Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Domnițe cu altițe”, o sărbătoare a portului tradițional

„Domnițe cu altițe”, o sărbătoare a portului tradițional

Un articol de: Ștefana Totorcea - 18 Mai, 2019

Azi nu ne mai îmbrăcăm la fel ca bunicii și străbunicii noștri de la sat, dar simțim nevoia să ne întoarcem periodic la frumusețea și autenticul în care trăiau ei. Și atunci căutăm prin lăzile lor de zestre și pe la târgurile unde se repun în circulație obiecte de port tradițional. Redescoperim și purtăm hainele lor, pentru că sunt bogate în stil și semnificație și ne învață ceva atât despre ei, cât și despre noi înșine. Prin ele, strămoșii ne-au lăsat moștenire nu doar niște obiecte vestimentare, ci o întreagă cultură și o identitate puternică.

Anul acesta, Ziua Națională a Portului Tradițional, care se serbează în a doua duminică din luna mai, a căzut în Duminica Mironosițelor. După Liturghie, în Piațeta Regele Mihai din București s-au strâns sute de doamne îmbrăcate popular, membre ale comunității „Domnițe cu altițe”. Opreau trecătorii, majoritatea turiști străini plecați cu harta în mână să profite de o dimineață liniștită în centrul orașului, le prezentau pe scurt costumul național și le ofereau flori.

Mihaela Chilian, din Bucu­rești, fondatoarea comunității, a devenit colecționară de costume populare pornind de la o ie: „Îmi doream mult o ie autentică și cusută cu rugăciune, cum se făceau odată”. Cumpărându-și și alte piese, le fotografia și le posta pe Facebook. Așa a ajuns prietenă cu multe românce care păstrează sau recuperează astfel de tezaure. Și așa s-a născut comunitatea „Domnițe cu altițe”. „Am început să organizăm întâlniri la care purtăm costumele. E păcat să le ținem la întuneric în ladă”, spune Mihaela Chilian.

Prezbitera Petruța Amieroaie, o educatoare din București, are și ea o colecție de 200 de costume. „Odată ce ai cumpărat o ie, nu te mai poți opri”, confirmă ea. O însoțesc fiicele ei, Ilona (13 ani) și Denisa (7 ani), interprete de muzică populară, și străbunica acestora, doamna Lucreția Coșcodaru, în vârstă de 79 de ani, din comuna Mihăești, Câmpulung Muscel. Ea le-a insuflat dragostea pentru portul popular și declară: „Mă simt mândră să le văd purtând hainele pe care noi le păstrăm cu drag”.

Crina Peța a venit cu avionul de la Timișoara. A moștenit mai multe costume de la bunici și de la străbunica ei, care a și crescut-o. „Să ne purtăm portul popular cu inimă curată, cu mândrie și bucuroși că am moștenit lucruri frumoase de la înaintașii noștri!”, îndeamnă ea. Ia splendidă este cusută toată cu roșu și împodobită cu cruci galbene, pentru că a fost făcută în Postul Paștilor. Poartă un costum din Caraș, Banatul de Munte, pe care îl descrie în grai bănățean: „Am opinci, ciorapi de lână bănățeni, poale cu dantelă, o cotrență în față, cu negru și galben, și în spate contrapartea cotrenței, un opreg cu franjuri viu colorate. Am vrut să pun și o cârpă, pe cap, cum se spune în Banat, dar e cald azi”.

Ioana Dobrescu lucrează la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. „Ia a primit-o bunica de la o vecină din sat, «pentru scăldătoare». Adică i-a promis să o spele după ce moare. Și azi li se mai dau lucruri femeilor care scaldă mortul. Pe atunci se dădeau cămăși”, povestește ea. „Catrința cu alesături țesute direct în războiul de țesut a fost cumpărată de străbunicul pentru străbunica. Se fac greu, erau destul de rare și atunci. Au fost doar patru în satul Izvoare, din comuna Bahna, județul Neamț”, explică ea. Pe vremuri, cele mai frumoase costume erau purtate la nuntă, apoi păstrate și pentru înmormântare, spune Ioana Dobrescu. Ță­ranul român voia să se prezinte în strai de sărbătoare la Judecata de Apoi.

Lidia Vișan și Alina Găvănescu sunt colege la șezătoarea de ii din Alexandria și au venit la întâlnire cu cămășile vechi moștenite din familie. Prezbitera Roxana Dobre a venit din satul Cristian, județul Brașov, iar profesoara Veronica Șerban, din Vaslui. De la Cugir a descins Carmen Maria Dindelegan, profesor de religie, care a susținut împreună cu câțiva elevi un adevărat concert de cântece patriotice. Vera Sali, biolog la un centru de transplant din Basarabia, nu a lipsit nici de data aceasta. De obicei călătorește cu trenul de noapte și ia seara alt tren, pentru a fi a doua zi la serviciu.

Unele doamne vin de la distanțe și mai mari. Maria Ciubotaru locuiește de două decenii cu soțul în Italia, la Santhià, de unde și-a ajutat mama rămasă în țară și și-a ținut la școală băiatul, acum preot și profesor de religie. Îi era mereu dor de tra­dițiile românești și de șezătorile bunicii. Într-un pelerinaj prin Țara Sfântă a cunoscut-o pe Vera Sali, care se îmbrăca mereu cu ie. Întoarsă din pelerinaj înapoi, în Italia, a stat și a plâns ore în șir. „Mă întrebam ce fac în această țară fără tradițiile mele, fără portul popular, fără graiul meu...” Așa a început drumul care a condus-o la fondarea Asociației Împreună România, prin care promovează tradițiile românești. A înființat la Santhià și o școală de dans ­popular românesc pentru copii. Le are alături pe Elisabeta Burduja și Rodica Chirilescu. Cea din urmă s-a născut la Vicovu de Jos, județul Suceava. „De copilă, mămica ne învăța taina lucrului manual. Am crescut cu dragul de a meșteșugi orice se putea face în gospodărie, țesut, cusut, împletit, croșetat, broderie”, poves­tește ea. „Am luat drumul pribegiei, Italia devenind a doua mea casă. Aici am simțit nevoia de a trimite mai departe arta acului. Am demonstrat cu mândrie că sunt româncă, dar dorul de meleagurile natale este greu de descris!”.

Amalia Mihai, restaurator de artă din București, poartă un costum ceremonial de Vâlcea, zona Pietrari-Păușești, vechi de 70 de ani și bogat împodobit cu paiete și mărgele. Ea declară: „Este regretabil că omul occidental contemporan a pierdut conexiunea cu portul popular. A pierdut astfel și legătura cu trecutul - de fapt, cu fundamentele sale antropologice. Din fericire, țăranul român și-a conservat foarte bine autenticitatea portului, pe care noi azi îl redescoperim cu re­cunoștință”.

Bucureșteana Cecilia Costache poartă o ie cusută cu galben și o fotă împodobită cu fir auriu. Pasiunea sa pentru costumul național a pornit de la biserică. Părintele îi rugase ca, de Ziua Universală a Iei, să poarte toți la slujbă o piesă de port popular. „Mi-am adus aminte că în copilărie primisem cadou de la străbuna mea din Oltenia o ie. Am recondiționat-o cu greu. Apoi am călătorit vreo 30 de kilometri pentru o fotă cu trandafiri”, își amintește Cecilia. „Așa a început povestea căutării rădăcinilor mele. Și de atunci merg la Liturghie numai în costum popular. Duminica, și la piață tot așa merg îmbrăcată”, spune ea. „Dacă pot inspira două-trei persoane să facă la fel, este o mare realizare, pentru că ducem mai departe tradiția. Nu este ceva curajos sau extraordinar, cum mi s-a spus, ci absolut natural. Acesta este ADN-ul nostru românesc”, adaugă ea.

Doamnele în port popular au pornit la pas pe Șoseaua Kiseleff, s-au oprit la Muzeul Țăranului Român pentru o fotografie de grup și o horă, apoi au coborât pe Calea Victoriei, au zăbovit la Ateneul Român pentru o nouă fotografie, iar în curtea Mănăstirii Stavropoleos au cântat „Hristos a înviat!”.

Cămașa cu altiță va fi înscrisă în Patrimoniul Cultural UNESCO drept element de identitate culturală în România și Republica Moldova. Într-un nou act de unire simbolică, printr-o colaborare interministerială, va fi cel de-al patrulea element pe care România și Republica Moldova îl includ împreună în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.