Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Domnul Trandafir există, dar e pe picior de plecare“

„Domnul Trandafir există, dar e pe picior de plecare“

Un articol de: Bogdan Cronţ - 04 Iul, 2013

„Domnul Trandafir“ este şi astăzi un om necăjit şi hărţuit de administraţie, un om care cu greu îşi duce gospodăria şi care vine în faţa elevilor săi, de multe ori amărât, de multe ori cu grija zilei de mâine, de multe ori ruşinat de modul în care este nevoit să se prezinte, pentru a le vorbi despre oameni şi lucruri care au schimbat istoria acestei lumi, pentru a-i încuraja să viseze, să spere şi să-şi dorească să fie mai buni decât sunt. Satisfacţia muncii lui se regăseşte în copiii alături de care împarte universul mic al sălii de clasă şi, peste ani, în tânărul sau tânăra care îl opreşte pe stradă şi îi strânge mâna în semn de recunoştinţă. 

"Nu-l văzusem de mult pe Domnu' Trandafir. Îmi închipuiam că e pensionar, că trebuie să fi îmbătrânit. (...) Şi când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu' era un om foarte necăjit, hărţuit de administraţie, că cu greu îşi ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învăţătura de toate zilele...

Domnu' nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece, care erau aşa de frumoase pentru copilaria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a învăţat să credem şi în alte lucruri, în trecut şi vrednicia noastră, lucruri pe care mulţi le batjocoreau în acea vreme; ne-a învăţat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune, ce au înflorit bogat mai târziu...“ (Mihail Sadoveanu – „Domnul Trandafir“)

„Nu, nene Sandule, eu am venit aici să schimb lumea!“

Domnul Trandafir continuă să existe în şcoala românească, în mii şi mii de forme şi chipuri, iar în aceste zile, în care învăţământul este terfelit în nesfârşitele scandaluri care îl însoţesc în ultimii ani, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu unul dintre ele. Profesorul Alexandru Dumitra a adunat peste 40 de ani de experienţă pedagogică, timp în care a cunoscut toate bucuriile, provocările şi nefericirile acestei meserii. I-a învăţat pe elevii săi istorie şi teatru, ştiind că minunea transformării unui copil, din unul privit ca lipsit de orice înzestrare notabilă într-unul apreciat sau aplaudat, cum se spune în teatru, la scenă deschisă, îi este la îndemână ca profesor. Oltean la origine, Alexandru Dumitra s-a născut în satul Beneşti, judeţul Vâlcea, într-o familie cu vechi rădăcini în meseria de dascăl, străbunicul său, Ioan Şerbănescu, fiind întemeietorul şcolii preparandale din acea zonă. Despre locul copilăriei îşi aminteşte ca fiind „satul aflat sub oblăduirea învăţătorului şi preotului, cu horele şi serbările sale frumoase“ şi despre mama care, din familie înstărită fiind, „a pierdut tot ce avea odată cu instaurarea regimului comunist, dar niciodată educaţia şi distincţia“. După terminarea celor şapte clase la şcoala din Ştirbeşti, urmează cursurile Liceului Clasic şi, în paralel, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică „Cornetti“ din Craiova, unde îl are profesor pe regretatul Amza Pellea.

De la marele actor şi de la alte nume sonore ale Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din acei ani (Sanda Toma, Silvia Popovici etc.) prinde dragoste pentru teatru, o pasiune ce avea să îi marcheze drumul în viaţă.

Din Craiova, pleacă să urmeze cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, dar „un episod sentimental“, cum îl numeşte, îl aduce în celălalt capăt de ţară, la Iaşi. „În anul 1967, am fost repartizat ca profesor în comuna Vlădeni. Ţin minte că, la puţin timp de la repartizare, un unchi de-al meu, care ocupa o poziţie importantă în mediul universitar, m-a sunat şi mi-a spus: «Ce cauţi tu aşa departe de casă? Întoarce-te la Craiova, îţi facem rost aici de un loc în învăţământ şi de casă». Eram tânăr, entuziast şi plin de energie. I-am spus: «Nu, nene Sandule, eu am venit aici să schimb lumea!». Şi cred că am reuşit să o schimb un pic“, spune Alexandru Dumitra.

Premiantul care păştea gâştele pe câmp

În cele peste patru decenii de exerciţiu pedagogic, profesorul Dumitra a şlefuit mii de elevi, mulţi dintre ei ajungând să se specializeze în disciplina pe care le-o preda. Dar cel mai mult i-a plăcut să-i înveţe teatru, un instrument artistic despre care spune că reuşeşte să scoată la iveală lucruri extraordinare din copii. „Nu există copii lipsiţi de talent şi nu e o expresie pompoasă, ci o realitate pe care am verificat-o de-a lungul anilor. Totul este să-i scoţi din rutină, să-i provoci, să-i faci să fie încrezători în ei, iar rezultatele sunt uneori fabuloase. Aveam nevoie, odată, de un copil care să interpreteze Avarul lui Moličre şi nu găseam ceea ce îmi doream. Ştiţi unde l-am descoperit? Era un copil care nici şcoală nu făcea, păştea gâştele pe câmp. S-a lăsat provocat de propunere, şi-a luat rolul în serios şi a câştigat locul I pe ţară pentru interpretare la festivalul de teatru pentru copii din acel an. Altădată, am mers la o doamnă învăţătoare şi i-am spus că aş vrea să vorbesc cu o elevă de-a dumneaei pentru un rol pe care îl pregăteam atunci. Ţin minte şi acum răspunsul: «Lăsaţi-mă, dom' profesor, cu proasta aia, nici să scrie nu ştie». Aşa era, fusese catalogată drept incapabilă şi nu-şi mai bătea nimeni capul cu ea. Mergea şi ea cu turma, cum s-ar spune, să termine şcoala. Nu vă pot spune ce interpretare extraordinar de profundă a reuşit acea fetiţă. Sunt copii cu defecte de vorbire, copii cu defecte fizice, copii neglijaţi, din familii destrămate sau fel de fel de alte situaţii care le blochează dezvoltarea şi care au reuşit să-şi descopere un talent de care nici nu aveau habar. Copii care au plecat de lângă gâşte, ajungând să smulgă aplauze din partea unor mari cunoscători ai teatrului din România, sau copii de condiţie foarte modestă, care au ajuns să urmeze o carieră în teatrologie şi să studieze la Universitatea din Strasbourg. Astfel de copii, de aici, dintr-o comună amărâtă de lângă Iaşi, au reuşit să adune, de-a lungul anilor, peste 40 de premii I la festivalurile naţionale de teatru“, subliniază Alexandru Dumitra, cel care este scenarist, regizor, costumier, sunetist şi orice mai este nevoie în laboratorul în care micii actori se pregătesc pentru marea scenă a lumii.

„Am ajuns să aplaudăm violenţa, pornografia, mediocritatea, băşcălia“

În ceea ce priveşte calitatea învăţământului românesc actual, profesorul Dumitra spune că îi este frică să afirme că „mai jos de atât nu putem fi, pentru că, de la an la an, se demonstrează că se poate“. „Este înfiorător ce se întâmplă. Relaţia sănătoasă între dascăl şi elev a dispărut, ajungem să râdem de faptul că avem promovabilitate zero la un examen de bacalaureat, oameni foarte slab pregătiţi sunt numiţi în funcţii cu o răspundere imensă, aplaudăm violenţa, pornografia, mediocritatea, băşcălia şi ascundem realitatea care nu ne place sub preş. Acesta este învăţământul românesc actual, fie că o recunoaştem sau nu“, crede Alexandru Dumitra.

La întrebarea dacă mai există astăzi domnul Trandafir în şcolile româneşti, profesorul din Vlădeni spune că „da, dar e pe picior de plecare“. „Domnul Trandafir nu este o ficţiune, a existat şi, din fericire, există încă. Problema este câţi domni Trandafir, câţi oameni bine pregătiţi şi pasionaţi de această misiune nobilă mai sunt în sistem şi, mai ales, câţi sunt dispuşi să mai păşească în această lume? Din ceea ce văd eu, mulţi domni Trandafir au plecat sau sunt pe picior de plecare. Golul din urma lor ne va costa mult“, este concluzia amară a profesorului Dumitra.