Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj „Ceea ce mă împlineşte este bucuria celorlalţi“

„Ceea ce mă împlineşte este bucuria celorlalţi“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Raluca Brodner - 06 Mai 2015

Laureată a mai multor concursuri naţionale importante, între care titlul de profesor preuniversitar al anului 2011, pentru doamna Daniela Ceredeev cuvântul performanţă a devenit un pseudonim. Profesoara a reuşit să acceadă la drumul presărat cu lauri al campionilor, prin muncă şi talent, din anonimatul unui sat de munte care, graţie domniei sale, a devenit punct de reper pe harta europeană a responsabilităţii sociale, datorită unei idei unice pe care a dezvoltat-o la nivel local, cu rezultate remarcabile asupra întregii comunităţi.

În urmă cu mai bine de 20 de ani, când l-a în­so­ţit pe părintele Dan Ce­redeev în misiunea pas­torală ce i-a fost încredin­ţa­tă în Parohia „Sfântul Ierarh Ni­colae“ din localitatea suce­vea­­nă Ciumârna, comuna Va­tra Moldoviţei, primul sentiment pe care l-a trăit tânăra pre­oteasă atunci a fost că Dum­nezeu S-a rătăcit în acele lo­curi. Venită din centrul uni­ver­­sitar ieşean, unde a predat mai mulţi ani, într-un sătuc de munte, ai cărui oameni vorbeau amestecat, şi în română, şi în ucraineană, în care singu­ra instituţie de cultură era Şcoa­la cu clasele I-IV, fără un aco­periş sigur deasupra capului, prof. Daniela Ceredeev nu a făcut cale întoarsă, ci a luat to­tul ca pe o formă de apostolat. Greutăţile inerente ale în­ce­­putului au fost depăşite oda­tă cu venirea pe lume a celor doi copii, Emilian şi Anastasia, care au prins rădăcini adânci în acest pământ de la poalele mun­telui Runcu, despre care, as­tăzi, mama Daniela şi-a schim­bat părerea şi-l vede ca pe „un loc binecuvântat de Dum­nezeu, pe care, la început, îl simţeam ca o cruce mult prea grea pentru cât eram noi de pre­gătiţi în momentul acela. Dar am crescut odată cu parohia şi acum nu-mi pot imagina via­ţa fără Ciumârna“.

Absolventă a Facultăţii de Te­ologie Ortodoxă „Dumitru Stă­niloae“ din Iaşi, prof. Cere­deev a predat mulţi ani discipli­na religie şi continuă să o facă cu aceeaşi pasiune, chiar dacă ţi­ne cursuri şi ca profesoară de lim­ba şi literatura română. Cu o forţă intelectuală de nestă­vi­lit, nu se rezumă doar la activi­ta­tea şcolară, ci caută să se im­pli­ce în cât mai multe îndeletniciri: „Încerc în fiecare zi să mă de­păşesc pe mine, să răspund ne­voilor celorlalţi şi să antici­pez cumva ceea ce ar avea ei ne­voie. Mi-a plăcut întot­dea­u­na să ştiu de toate, să nu fiu lu­a­tă prin surprindere. Nu mi-am dorit să fiu cunoscută. Am vrut doar ca aceia care mă cunosc în via­ţa de zi cu zi să poată învăţa ce­va de la mine şi să spună despre mine că am produs o schim­bare pozitivă în viaţa lor. Da­că ei fac ceea ce trebuie şi da­că sunt realizaţi, pentru mi­ne e foarte important.“

Cu perfecţionismul ce o ca­rac­­terizează, reuşeşte să îm­pa­ce slujirea ca preoteasă, mamă şi soţie cu profesia de pedagog, men­tor şi trainer, pe care le con­sideră ca fiind „feţe ale ace­lu­iaşi întreg. Eu sunt aceeaşi şi slujirea mea e aceeaşi, doar că îmi manifest iubirea faţă de fa­mi­lia mea, faţă de elevi, colegi şi enoriaşi ai parohiei în mo­duri diferite“.

De asemenea, doamna Cere­deev spune că rolul preotesei în co­munitatea parohială este, u­neori, chiar mai greu decât mi­si­unea preotului, deoarece a­ces­ta „are un anumit statut, nu tre­buie să şi-l câştige, pe când pre­oteasa trebuie să do­ve­deas­că că merită să fie model pentru ceilalţi, că poate fi mamă, so­ţie şi profesionistă în acelaşi timp. Dacă preotul are armura du­hului, preoteasa e privită cum­va mai laic, deoarece oame­nii au tendinţa de a vedea şi de a amenda aproape orice“.

„M-am bucurat că s-a vorbit despre satul nostru în celălalt capăt al Europei“

Compensarea lipsei de orizont cultural la nivel local. A­ces­ta a fost punctul de plecare în efortul familiei preotului Dan Ceredeev când a pus pe pi­cioa­re, în urmă cu cinci ani, A­so­ciaţia „Proiect Pro Europa“, ale cărei activităţi se adresează cu precădere copiilor şi tineri­lor, însă îşi găsesc loc în buna des­făşurare a proiectelor, ini­ţi­a­te de organizatori, şi femeile, şi bărbaţii din Ciumârna. Nici bă­t­rânii satului nu sunt uitaţi de tinerii voluntari ai asociaţiei pe care îi vizitează frecvent la do­miciliu şi le dau o mână de a­ju­tor în treburile gospodăriei.

Centrul de Dezvoltare Lo­ca­lă Ciumârna este cel mai im­por­tant proiect al Asociaţiei „Pro­iect Pro Europa“ (finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România), care a dat rezul­ta­­tele cele mai vizibile. Func­ţio­­nează din anul 2012 şi, la ora actuală, este singurul centru local de dezvoltare din Ro­mâ­nia. A fost preluat ca model în multe localităţi din ţară, dar cu un alt specific.

Potrivit coordonatoarei de vo­luntari, profesoara preferată a copiilor de toate vârstele din lo­calitate, proiectul Centrul de dez­voltare locală Ciumârna con­stă în organizarea unui spa­ţiu multifuncţional (ludotecă, mi­nibibliotecă, sală de training şi spaţiu expoziţional pentru con­cursuri şi ateliere de creaţie plas­tică, handmade-uri, reci­cla­­re, recondiţionare), destinat ac­tivităţilor tinerilor voluntari din Grupul local de tineret „4 Kids“ şi accesibil tuturor copii­lor şi tinerilor din comunitate. Săp­tămânal, se organizează ac­tivităţi educative diverse: zi­le de joacă pentru copii, pe ca­te­­gorii de vârstă (3-6 ani, 7-10 ani, 11-14 ani); jocuri interacti­ve de autocunoaştere şi comu­ni­ca­­re pentru tinerii de 14-16 ani; sesiuni de formare perso­na­lă/profesională pentru tine­rii şomeri sau pentru tinerii ca­re au abandonat timpuriu şcoa­la; campanii de informare pe te­ma democraţiei participative şi combaterea discursului insti­ga­­tor la ură; campanii de infor­ma­re pe teme diverse de sănă­ta­te şi prevenţie medicală; work­shopuri de meşteşuguri spe­cifice zonei (încondeiat ouă, sculp­tură în lemn, confecţionat măşti tradiţionale, pictură pe sti­clă şi culinărit tradiţional), cu participarea meşterilor popu­lari din zonă; ateliere de cre­a­ţie plastică, handmade-uri, re­ciclare, recondiţionare; vizio­nări de filme documentare, urmate de dezbateri pe diverse te­me de interes. Activitatea Cen­trului de Dezvoltare Locală se desfăşoară, în mare parte, pe bază de voluntariat. În total sunt 72 de voluntari, din judeţ, iar participanţi, în medie, sunt 70, 80 de copii.

Privind-o într-una din întâl­ni­­rile de la Centrul de Dez­vol­ta­re Locală, realizez cât de mul­tă pasiune, energie şi dra­gos­te pune în fiecare copil. Tră­ieş­te prin aceştia toţi şi prin cei 140 de micuţi de la Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Le­on­tie“ al Mănăstirii Bogdana, Ră­dăuţi, care o strigă „mama Da­na“ şi cu care păstrează o le­gă­tură permanentă.

„Ceea ce mă împlineşte este bu­curia celorlalţi, fie că sunt co­pii, adulţi sau bătrâni. Eu mi-am găsit locul şi mă simt îm­plinită aici. Simt că fac ceea ce trebuie“, îmi zâmbeşte pre­o­teasa, ca şi cum mi-ar fi citit gândurile.

La finalul întâlnirii, doamna Da­niela Ceredeev mi-a îm­păr­tă­şit o dorinţă pe care, după cum a demonstrat până acum, o va transforma, cât de curând, în­tr-un vis împlinit: „Fiecare an al nostru a însemnat măcar 4, 5 proiecte, dar Centrul de Dez­voltare rămâne proiectul cel mai mare. Îmi doresc să pu­tem face o reţea de asemenea cen­tre de dezvoltare în satele din România, măcar câte unul în fiecare judeţ. Dacă într-un sat mic am reuşit să mişcăm lu­cru­rile, atunci se poate oriun­de! Cred că în cele mai în­de­păr­tate locuri din ţara asta se pot fa­ce asemenea centre care să func­ţioneze cu resurse mini­ma­le. Dacă nu ne aplecăm asu­pra lo­cului în care trăim şi nu-i va­lo­ri­ficăm resursele, şansa să fa­cem ceva durabil nu prea e­xis­­tă.

Într-o conferinţă de respon­sa­­bilizare socială, mi-a plăcut foar­te mult ce s-a spus: «Pro­iec­­tul Centrul de Dezvoltare Lo­­cală Ciumârna a pus Ciu­mâr­­na pe harta europeană a res­pon­sabilităţii sociale». Am fost foar­te bucuroasă că despre un sat - pe care nu-l ştia mai nimeni sau pe care îl ştiau foarte pu­ţini - s-a vor­bit până în ce­lă­lalt capăt al Eu­ropei ca un mo­del de dezvol­ta­re pe speze proprii.“

„Cel mai tulburător moment în care Sfântul Nicolae ne-a dat un semn“

Ataşată de pământul care a a­doptat-o ca pe o fiică aleasă, în­nobilată cu multe daruri ce le re­varsă cu dărnicie peste oa­me­­nii locului, preoteasa Dani­e­la Ceredeev consideră că a ră­mas în acest spaţiu pitoresc „din mila lui Dumnezeu şi pentru că aşa a vrut Sfântul Ni­colae“. De altfel, sfântul ocrotitor al parohiei din Ciumârna a fost şi rămâne un sfătuitor ales şi un grabnic ajutător al familiei preotului din sat. Faptele mi­nunate pe care acesta le-a în­­deplinit sunt grăitoare în a­cest sens. Una dintre ele, rela­ta­tă de prof. Daniela Ceredeev, a­testă grija sfântului pentru oa­menii cuminţi şi buni care îi do­vedesc iubirea prin faptele lor: „Eram cu un grup de copii la Olimpiada de meşteşuguri tra­diţionale, la Suceava. Copiii erau îmbrăcaţi în costume popu­lare şi ne-am hotărât să mer­gem să ne închinăm la moaş­tele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pentru că era foarte cald, copiii şi-au lă­sat bundiţele cu dihor, de 40 de mi­lioane bucata, în maşină. Am intrat, ne-am închinat, a fost înălţător. Când am ajuns în parcare, maşina era spartă, iar costumele populare şi bun­di­ţele a doi dintre copii dispă­ru­seră. Cei mici au început să plân­gă şi noi nu am putut decât să spunem: «Sfinte Nicolae, acum dă un semn!» Am plecat din parcare, nu am chemat poliţia, iar în drum spre casă ne-am abătut prin centrul ora­şu­lui pentru a trece şi pe la Bi­se­­rica Domniţelor. Din ma­şină, am văzut pe stradă un bărbat mer­gând, care avea în mână sa­coşele cu costumele populare ale copiilor noştri. Bărbatul, bol­nav psihic, se ducea să le vân­dă în autogară, iar în mo­men­­tul în care ne-am apropiat de el, le-a lăsat şi a fugit. Deşi sunt ani de atunci, această în­tâm­plare a fost cel mai tulbu­ră­tor moment în care Sfântul Ni­colae ne-a dat un semn clar că a fost lângă noi.“