Filmat la Iaşi

▲ Iaşul a fost scenă de filmare pentru mai multe pelicule de lung metraj din cinematografia românească ▲ Cele mai multe filme s-au turnat aici înainte de Revoluţie ▲ Primul regizor care filmează în Iaşi după 1989 este Radu Gabrea, care a folosit străzile şi clădirile din Iaşi pentru exterioarele dintre filmul „Călătoria lui Gruber“▲ Radu Gabrea a fost mulţumit să găsească aici câteva din cadrele perfecte de care avea nevoie în film, precum cele de la Parcul Copou, Filarmonică, Cimitirul Evreiesc, Casa „Mihail Codreanu“▲

Lumea artistică pare să îşi fi revenit după o perioadă de pauză, rătăcire sau căutare care a durat mai mult de zece ani. Un semn al acestui reviriment este observat şi la producţia de filme care a crescut, dar care sunt şi de cea mai bună calitate, fapt dovedit prin premiile internaţionale obţinute. Iaşul joacă în acest sens un rol principal prin faptul că este locul natal al regizorului care a obţinut unul dintre cele mai importante premii ale cinematografiei internaţionale şi e pe cale să obţină Oscarul, şi anume Cristian Mungiu. Dar Iaşul a redevenit important pe harta artistică, fiind atractiv şi pentru artiştii din afara Iaşului şi a ţării.

În acest context, pentru câteva zile, Iaşul s-a întors în trecut datorită numeroasei echipe a filmului „Călătoria lui Gruber“ a regizorului Radu Gabrea. Personaje venite din secolul trecut au oprit circulaţia la Filarmonică, Râpa Galbenă sau pe Strada Rece, transformând aceste locuri în adevărate platouri de filmare. La fel s-a întâmplat şi cu Parcul Copou sau Cimitirul Evreiesc. Şi Hotelul Traian a devenit, pentru câteva minute prinse în cadru, „Grand Hotel Traian“.

Echipa de producţie care a venit să filmeze la Iaşi o parte din cadrele filmului „Călătoria lui Gruber“ şi-a propus să încheie scenele în aer liber în octombrie.

Actorul principal, Florin Piersic Junior, este cel care îl joacă pe Curtio Malaparte, un om apropiat de Mussolini. Pentru acest rol, actorul a stat în Germania şi Italia ca să înveţe bine germana şi italiana. Acţiunea filmului are loc, în mare parte, la Iaşi, în anul 1941. Curtio Malaparte, corespondentul de război italian, caută, din motive medicale personale, un anumit doctor evreu, însă află că acesta ar fi fost deportat.

Ce s-a mai filmat la Iaşi

Iaşul, ca şi fostă capitală a Moldovei, este un loc plin de poveşti şi istorii remarcabile. Din acest motiv, Iaşul a putut fi valorificat de regizorii care au filmat de-a lungul timpului unele dintre cele mai frumoase filme româneşti.

Astfel, unul dintre filmele turnate la Iaşi şi care a încântat copilăria mai multor generaţii de copii a fost „Amintiri din copilărie“, ecranizare după Ion Creangă, realizat de Elisabeta Bostan, cea care a ecranizat mai multe filme inspirate de povestirile lui Creangă.

„«Amintiri din copilărie» a fost filmat prin anii â60 la Iaşi, o parte din film. Îmi amintesc şi acum cum venea marele actor Ştefan Ciubotăraşu, care îl interpreta pe Creangă, spre Casa Pogor. Era strada Coroi cea care acum se numeşte strada Pogor şi avea un zid lung de piatră, iar Ştefan Ciubotăraşu mergea de-a lungul acestui zid spre Junimea, unde îşi citea o parte din povestiri“, şi-a amintit criticul de teatru şi film Ştefan Oprea.

Un alt film realizat la Iaşi a fost „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu“. „Acest film a fost realizat de regizoarea Malvina Urşianu, prin anii â70-â80, după nuvela lui Negruzzi. O parte din acest film a fost făcut la Iaşi, s-a turnat în sălile gotice de la Mănăstirea Cetăţuia şi la Biserica «Trei Ierarhi»“, a mai declarat Ştefan Oprea.

Un alt film celebru, premiat la vremea sa, a fost cel al regizorului Mircea Danieliuc „Glissando“, un film realizat după o idee din nuvela „Omul din vis“ de Cezar Petrescu. „Acest film care l-a avut în rolul principal pe Ştefan Iordache are cadre care s-au filmat la Baia Comunală şi pe străzile din spatele Mitropoliei“, a menţionat Şefan Oprea.

Ultimul film care s-a turnat în mare parte la Iaşi, înainte de Revoluţie, este „Un bulgăre de humă“ şi l-a avut în rolul principal pe Adrian Pintea, în rolul lui Mihai Eminescu, alături de Dorel Vişan, care a jucat în film rolul lui Ion Creangă. „Am asistat şi eu la filmări, chiar îmi amintesc de secvenţa în care Ion Creangă împuşca ciori în curtea de la Golia“, a mai spus Ştefan Oprea, care a adăugat că este foarte posibil ca şi un alt film istoric a cărui acţiune se petrece şi la Iaşi să fi fost filmat aici, mai precis „Dimitrie Cantemir“.

Nu se mai filmează în studiouri, se preferă locurile unde are loc acţiunea

Dacă înainte erau construite decorurile în studiouri de filmare, în acest moment se preferă să se filmeze în afara studiourilor pentru că este şi mai puţin costisitor, a remarcat Ştefan Oprea: „Sunt filme unde e musai să filmezi acolo unde se petrece acţiunea. Nu se mai construiesc acum platouri de filmare imense cum erau odată la Hollywood unde se ridicau oraşe intregi. La noi, unul dintre cele mai importante filme din istoria cinematografiei româneşti, «O noapte furtunoasă» a lui Georgescu, s-a filmat într-un studio foarte mic, cât o sală de clasă. Acolo au făcut şi casele, străzile şi «Unionul». Se filma în condiţii foarte grele, pe timp de război, astfel că noaptea nu se putea aprinde lumina, astfel că se acopereau geamurile cu pânză neagră“.

„Din păcate, tinerii din ziua de azi nu mai apreciază un film bun la cinematograf, sunt solicitaţi, preferă să se uite la TV, iar la filmele văzute pe micul ecran se pierd multe detalii, nu mai sesizezi frumuseţea detaliilor, unghiul de filmare. Cred că ar trebui să fie mai multe cinemateci, astfel încât şi tineri să aibă ocazia să vadă fimele importante din cinematografie“, a mai menţionat Ştefan Oprea.

După Revoluţie, în Iaşi nu s-au mai făcut filme de lung metraj. „Cristian Mungiu a mai făcut unele dintre filmele sale de studenţie aici, la Iaşi, iar în ultimul său film, deşi nu a fost filmat aici, acţiunea se petrece la Iaşi. Am încredere în valul acesta tânăr din cinematografie, sunt convins că tinerii regizori vor continua să facă filme bune, e un semn foarte bun pentru că am început să fim recunoscuţi pe plan mondial, iar asta înseamnă o deschidere a României către lume. Îl apreciez pe Kiki, aşa cum i se spunea când era mai tânăr, chiar eu l-am debutat cu proză la «Cronica», e un tânăr care mai are multe de spus“, a mai remarcat Ştefan Oprea, care a observat că „se făceau filme bune şi înainte, dar nu prea puteau să circule. Acum a început şi cinematografia să îşi revină după o perioadă de violenţă, sex şi droguri cu care s-a exagerat. Lumea a făcut filme pline de violenţă care au alungat publicul din cinematografe“.

Iaşul, studio de filmare

Primul film de lung metraj care se filmează după Revoluţie la Iaşi este „Călătoria lui Gruber“. Radu Gabrea este regizorul acestui film finanţat parţial de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), care a suportat aproape 65% din costuri. Scenariul este scris de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu după un text al lui Eugen Uricariu inspirat din romanul „Kaputt“ de Curzio Malaparte.

Aşa cum a menţionat regizorul Radu Gabrea, „Călătoria lui Gruber“ este unul dintre cele zece proiecte câştigătoare la CNC în 2004, alături de filme ca „Legături bolnăvicioase“, „California dreaminâ“, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii“.

Printre actorii care fac parte din distribuţie sunt Adrian Buliga şi Emi Florentin, actori la Teatrul „Luceafărul“ din Iaşi, alături de mai consacraţii Florin Piersic jr., Claudiu Bleonţ şi Marcel Iureş.

Radu Gabrea a fost distins în această vară pentru întreaga sa activitate şi contribuţie în cinematografia românească şi europeană. Radu Gabrea a început filmările la începutul lunii septembrie şi se desfăşoară atât în Bucureşti, cât şi la Baloteşti, Suceava, Iaşi şi Moara Vlăsiei, filmul urmând să fie gata în luna decembrie a acestui an. (Oana Rusu)

▲ Cine este Radu Gabrea

Regizorul a debutat în anul 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare“, după un scenariu de D.R. Popescu, cu care a obţinut premiul la Locarno 1970. Filmul a mai fost prezentat la Festivalurile de la Avignon, Mannheim, Quinzaine des Realisateurs 1971. U alt film, „Urmărirea“, a fost realizat în 1970 pentru TVR şi a fost de altfel şi primul serial de televiziune din România. În anul 1973 a realizat filmul „Dincolo de nisipuri“ care a fost cenzurat chiar de Ceauşescu.

După intervenţiile cenzurii şi conflictul direct cu Ceauşescu, regizorul se stabileşte în Germania, ţara de origine a mamei sale. În 1974, „Dincolo de nisipuri“ a participat la Festivalul de la Cannes în „Quinzaine des Realisateurs“ şi a fost considerat „Cel mai important film românesc al anilor 70“, de presa americană.

Aflat în Germania, realizează, în 1981, lungmetrajul „Nu te teme, Jacob!“, o adaptare după „O făcile de Paşti“ de I. L. Caragiale. În anul 1981, alături de „Mefisto“ al lui Istvan Szabo, „Nu te teme, Jacob!“ e considerat „cel mai bun film văzut la Festivalul de la Berlin“, după cum titra „Le Monde“, şi „un vârf al producţiei germane la Cannes“ după „Variety“ şi „o capodoperă“ de presa din Israel. Participă la numeroase festivaluri europene şi la Telluride în Colorado. Deschide turneul „Jewish Film festival“ în SUA (Washington, San Francisco, Los Angeles, apoi Madrid şi Moscova, 1988). În anul 1984 filmează „Un bărbat ca Eva“ care primeşte elogii. În 1985-1986 realizează scenariul pentru „Nonni“, serial TV pentru ZDF, iar în 1986 filmează „Straniu obiect al dragostei“ tot pentru ZDF.

În 1994 revine cu un film pentru TVR, „Conferinţă la nivel înalt“. În 2000 face „Struma“ având un scenariu de Stelian Tănase, film cu care obţine „Menţiune specială la al XVIII-lea Festival Internaţional de la Jerusalim“.

Radu Gabrea este Doctor în Comunicaţii Sociale la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia. Teza sa de doctorat, „Werner Herzog şi mistică germană medievală“, a apărut la Editura „LâAge dâhomme“ din Lausanne.

▲ „Actorii din România sunt foarte buni, însă nu toţi sunt disciplinaţi“

- Interviu cu regizorul Radu Gabrea -

De ce aţi venit la Iaşi pentru filmări?

Subiectul filmului, acţiunea se petrece la Iaşi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Şi astfel nu aveam cum să nu aleg Iaşul ca loc de filmare. Acţiunea are loc în iunie 1941, la câteva luni după ce armata a participat la război împotriva Rusiei sovietice. Am ales, aşadar, Iaşul ca loc de filmare pentru că majoritatea acţiunilor se petrec la Iaşi.

Cum v-aţi ales subiectul filmului?

Întotdeauna îţi alegi ceva care te interesează, iar pe mine mă interesa. Este o temă care mie mi s-a părut foarte demnă de luat în considerare şi ca atare am decis să fac un film cu această temă.

Dar în general cum vă alegeţi subiectele? Ce vă atrage la ele?

Păi întotdeuna mă atrage aşa cum se întâmplă când şi o femeie atrage. Depinde ce-ţi place la ea. E important să te atragă tema, subiectul, să te atragă personajele, şi aşa mai departe.

În ce a constat filmarea de la Iaşi?

Exterioarele au fost din Iaşi. Am filmat la Iaşi la Cimitirul Evreiesc, am filmat la Iaşi pe străzi, am filmat la Iaşi la Parcul Copou, am filmat la Râpa Galbenă, aici, la Casa „Mihai Codreanu“ de lângă Bolta Rece, la Hotelul Traian în Piaţa Unirii, am filmat exterioare foarte multe din Iaşi. Ce nu am filmat la Iaşi, mai mult interioarele care s-au făcut la Bucureşti.

Cât de mare este efortul de a coordona o astfel de echipă de filmare?

Nu coordonez eu toată echipa. Avem un şef de producţie, avem un director de film, avem un producător, avem un regizor secund. Eu fac regia filmului şi am scris scenariul împreună cu alţi doi colegi, deci nu eu coordonez.

Cum colaboraţi cu actorii?

Bine, în general bine, cred că actorii din România sunt foarte buni, însă nu toţi sunt disciplinaţi. Ar trebui să înveţe ce e disciplina. Din păcate nu au disciplina personală dezvoltată, în general.

Dar spre deosebire de actorii din străinătate, cum sunt actorii din România?

Actorii din străinătate sunt poate mai puţin talentaţi, dar sunt mult mai serioşi faţă de o mare parte dintre actorii de aici. Ei au învăţat că pot să facă performanţă dacă abordează munca cu multă seriozitate, dar şi cu talent. Şi de multe ori, înving cei care sunt mai serioşi decât cei cu talent.

Lipseşte cultura cinematografică

În ceea ce îi priveşte pe regizorii români, cei mai tineri, credeţi că ei ar putea să se impună în lumea filmului din afară?

Deja regizorii tineri din România s-au dovedit foarte talentaţi, valoroşi şi au fost recunoscuţi ca atare pe piaţa cinematografiei mondiale. Deci nu mai este un început, este deja o certitudine!

Dar dumneavoastră pe care dintre regizorii români îi apreciaţi?

Dintre regizorii tineri îmi place cel mai mult de Cristi Mungiu. Cred că Mungiu este un băiat talentat, serios, ştie meserie, ştie foarte bine să îşi aleagă temele pentru filme, ştie să îşi organizeze producţia şi e un domn de fapt, un om extraordinar de interesant şi ca persoană, nu numai ca regizor.

Aţi stat mai mult timp în afara ţării, mai ales în Germania, cum vedeţi diferenţa între filmele făcute aici în România şi cele din străinătate?

Diferenţa între filmele bune şi proaste se poate face peste tot. Aici diferenţa nu poate fi făcută între ţări, ci după calitate. Acum au ieşit şi în România filme foarte bune, mai bune decât cele nemţeşti, mai erau filmele englezeşti foarte bune, filmele americane foarte bune, mai erau şi cele ruseşti. Calitatea nu e desemnată de ţara din care vine filmul.

Dar poate fi determinată de o cultură cinematografică?

Da, dar din păcate, în România cultura cinematografică este foarte scăzută la ora actuală. Nu e mai face cinematografie la şcoli, nu se mai face nicăieri şi asta este un mare rău.

Este posibil ca publicul să fie educat?

Da, dacă s-ar întoarce la acele cinecluburi. Singura educaţie se mai face prin şcoli. Vedeţi dumneavoastră, americanii fac filme, dar şi cultură cinematografică în şcoli, la toate nivelurile. Adică ei învaţă cinematograf la orice colegiu, au clase, ore de cinema. La noi nu se face asta deloc, ceea ce este o mare greşeală.

În viitor, doar aşa ar putea fi atraşi tinerii către sălile de cinema?

Păi sigur, oamenii trebuie să ştie ce înseamnă cultură cinematografică pentru a veni să vadă filme. Atât timp cât tinerilor li se oferă mizeriile de la televizor, de la televiziunile comerciale, sub pretextul că oamenii asta vor, ceea ce este o mare minciună, oamenii vor lua ceea ce li se dă.

Din zece filme făcute, doar trei sunt bune

Ce alţi regizori din România vă mai plac, nu neapărat din generaţia tânără, pe care ar trebui să îi vadă tinerii?

Îmi mai place Tudor Giurgiu, Porumboiu, Cătălin Mitulescu, dintre tineri, iar dintre cei vârstnici, nu prea am aşa preferinţe...

Dar ce părere aveţi despre scandalul de la CNC, cu modul de acordare al finanţărilor pentru filme?

Aici este vorba mai mult despre nişte scandaluri de presă. CNC funcţionează şi cred că regizorii tineri nu ar fi apărut dacă nu ar fi fost CNC. Eu cred că există anumiţi ziarişti care trăiesc de circa opt-nouă ani de zile înjurând CNC-ul. Ei sunt cam aceiaşi, iar din păcate, presa a cam adoptat aceste critici, cam în cor şi cam nediferenţiat. În general, dacă stai de vorbă cu unii ziarişti, din zece, dacă îi întrebi ceva despre istoria cinematografiei, cred că nouă nu au habar de ea. Dar toţi vorbesc ca şi cum ar şti! Nu urmăresc neapărat senzaţionalul, ci doar că nu au habar şi vorbesc fără să ştie! Şi atunci, asta e, nu e de fapt nici un scandal la CNC. Mulţi s-au afirmat atunci când au vrut să se afirme. Tineri sau bătrâni, nu are importanţă, dacă au vrut, s-au putut afirma. Faptul că s-a afirmat şi Porumboiu şi ăla, şi ăla, şi ăla, este o dovadă a talentului lor, dar şi a faptului că exsită o lege a cinematografiei în România care finanţează aceste filme. Iar în ceea ce priveşte observaţiile unora, că CNC finanţează filme proaste, eu pot să vă spun sigur, din experienţa mea şi din experienţa mondială, că nu există filme bune fără filme proaste! Adică, pentru a face trei filme bine, trebuie să faci zece filme. Cinci vor fi proaste, două mediocre şi trei vor fi foarte bune.