă imediat de un alt exponat lucrat cu migală, cu un talent şi o dăruire, pe care cu greu le mai poţi recunoaşte astăzi în lucrările artiştilor moderni.

Fiecare stativ, care cuprinde câte zece obiecte artizanale, este însoţit de câte un bileţel, în care se specifică vechimea lingurilor, locurile de provenienţă şi, după caz, posesorul. Cele mai exotice linguri care şi-au găsit adăpost în casa din Câmpulung provin din Noua Zeelandă, Madagascar, SUA, Mexic, Japonia, China, Tanzania, Pakistan sau din mai multe regiuni din Africa. O parte a lingurilor provenite din străinătate a fost trimisă de turiştii care au vizitat colecţia sau au făcut schimb cu profesorul colecţionar.

Colecţia, unică în ţară şi în lume ca număr şi ca varietate, este menţionată în Ghidul naţional al colecţionarilor şi este inclusă în patrimoniul cultural naţional.

„Din respect pentru munca celor care au realizat colecţia, în memoria lor, încercăm să punem în valoare cât mai frumos zestrea pe care ne-au lăsat-o şi să o prezentăm şi celor care ne calcă pragul. Lingurile fac parte din familie“, spune profesoara Mateescu, foarte atentă cu odoarele familiei Ţugui.

Personalităţi din ţară şi străinătate, prezenţe obişnuite ale muzeului

Posesoarea recunoaşte că întreţinerea unei astfel de colecţii necesită răbdare şi bani. Chiar dacă obiectele se curăţă de praf simplu, fără nici o soluţie specială, totuşi, stativele şi vitrinele trebuie recondiţionate periodic. Pentru familia Mateescu, colecţia moştenită este, dincolo de o valoare inestimabilă, atât material, cât şi sentimental, o responsabilitate foarte mare. Înseamnă pasiune, muncă şi bani. Timp şi răbdare. Lucrurile devin mai simple, când turişti, copii şi oameni de toate vârstele calcă pragul casei-muzeu, lucru îmbucurător pentru profesoara din Bucovina: „Copiii sunt preocupaţi şi interesaţi de astfel de colecţii, mai puţin convenţionale. Vin şi se documentează, întreabă. Sunt interesaţi de sculptură mai ales, de tehnica de lucru“.

De asemenea, vizitatorii care sunt poftiţi pentru câteva clipe în casa profesoarei pot să aşterne într-un dosar gros, cu flori îngălbenite, impresii, urări şi cuvinte alese la adresa colecţiei şi nu numai. Este cartea de aur a colecţiei, care există în casa familiei Ţugui încă din primul an în care au colecţionat primele piese. Printre numele cu rezonanţă din viaţa publică se numără prinţul Radu, reprezentanţi din partea Comunităţii Europene, oameni de cultură şi personalităţi ale vieţii artistice şi sociale.

5.300 de linguri sculptate în 130 de esenţe de lemn

Pe pereţii camerelor, ai holurilor, ai scărilor interioare, pe tavane, sunt expuse mii de piese, de la cele mai mici la cele mai mari, utilizate la stână, în gospodărie sau linguri cu utilizări foarte specializate. Denumirile sunt dintre cele mai variate şi mai puţin obişnuite: lingura pentru grosciorit (folosită la stână), lingura pentru alesul icrelor (utilizată în păstrăvarii), lingura pentru fructe de pădure sau altele folosite la smântânit, la luat spuma din supă. Lingurile sunt făcute din 130 de specii de lemn exotic precum kosipo, limba, makore, mansonia, abachi, illomba, iroko, okume, pin Oregon, samba. Mai sunt şi exponate care sunt confecţionate din soiuri care cresc la noi în ţară, precum palisandru, piersic, smochin sau tuia gigantica, magnolie, makon, mahon, nuc american. Printre curiozităţile expoziţiei, se numără „lingurile logodnicilor“ şi cele din „zestrea miresei“, „lingura calicului“, precum şi „lingura gălăgioasă“, pentru bărbaţii cu soţii cicălitoare.

Colecţia include şi linguri folosite de personalităţi precum Mihail Kogălniceanu sau Mihail Sadoveanu. De remarcat că „lingura geamănă“ este una dintre cele mai valoroase exponate, datând din 1825, obiect care nu întrece ca vechime o altă lingură de pe vremea împărătesei Maria Tereza, când Bucovina se afla sub ocupaţie austro-ungară.

Scurt istoric al lingurii

Primele evidenţe ale existenţei lingurii există încă din perioada Paleoliticului. Fabricată din os sau lemn, lingura era un instrument folosit cu precădere la prepararea şi consumul hranei. Termenul folosit pentru recunoaşterea obiectului era „cochelaria“ („ustensilă pentru mâncarea moluştelor cu cochilii“). O altă etimologie propune ca explicaţie, „ustensilă realizată din cochilii de moluşte“. Erau foarte răspândite, fiind sculptate în lemn de cei mai săraci, sau realizate din diverse metale, pentru cei bogaţi. La palatul regal, se foloseau lingurile din aur, dar se prefera şi argintul.

De spus că sursa de inspiraţie care a influenţat designul lingurilor de astăzi este creaţia romanilor, din secolul I.

Mai târziu, a fost foarte utilizată în sudul Europei şi era la mare preţ, fiind realizată din materiale scumpe, din metal (aur, argint), fildeş, ceramică, porţelan, cristal. În secolul al XIV-lea, lingurile au devenit deja instrumente comune. Oricine îşi permitea să mănânce cu o lingură; se confecţionau din materiale ieftine, fier, inox. Într-un ghid al manierelor, editat în Franţa, în 1560, se dau detalii despre întrebuinţarea lingurii şi folosirea ei în diverse ţări europene.