Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Filă de jurnal parohial de la Vedrin, Belgia

Filă de jurnal parohial de la Vedrin, Belgia

Un articol de: Delia Lazăr - 27 Feb, 2016

În parohia noastră „Toţi Sfinţii” din Vedrin‑Namur (Belgia), ne străduim să trăim împreună cu ceilalţi oameni precum cu niște fraţi, făcând parte din aceeaşi mare familie, a Bisericii. Această taină a Bisericii a început să ia chip în vieţile noastre când, în jurul părintelui nostru duhovnic, în urmă cu mai mulţi ani, am început să ne naştem ca parohie. Lupta noastră de a trăi ca o singură familie, ca un singur om, a început prin rugăciunea împreună, apoi au venit pe rând toate cele ce ne‑au fost dăruite: Liturghiile, agapele frăţeşti, sinaxele, conferinţele.

Dragostea pentru sfinţii închisorilor şi pentru sfinţii belgieni tot împreună am câştigat‑o, simţind pentru toate fiorul responsabilităţii preţuirii şi al înmulţirii. Toate, rezultat al căutărilor noastre şi al binecuvântării cu care ne‑a răspuns Domnul. Rrezultat al unui curs firesc: nici o insistenţă, doar unele împotriviri, dar toate venite la vremea potrivită.

În urmă cu vreo trei ani, părintele Ciprian Grădinaru a propus, în prelungirea momentului agapei, un alt fel de întâlniri, pe care l‑a intitulat Momentul filocalic. A pornit ca un gând simplu: să ne bucurăm de frumos, să ne amintim ce‑i cu adevărat frumos, să ne lăsăm surprinşi de frumosul din fiecare dintre noi descoperit celorlalţi, plinind frumosul zilei de duminică, confirmând – cel puţin pentru cei care trăim asta – cele spuse de Dostoievski, că „frumosul va mântui lumea”. Pe rând, citim texte patristice, poezii, fragmente de proză, evocăm personalităţi ale Bisericii şi ale culturii.

 Iar dacă unii dintre noi au avut vreodată gândul că acest Moment filocalic riscă să devină unul cultural, Domnul ne‑a arătat aşa cum El ştie că, atâta timp cât rămânem în Duhul lui Hristos, orice facem la nivel parohial este lucrare de vindecare a sufletelor, după cum ne repetă adesea părintele. Câţiva dintre noi ne pregătiserăm de câteva luni să vorbim despre Sfântul Antim Ivireanul, dar am fost mereu amânaţi din pricina altor activităţi. La începutul anului acestuia, i‑am propus părintelui să facem prezentarea în ultima duminică din ianuarie, pentru ca, aparent fără motiv, părintele să o amâne pentru duminică, 14 februarie (o dată care nu avea absolut nicio legatură cu ceva care să amintească de Sfânt). Sâmbătă, 13 februarie, părintele nostru a fost sunat de arhim. Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, un mai vechi prieten al Sfinţiei sale, care, aflându‑se în Belgia pentru câteva zile, a dorit să liturghisească împreună. O primă coincidență: Mănăstirea Antim și parohia noastră au același hram: Duminica Tuturor Sfinților.

Împlinindu‑și cercetările la Biblioteca Regală din Bruxelles (pe urmele lui Mihail Iștvanovici, ucenicul Sfântului Antim), cu binecuvântările Părintelui Patriarh Daniel și a Părintelui Mitropolit Iosif, părintele Mihail venit la Namur, a slujit şi... mare ne‑a fost bucuria când, la sfârșitul Liturghiei, părintele Ciprian ne‑a anunţat programul după‑amiezii, prezentându‑ni‑l pe părintele Mihail ca fiind unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieții și personalităţii marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. Atunci am înţeles responsabilul multelor amânări ale prezentării: însuşi Sfântul Antim! A doua coincidență minunată!

Părintele Mihail a primit cu toată inima să vorbească despre mult iubitul său sfânt, aşa că, după agapă, l‑am ascultat cu bucurie vreo trei ceasuri. Prin cuvântul său, părintele Mihail l‑a adus pe Sfântul Antim aproape de noi sau, mai exact, pe noi ne‑a dus mai aproape de el; l‑am simţit prezent pe Sfânt, care, evident, voia să fie descoperit în mod serios, documentat, aducând, printre altele, mărturia vieţii sale în legătură cu o problemă mereu actuală: urmările grave ale clevetirii, ale campaniilor de defăimare la nivelul relaţiilor interpersonale, acest mare păcat lucrând prin năruirea încrederii şi a comuniunii la care ne‑a chemat Dumnezeu. Sfântul Antim a pătimit mult datorită cuvintelor rele ale unor „obra­ze mirenești și bisericești” care au subminat relația de adâncă prietenie dintre eruditul și smeritul mitropolit și Voievodul Constantin Brâncoveanu, ocrotitorul lui și al Ortodoxiei din întreg Răsăritul creștin.

După o plăcută incursiune în timpul Sfantului Antim (1640‑1716) și‑n contextul politic, eclesial și cultural din Georgia, din Imperiul Otoman și din Țările Române, am parcurs momentele principale din viața (până de curând ascunsă cu discreție) a mitropolitului martir. În final, am ascultat cu inimile luminate de uimire și recunoștință față de Sfântul Antim, câteva fragmente din Didahiile marelui păstor bisericesc. Tâlcuiri mistice, lămuriri istorice, sfătuiri practice de mult folos duhovnicesc, ce ne‑au arătat sporirea și sensibilitatea sufletului mitropolitului. Gustam cu bucurie duhovnicească din „cuvintele vieții” rostite de eruditul păstor și ne minunam cu câtă căldură vorbea odinioară credincioșilor români, acum trei veacuri. Nu putem uita nici frumoasele cântări de laudă adresate Maicii Domnului de Sfântul Antim, izvor de inspirație pentru minunatul Imn acatist al Rugului Aprins compus de Părintele Daniil Sandu Tudor! Ne‑am întâlnit, așadar, și cu Sfântul Antim Ivireanul – poetul.

Am vibrat cu toții la auzirea acestor versuri ale Sfântului Antim, care au nu doar o strălucită formă literară și un consistent fond moral și spiritual, ci și o mireasmă filocalică netrecătoare.

Ne‑au bucurat mult aceste „coincidenţe”, mai ales că au fost completate de o alta: cu câteva ore înainte de Sfânta Liturghie de duminică, câţiva dintre noi ne rugam împreună, cerând ajutorul Sfântului Ioan Rusul (biserica noastră îi este închinată, el fiind cel care ne‑a dăruit‑o în chip minunat, în urmă cu cinci ani) pentru o problemă oarecare a parohiei. După rugăciune, inimile ni s‑au liniştit: Sfântul a fost aici, cu noi, de la început, el ştie ce şi cum şi sigur ne va ajuta. Drept confirmare, la sfârşitul Sfintei Liturghii, în timp ce ne miruia, părintele Mihail ne‑a spus: „Ştiţi că Sfântul Antim a trăit în aceeaşi perioadă cu Sfântul Ioan Rusul, ocrotitorul vostru?”. Şi a început să ne povestească iar câteva episoade importante din vieţile celor doi sfinţi.

 Este evident: Sfântul Ioan Rusul ne‑a răspuns invitându‑l pe Sfântul Antim Ivireanul, contemporanul şi prietenul său de veşnicie, să ne descopere un răspuns, prin povestea vieţii sale. O cale de urmat, aşa cum înţelegem că e viaţa Sfinţilor.