Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Copilul care și-a adus părinții la Dumnezeu

Copilul care și-a adus părinții la Dumnezeu

Un articol de: Ștefana Totorcea - 05 Feb, 2020

A fi părinte este o asumare a crucii, o jertfă de sine. Cu atât mai mult pentru părinții care au copii cu nevoi speciale. Cristian, un tată în vârstă de 32 de ani din orașul Ruse, Bulgaria, a descoperit că această jertfă le-a deschis lui și soției o perspectivă unică asupra vieții. Viața este mai mult decât capacitatea de a te mișca, mai mult chiar și decât funcțiile cerebrale. Taina vieții se dezvăluie întru aproapele nostru, care uneori are nevoie să fie purtat pe brațe la fel cum Hristos, smerit Întrupat, S-a purtat ca prunc neajutorat pe brațele Maicii Sale.

Din când în când, pe Colina Bucuriei, la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, poposește o familie tânără care vine chiar de la Ruse, orașul bulgar situat în apropierea satului natal al sfântului, Basarabi. Cea mai mare dintre cele două fetițe ale familiei are șase ani și este imobilizată în cărucior. O cheamă Radosta („Bucurie” în limba bulgară). Tatăl ei, Cristian, spune că le-a schimbat total viața, în bine.

Radosta are o malformație congenitală rară a creierului. „Nu se poate mișca și nu poate vorbi. Poate doar privi și se poate răsuci puțin. Dar privește și asimilează tot ce vede în jur. Noi simțim că putem comunica”, spune tatăl ei. „Îngrijind-o de multă vreme, știm când îi e sete, când îi e foame sau are alte nevoi”.

Din prima zi de viață, medicii și-au dat seama că fetița are o problemă. A fost o lovitură grea pentru părinți. Este primul caz de acest fel din Bulgaria. Aveau de ales între a da copilul în grija unei instituții de stat și a-l îngriji ei. Dar poți abandona carne din carnea ta în mâinile impersonale ale statului? Dacă poți oferi îngrijiri cel puțin la fel de bune ca statul, nu te lasă inima să nu o faci, explică Cristian.

Adesea, familia poate fi văzută la mănăstirea sfântului din Basarabi, Bulgaria. „La Liturghie mergem cu toții, inclusiv cu «Bucuria» noastră. Simțim ajutorul sfântului. Pacea și harul lui Dumnezeu care coboară la Liturghie ne fac să uităm de grijile lumești, de orice greutate, stres sau îndoială”, spune capul familiei. Uneori, merg la slujbe la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” de lângă Giurgiu. „Nu ne întoarcem niciodată cu mâna goală. Acolo este un ieromonah de vârsta noastră care în lume a purtat același nume ca mine”, povestește Cristian.

Știința care izvorăște din inimă

Mai multe rude din familia extinsă continuă să refuze să accepte fetița. „Nu știu dacă oamenii pot fi învățați cum să se poarte față de persoanele cu dizabilități”, spune tatăl. „Această «știință» ar trebui să le izvorască din inimă.” Acum, cei doi părinți se străduiesc cu răbdare să-i deschidă inima Mihaelei, surioara în vârstă de doi ani a Radostei. Se simte frustrată că sora mai mare „nu vrea să se joace” cu ea și uneori o lovește. Dar lucrurile se vor schimba, căci în curând va avea cu cine se juca: al treilea prunc al familiei este pe drum și le va înmulți bucuria. Cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor descurca și cu banii. Părinții lucrează grafică publicitară pe computer și în perioada aceasta au acceptat mai multe comenzi decât de obicei.

Nu au fost întotdeauna atât de aproape de Biserică. Radosta i-a apropiat de Dumnezeu. „Pentru omul lumesc, starea în care se găsește ea înseamnă moarte. E cea mai smerită din familie, pentru că nu are mintea ageră, mintea ei nu funcționează ca a noastră”, spune Cristian. Dar părinții fetei au descoperit că viața umană înseamnă mai mult decât gândirea cerebrală și că, plecându-se să-I slujească, de fapt urcă încă o treaptă pe calea apropierii de Dumnezeu. „Părintele care are acest destin trebuie să se lepede de sine. Pe mine m-a smerit mult situația aceasta. Iar astfel, m-am eliberat de limitările unei minți egoiste”, afirmă Cristian. „Ne-a schimbat complet viața. Aceasta este calea noastră, cu bune și cu rele”.

Înainte de a-și începe viața în biserică, copleșiți de griji, cei doi părinți au explorat și alte căi. Căutând să-i ușureze starea, au mers cu fotografia fetei la un fermecător. După o îmbunătățire temporară care i-a bucurat, căci dispăruseră atacurile epileptice, au constatat că situația se agrava. Cristian și-a folosit gândirea rațională. A văzut că acel om nu-și respecta propriile principii și că le cerea tot mai mulți bani. „Frica te ține în izolare și lipsă de discernământ. Nu mai ai liber arbitru când intri în acest cerc vicios al fricii și falselor minuni. Dumnezeu, în schimb, îți respectă voința și libertatea”, spune el acum. „În cele din urmă, am vrut să bem apă de la Izvorul cel adevărat. Iar Dumnezeu îi ajută pe cei care caută”.

Așa au ajuns să caute alinarea în biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” din Ruse. Aici l-au găsit îndrumător duhovnicesc pe părintele Kiril Sinev, care de atunci îi sprijină pe toate căile. „Unii dintre noi Îl găsim pe Dumnezeu în necaz, nu de bunăvoie. Dar Dumnezeu are providența lui pentru fiecare, iar dacă omul își asumă crucea în necaz, are mare cunună în ceruri. Părintele nostru paroh, Gheorghi Raikov, spune că există o nevoie de Dumnezeu în toți, dar oamenii, trăind mai mult în plan material, o simt mai degrabă la necaz”, spune părintele Kiril Sinev.

Primul pas către vindecarea familiei a fost cununia religioasă. Apoi spovedanie și împărtășanie în mod regulat și participare la toate Liturghiile din duminici și sărbători. Câteodată, mama Radostei face în casă cinci pâini, cumpără vin grecesc de împărtășanie și aduce la biserică pentru slujba Litiei, întru sănătatea familiei.

Astfel, Cristian a înțeles care este „adevărata minune a creștinismului: «mila păcii, jertfa laudei»”. Dumnezeu, Viața veșnică, ni se apropie sub chipul aproapelui, iar în unele cazuri aproapele e chiar copilul nostru.

Dacă medicii ar fi aflat starea fetiței înainte ca ea să se nască, ar fi fost posibil să-i influențeze să renunțe la sarcină, crede Cristian. „Dar am fi renunțat la bucuria noastră. Iar bucuria este adevărul. Fără această copilă, nu ajungeam la Dumnezeu”, spune el.

Tânărul tată crede că multe probleme de familie se datorează faptului că oamenii se concentrează exclusiv pe aspectul material al vieții. „Văd doar materia și atât. Noi vedem trupul neputincios al Radostei, dar nu vedem că de fapt ea nu poate fi murdărită de lume. Lumea nu o va prinde niciodată cum ne prinde pe noi, pentru că ea nu este din această lume. Se sălășluiește într-o pace pe care noi ne chinuim să o găsim”, spune el. „Așadar, noi suntem mai vrednici de milă decât ea”, adaugă Cristian.