Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Grija pentru aproapele, esența slujirii sociale

Grija pentru aproapele, esența slujirii sociale

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 29 Mai 2017

În Biserică, principiul esenţial este iubirea. Iar filantropia este urmarea acestei esențialități și o îndatorire firească. Dumnezeu este iubitor de oameni, iar omul este chemat să imite filantropia Lui. Iisus, pogorât la starea de exemplu personal, viu, concret, practic, al iubirii faţă de om, este modelul acestei filantropii. La rându-i, omul porneşte la împlinirea virtuţii din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Aceste adevăruri fac din lucrarea socială a Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Sinaia o realitate concretă a zilelor noastre.

Deși, administrativ, Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul”-Sinaia-I, din Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureștilor, se întinde, peste mai bine de 70 la sută din oraș, nefiind însă cea mai mare ca număr de suflete, este singura care deține o cantină socială. Aceasta funcționează de cinci ani, neîntrerupt, prin efortul părintelui paroh Daniel Nicolae Coțoapă, a familiei sale și a câtorva femei voluntare din parohie.

Un important efort

„Activitatea cantinei noastre se bazează pe un contract de parteneriat cu Primăria orașului Sinaia, în cadrul căruia au fost cooptate 12 unități hoteliere pentru a ne sprijini financiar. Și această colaborare este foarte bună. Activitatea la cantină se desfășoară duminica, după Sfânta Liturghie. Noi nu am condiționat prezența celor care o frecventează nici de religie, nici de vârstă, ci numai de starea materială. Motiv pentru care beneficiarii programului nostru social trebuie să locuiască în Sinaia și să provină din familii lipsite de mijloace de existență sau cu venituri foarte mici. De cinci ani, sunt prezenți la cantină pentru a servi o masă caldă între 35 și 70 de persoane, în fiecare duminică, multe dintre ele în vârstă, dar și copii și tineri. Mai avem la domiciliu persoane imobilizate la pat, cărora le ducem mâncarea cu ajutorul voluntarilor din Filiala Sinaia a Ligii Tinerilor Ortodocși. Un factor de sprijin extraordinar pentru noi și motivant în același timp”, ne mărturisește părintele paroh.

Iarna mai ales, când vremea este urâtă, acești oameni sunt vizitați acasă, unde se socializează cu ei, unde sunt sprijiniți și ajutați de Biserică. Dar pentru că parohia este foarte întinsă, de multe ori deplasările sunt dificile, anevoioase în sezonul rece.

Activitatea filantropică a parohiei presupune un efort financiar deosebit, cuantificat la o valoare medie anuală de aproximativ 70.000 de lei. Motiv pentru care părintele paroh le este profund recunoscător partenerilor hotelieri. „Zilele acestea am finalizat o nouă formă a protocolului de colaborare, prin care vom putea să asigurăm această masă caldă nu numai membrilor maturi din familiile nevoiașe, ci și copiilor acestora”, ne spune părintele Coțoapă.

Motivarea slujirii

Pentru ca activitatea socială pe care o desfășoară parohia să continue, este necesar o muncă intensă și sfântul locaș să rămână deschis întreaga zi. Așezat într-un loc de tranzit, în care vin oameni dimineața sau seara să se roage, uneori chiar și pentru a se adăposti, este nevoie de o continuă evaluare și analiză a situațiilor, pentru că zilnic apar probleme noi, unele necesitând rezolvări imediate ori soluționări chibzuite.

„Toată această slujire a început cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu sprijinul autorităților administrative ale orașului. Fără ajutorul lui Dumnezeu, fără binecuvântarea patriarhală și fără sprijinul primăriei, cu toată bunăvoința noastră, volumul de muncă și continuitatea nu s-ar fi putut asigura așa cum se întâmplă în prezent. Personal, sunt motivat în ceea ce fac văzând lumea în care trăim. Văzând faptul că nu poate exista bine decât dacă te implici direct. Că nu poate fi făcut un lucru bun dacă tu nu ți-l faci cum trebuie pe al tău. Dar nimic nu m-ar fi motivat mai mult decât faptul că sunt preot, așa cum tatăl meu a fost preot și a slujit cum trebuie să slujească un iereu. Se adaugă la toate acestea susținerea familiei mele, doamna preoteasă fiind prezentă alături de mine, de voluntarele noastre, la cantină duminică de duminică. Ar mai merita știut și faptul că, acum șapte ani, în parohie nu exista nici o formă de ajutor social. Nu arăta nici casa parohială cum arată acum, nu exista nici capela. Cu sprijinul credincioșilor am reușit să facem aici un veritabil ansamblu bisericesc care funcționează integrat. Partea asta mare de oraș, pe care se întinde parohia, gravitează într-un fel în jurul acestui centru vital al ei, care este Biserica. Mai sunt și alte lucruri de făcut, dar toate la vremea lor”, ne-a mai mărturisit părintele paroh Daniel Nicolae Coțoapă, care slujește aici de șapte ani.

Cuviosul Dorotei spunea că „lumea este ca un cerc” şi că „în mijlocul acestuia se află Dumnezeu. Iar liniile care pornesc de la margine către centru sunt drumurile, adică cetăţile oamenilor… Cu cât ne apropiem de Dumnezeu în iubire...  cu atât ne unim laolaltă prin iubirea Lui”. Aceasta este și esențialul slujirii aproapelui în Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Sinaia.