Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Comori ialomițene de tradiții, artă și istorie

Comori ialomițene de tradiții, artă și istorie

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 30 Oct, 2019

Am continuat în județul Ialomița periplul nostru vizând muzee etnografice și alte locuri încărcate de tradiție și de istorie, o serie de reportaje dedicate Anului omagial al satului românesc, sărbătorit în 2019 de către Patriarhia Română. Pretutindeni sunt de văzut locuri și lucruri minunate și afli informații importante, iar uneori de-a dreptul senzaționale. De data aceasta am avut privilegiul să vedem o expoziție unică în lume, un muzeu județean cu exponate vechi de 7 milenii și un impresionant sit arheologic de 80 ha, cu o istorie fabuloasă.

Despre Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, ziarul nostru a scris nu de mult. De data aceasta am fost acolo pentru a admira o expoziție probabil unică în lume, realizată de instituția-gazdă în parteneriat cu Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Femei din 11 sate au fost invitate să pregătească pâini ritualice: prescuri, turtițe, stolnici, mărturii, parastase, arhangheli, cruci, îngerași și multe altele. Expoziția este teribil de frumoasă în diversitatea ei.

Ideea de la care a pornit managerul muzeului, prof. dr. Gheorghe Petre, a fost aceea că mai sunt puține bătrâne care fac așa ceva și, din păcate, tradiția se pierde. Cu sprijinul Episcopiei, s-a făcut cercetare pe teren, contactând preoții și căpităresele (așa se cheamă cele care au până la 90 de ani!), s-au realizat interviuri și fotografii, iar la vernisaj au fost aduse, cu produsele lor, căpitărese din județele Ialomița și Călărași. În fața a 150 de oameni, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a trecut pe la fiecare, le-a felicitat și le-a dat binecuvântarea. „Vă dați seama că pentru ele a fost poate cel mai important moment al vieții, unele cred că nu veniseră niciodată la oraș...”, spune Gheorghe Petre. 

Pâinile sunt perisabile, arta lor nu

Prin expoziție ne conduce muzeografa Magdalena Petre-Filip, organizatoarea acesteia, fiică de preot, care ne-a vorbit despre specificul fiecărui loc: „De exemplu, la Traian, pâinile pentru pomenirea morților sunt compuse din cap, cei doi arhangheli, prescura și călăviile care se fac cu o zi înainte de parastas și se împart cu vin și cu zahăr. La pomenirea de un an nu se mai face capul, ci o nă­po­rojniță, care are o cruce pe mijloc și alte 12 umflături, care reprezintă cetele îngerești sau lunile anului. La Rași se mai face o pâine de casă. În Parohia Căscioarele, capul este format din mai multe pâini, dintre care o prescură are emblema dacică, iar la masa de pomenire se fac colaci separați pentru femei și pentru bărbați”.

Satul Luciu a dat „echipa” cea mai mare, 5 căpitărese. Unul dintre colaci, cu un copil în mijloc, este pentru turtița de 1 an, când se taie moțul copilului – dar nici măcar acest obicei nu se mai păstrează, colacii și celelalte se cumpără de la magazin, ne spun cu amărăciune gazdele.

Sunt expuse pâini și unelte de brutărie, dar și numeroase fotografii în format mare, în care putem admira cuptoarele, care încă mai există, și pe căpitărese la lucru. Ironic, parcă, într-o poză se vede și un cuptor cu microunde... Dintre unelte, impresionează pristolnicele, sigilii de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. Străbunele ștampilelor!
Într-un colț al muzeului au fost expuse produse dedicate anumitor sărbători, precum colaci în formă de pește pentru Buna Vestire, când este dezlegare la pește, colaci de întâmpinare sau un colac-prunc descoperit în localitatea Gheorghe Doja: o femeie nevăzătoare, ai cărei copii muriseră, făcea așa ceva la slujbele de pomenire.
Pentru că expoziția este inevitabil perisabilă, Episcopia și muzeul au editat împreună un album nepieritor, intitulat, ca și expoziția, cum altfel decât „Pâinea noastră cea de toate zilele”.

O avere formidabilă

Cât despre expoziția permanentă a Muzeului Național al Agriculturii și secțiile sale din teritoriu, din păcate problemele financiare împiedică, până acum, salvarea Fermei-model de la Perieți, cândva cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit, monument de istorie agrară. Comuniștii o transformaseră în IAS și au făcut modificări în structura clădirilor, după care a intrat în proces de degradare. Unele clădiri s-au prăbușit. Acum, muzeul se străduiește să întrețină cât de cât cele opt clădiri rămase, să le ferească de intemperii, s-a făcut și un proiect care ar transforma ferma într-un interesant obiectiv turistic, dar...

Dar nu putem părăsi muzeul fără a-i menționa averea formidabilă. Pe lângă expoziția din sediul central și ferma pomenită, mai există Biserica de lemn „Poiana” – monument istoric şi de arhitectură de la 1737; la sediu: o casă de gospodar, un hambar, cuptoare tradiţionale de copt pâine, colaci de fântână, o moară cu pietre (1935) şi piuă pentru finisat postavul, acţionate prin motor „Deutz” (1912), Dănicei, judeţul Vâlcea, peste 13.330 de piese, peste 70.000 de unităţi ale arhivei ştiinţifice şi documentare, peste 13.000 de cărţi, peste 55 de specii dendrologice în parcul muzeului.

Față-n față cu șapte mii de ani

La doar câteva zeci de metri se află al doilea mare muzeu din Slobozia, cel județean. Când intri aici, primele impresii sunt cele mai puternice: stai față-n față cu artefacte vechi de șapte milenii... Într-adevăr, sunt expuse piese datate din mileniile IV-V de dinainte de Hristos. Și, surprinzător, nu foarte rudimentare; unele au forme de-a dreptul delicate.

Ne însoțește muzeografa Cătălina Cernău, care ne spune că expoziția permanentă, „Evo­luția comunităților umane în bazinul Ialo­miței. Omul și Râul”, este dedicată ­dezvoltării din neolitic până în Evul Mediu, atestând prezenţa neîntreruptă a oamenilor pe acest teritoriu.

Aflăm că în județ există multe șantiere arheologice active. Cel mai vechi este Popina- Burdușani, în apropiere de Fetești, explorat din 1986, o așezare pluristratificată, cu straturi vechi de mii de ani. Descoperirile sunt arme, dar și unelte (agricultură, pescuit, vânătoare), făurite din piatră, corn sau os, alături de obiecte legate de credințele religioase. Mai există figurine antropomorfe, majoritatea descoperite rupte, drept care se presupune că se întâmpla asta tot ca parte a unui ritual religios.

Alte șantiere arheologice importante sunt la Stelinca „Grădiștea Mare”, la Piscul Crăsani, la Vlădeni – Popina Blagodeasca, la Orașul de Floci, la Platonești... Se sapă, nu glumă!

Impresionante sunt în Muzeul Județean Ialomița și fragmentele din fresca Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Dridu, înghițită de apele lacului de acumulare, după ce a eșuat tentativa de a o muta, din cauză că era prea veche și n-ar fi rezistat procedurii. 

La etaj, am vizitat o frumoasă expoziție temporară, cu exponate aduse din Muzeul Național Bran și cel al Țării Făgărașului, dar nu înainte de a admira fotografiile lui Constantin Acsinte, plus o reconstituire a atelierului său. Imaginile conturează universul începutului de secol 20, inclusiv Primul Război Mondial, la care a participat artistul.

În afara colecției arheologice, muzeul posedă și 7.000 de piese etnografice care, deocamdată, nu au spațiu de expunere, așa încât așteaptă în depozit ocazionale expuneri temporare. De altfel, colecția de bază a muzeului însumează circa 25.000 de obiecte! 

Istoria ca victimă a geografiei

O dată în plus verificăm că omul sfințește locul: pasiunea și erudiția cu care arheologul Radu Coman ne vorbește despre Târgul de Floci transformă un peisaj mai degrabă sărac într-un oraș clocotind de viață. Cresc, parcă, în jurul nostru, clădirile de demult, râul Ialomița își reia cursul sinuos de altădată și vedem mulțime de târgoveți și negustori cumpărând și vânzând lâna nedărăcită care a dat numele locului, dar și multe altele, într-un adevărat nod comercial al răsăritului României.

Imaginația, e drept, este ajutată de spectaculoasa machetă de la intrarea în sit, pe care se pot vedea cele 12 grinduri de altădată, între care se circula pe poduri ori cu barca, fiecare cu comunitatea ei, cele trei biserici (se pare că au fost mult mai multe), casele... Lipsesc însă, de la 1831 încoace, oamenii. Ca și Histria, Orașul de Floci a fost victima geografiei, care a schimbat radical istoria: cursul râului s-a mutat și așezarea s-a trezit în mijlocul câmpiei, decăzând până la extincție. 

Acum sunt 80 de hectare de sit arheologic activ, din care s-au cercetat 5%. Dar oamenii nu se dau bătuți, nici autoritățile – există un sprijin consistent al Consiliului Județean – și recent s-au accesat fonduri europene echivalente cu 3 miliarde de lei, pe baza unui proiect care, pe lângă continuarea săpăturilor, prevede îngrădirea zonei, iluminat pe timp de noapte, „importarea” a 15 case tradiționale, parcare, spații de alimentație, multe altele.

Situl se desfășoară pe ambele părți ale șoselei. În partea de „numai” 15 ha, adică spre nord, tocmai s-a făcut o săpătură de salvare în zona unui izvor termal (și sulfuros) care risca să ­inunde vestigiile din apropiere.

Orașul de Floci, unde avea să se nască și să crească Mihai Viteazul, este menționat documentar în 30 ianuarie 1431, într-un privilegiu comercial acordat de Dan al II-lea negustorilor brașoveni, încurajați să vină aici, dar e sigur că așezarea e mult mai veche. În 1470, orașul a devenit capitala județului Ialomița, dar tot atunci a fost incendiat de Ștefan cel Mare, care se lupta cu turcii.

Faptul că era un nod comercial e dovedit de descoperirea unor monede din nu mai puțin de 11 state! Dobrogea fiind la acea vreme teritoriu otoman, locul era unul de graniță cu crești­nătatea și se vehiculau pe aici mari cantități de mărfuri.

Ironie a sorții, în vreme ce îndepărtarea ­cursului Ialomiței a dus la decăderea localității, pe la 1740 aceasta a fost lovită de o inundație, când apele Dunării au acoperit casele. 

Primele săpături s-au făcut în 1974. Recent, au fost descoperite rămășițele unei clădiri cu o suprafață de peste 200 mp, despre care se crede că era sediul administrativ al orașului.

Aici s-a organizat de curând a noua ediție a Festivalului-concurs de tradiție ialomițeană „La Casa Tudorei”, Tudora fiind mama lui Mihai Viteazul, mare negustoreasă. Au participat 23 de localități, s-au produs peste 500 de rețete culinare și au fost prezenți șapte mii de oameni! Câți trăiau aici în perioada cea mai înfloritoare a zonei! Consiliul Județean a asigurat toată partea logistică, inclusiv mesele și băncile pentru atâta lume. Toate locurile precum acesta merită sprijin, pentru că România se sprijină pe tradițiile și istoria pe care le găsim aici.

Citeşte mai multe despre:   sat