Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Frecăței, parohia născută „din apă și duh”

Frecăței, parohia născută „din apă și duh”

Un articol de: Dumitru Manolache - 06 Iul, 2019

Când bate vechiul clopot al bisericii din Frecăței parcă se naște o lume nouă, „din apă și duh”. Din apă, pentru că clopotul a fost găsit pe fundul Dunării, și din duh, pentru că aici, ca despre mai toate satele din Insula Mare a Brăilei, se poate spune că încreștinarea „băltăreților” a început abia după 1990. Până atunci, în aceste așezări nu existau biserici. De aceea, tot ce se întâmplă în parohiile dintre apele fluviului poartă semnul slujirii misionare și al jertfei unor preoți tineri care se dăruiesc cu dragoste și smerenie aproapelui rătăcit între ape.

Părintele paroh Geor­ge Postolache de la Parohia Frecăței, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul”, unde în mare cinste sunt venerați și toți martirii români, din Protopopiatul Însurăței, Arhiepiscopia Dunării de Jos, este unul dintre acești preoți misionari, mutat cu viață cu tot între ape. Sau „dincolo de lume”, cum spune sfinția sa referindu-se la Balta Mare a Brăilei, limba de pământ cuprinsă între brațul Măcin (Dunărea veche) și brațul Vălciu (Dunărea navigabilă). Aici trăiește zi de zi un început, pentru că tot ce zidește sunt începuturi.

Din voia lui Dumnezeu

De loc din Râmnicu Sărat, județul Buzău, părintele George Postolache a venit la Frecăței cu familia ca să se facă slujitor celor 263 de suflete din acest sat și celor 306 din Titcov, majoritatea oameni în vârstă, pentru că tinerii au plecat departe de Baltă și de țară să-și caute rost, să scape de izolare și de lipsa locurilor de muncă. Sfinția sa spune că așa a fost voia lui Dumnezeu. Și nu putem să nu-l credem de vreme ce a rămas acolo unde l-a rânduit Epis­copul său, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Într-o zi, a trecut flu­viul umflat la Frecăței, gata-gata să dea peste dig, împreună cu părintele protopop de Însurăței și cu Dohovnicul său. Oamenii locului își strângeau bunurile și animalele pentru a le trece cu bărcile, cu bacurile peste Dunăre, pe dealurile tulcene de la Ostrov, Peceneaga, Dăeni sau Gârliciu, mirându-se ce caută oamenii ăștia străini acolo tocmai când bate înecul la uși.

„În acel moment, am nădăjduit că apa nu va intra în Baltă. Apoi, două săptămâni am muncit cot la cot cu localnicii pentru înălța­rea digului, încurajându-i și făcând totodată slujbe. Iar apele au început să se retragă. A fost pentru mine un mare semn de la Dumnezeu, chiar dacă lucrul acesta se repetă o dată la trei-patru ani. Nici iernile nu sunt ușoare aici. Deși nu ninge mult, vânturile sunt extrem de puternice. În 2010, 2014, Dunărea a stat înghețată trei luni, satele fiind rupte aproape total de restul țării. Oamenii se descurcă însă pentru că se pregătesc din timp cu tot ce le trebuie pentru supra­viețuire”, povestește părintele.

La început a căutat să „lucreze” cu cei mai în vârstă, încercare nu tocmai ușoară din cauza lungii perioade în care ei au fost obligați să trăiască departe de Biserică. Și-a îndreptat, apoi, atenția către cei mici, viitorul satelor din Baltă. La îndemnul Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în anul 2007, cele două parohii încredințate, Frecăței și Titcov, s-au înfrățit cu parohiile gălățene „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfinții Trei Ierarhi”.

„Imediat, rezultatele pozitive au început să se arate. De câteva ori pe an, frații din Galați au început să ne viziteze și să ne sprijine material. La rândul nostru, am trecut Dunărea, ducând copiii în taberele organizate de ei în cele două parohii. De asemenea, în fiecare început de an școlar primim de la ei rechizite școlare și nu numai. Au fost ani în care am organizat noi aici tabere pentru copiii din parohiile gălățene. Bucuria este foarte mare. Acum credincioșii din Galați vin în fiecare an la hramurile noastre, și nu oricum, ci însoțiți de medici care acordă consultații gratuite populației, oferă medicamente de primă necesitate în satele unde asistența medicală este aproape inexistentă. Eu însumi merg lunar la parohiile surori și ridic câte o mașină plină de îmbrăcăminte, încălțămine, mobilier, obiecte electrocasnice donate de enoriași, pe care le ofer apoi celor din satele noastre care au nevoie de ele”, continuă părintele Postolache.

Ieșirea „în lume”

În acest timp, în cele două parohii s-au ridicat biserici, dotate cu mobilier, cu iconostase, cu icoane și cu tot ceea ce este necesar bunei funcționări. „Cu toate acestea, nu putem sta liniștiți. Din cauza pânzei freatice aflate foarte aproape de suprafață, pereții sunt afectați, de aceea, în fiecare an executăm lucrări de reparații la cele două locașuri de cult. Enoriașii noștri, mai ales cei tineri, au nevoie de educația religioasă și morală pe care noi le-o oferim”, spune preotul.

Cu sprijinul părinților și al credincioșilor au amenajat și casa parohială, un fost sediu agricol dărăpănat, ridicat de deținuții politici din lagărul de muncă de la Salcia, pe care îl împarte cu biblioteca comunală, bucurându-se că vin copii să împrumute cărți și că aici se desfășoară activități programate pentru acest spațiu. În toată această slujire este sprijinit de doamna preoteasă Anca, împreună cu care are o fată, Maria, elevă în clasa a VII-a. „Faptul că soția, orășeancă la fel ca și mine, a dorit să vină în acest sat este lucrul cel mai important pentru familia mea. Liniștea, atmosfera de aici, oamenii ne-au plăcut foarte mult, ne-am acomodat relativ bine, astăzi simțindu-ne la Frecăței ca acasă. Acum, după aproape 14 ani, ne considerăm și noi «băltăreți», cum le place localnicilor să-și spună”, mărturi­sește părintele.

Doamna preoteasă, licențiată în Teologie, este încadrată lucrător social în parohie, calitate în care dezvoltă diferite activități recreativ-educative pentru copii, pentru a-i îndepărta de tentația folosirii excesive a calculatorului, telefonului mobil sau internetului. Această muncă este completată cu programul catehetic „Alege școala!”, pe care îl desfășoară în fiecare duminică fie în curtea bisericii, fie în sala special amenajată din clopotniță. Cu ajutorul primăriei, care le pune la dispozi­ție mijloace de transport, efectuează cu copiii pelerinaje, „pentru a-i duce în lume”. Căci sunt copii care în aceste acțiuni au văzut pentru prima oară în viață un oraș, mirându-se de mărimea „caselor”, au învățat primele noțiuni de circulație, reguli rutiere etc. Și părintele este foarte mulțumit de rezultate. Dar, mai ales, pentru că cei mai mulți dintre ei nu au uitat că toate aceste daruri le datorează Bisericii. Din acest motiv, din parohie s-au ridicat până acum un preot, doi profesori de religie și patru seminariști.

„Eu cred că am ajuns soție de preot din voia lui Dumnezeu. Când eram copilă, mergeam cu bunica la biserică. Și ea avea grijă să mă așeze totdeauna în spatele doamnei preotese, spunându-mi că poate am să ajung și eu ca ea. Și, după ani, iată-mă soție de preot! Dacă Dumnezeu a vrut ca sfinția sa să slujească aici, tot aici trebuia să mă aflu și eu. Eram însărcinată cu fetița când am ajuns la Frecăței. Și, când am văzut cât de frumos este, știam că vom rămâne în acest loc. Oamenii sunt minunați, ne-au primit foarte bine, ne-am făcut prieteni, suntem respectați, avem aici și fini și putem spune, ca și ei, că suntem...«băltăreți»!”, ne-a spus doamna preoteasă.

Când bate vechiul clopot al bisericii din Frecăței, parcă se naște o lume nouă „din apă și din duh”. Căci la Frecăței se trăiește zi de zi un început. Pentru că toate care se zidesc aici sunt începuturi.