Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Iazul Dracşani, motiv de dispută de peste 10 ani

Iazul Dracşani, motiv de dispută de peste 10 ani

Un articol de: Florentin Florescu - 10 Dec, 2007

▲ Prin anul 1925, ţăranii din Dracşani s-au constituit într-un fel de colectivă şi au cumpărat de la cei 30 de boieri proprietari suprafaţa de 700 de hectare ▲ Problema retrocedării este una foarte complicată, nici o instituţie a statului

neavând curaj să ia o hotărâre ▲ „Obştea se numea Dracşani Novaci. De unde ştiu eu că ei nu aveau teren şi pe Novaci, iar acum îl cer ca luciu de apă?“, se întreabă primarul comunei Suliţa, Costinel Ciubotaru ▲

Pentru Obştea iazului Dracşani timpul stă cu capul în palme. De vreo zece ani, proprietarii de drept ai celui mai mare iaz din România stau şi aşteaptă vreo hotărâre judecătorească, vreo Ordonanţă de Guvern, un act ceva care să le atribuie dreptul la a reintra în posesia celei ce a fost odinioară obştea satului. Obştea iazului Dracşani a fost înregistrată cu ani în urmă şi recunoscută de autorităţi, însă, odată cu colectivizarea şi naţionalizarea mijloacelor de producţie, cu care s-au mândrit ani de-a rândul conducătorii regimului comunist, a intrat în posesia statului. Deznaţionalizarea asta, dacă se poate spune aşa, adică retrocedarea vechilor proprietăţi, a creat vendetă între foştii proprietari şi actualii oportunişti. Profitori de ocazie, adânc înşurubaţi în actualul sistem, încă mai stau cu ochii în patru şi urmăresc ce se mai poate lua cu anasâna din averea tuturor şi a o trece în proprietatea personală.

Iaz cumpărat de la boieri

Problema retrocedării iazului Dracşani nu-i de azi de ieri, ea se prelinge lichid de-a lungul întregii perioade ce s-a scurs de la apariţia Legii 18 încoace. „Obştea aceasta a activat până în 1947 când a fost desfiinţată la naţionalizare“, spune primarul comunei Suliţa, Costinel Ciubotaru. De atunci şi până în zilele noastre, cei aproape 300 de urmaşi ai foştilor proprietari încă mai speră că-şi vor vedea reîntregită avuţia familiilor. Timpul însă este neiertător, unul câte unul îşi caută dreptatea în ceruri. Cei rămaşi protestează din când în când în faţa Prefecturii, doar, doar i-o băga şi pe ei cineva în seamă.

Povestea Obştii coboară adânc în istorie. Prin anul 1925, ţăranii din Dracşani s-au constituit într-un fel de colectivă şi au cumpărat de la cei 30 de boieri proprietari suprafaţa de 700 hectare, cât măsura iazul la vremea respectivă. Au şi act doveditor pentru asta ce poartă numărul 8784. În el se spune clar cine a vândut şi cine a cumpărat. Au vândut boierii, în frunte cu cunoscuţii fraţi Fisher şi au cumpărat proaspăt înfiinţata „Obştea Lacul Dracşani“. Din cele 292 de persoane, în general moştenitori direcţi ai cumpărătorilor de atunci, dacă au rămas vreo 50 care să picheteze Prefectura.

Retrocedare încâlcită în hârtii

Iazul a aparţinut de fapt şi de drept locuitorilor din Suliţa, Flămânzi şi Lunca. Deşi în scripte sunt evidenţiate doar 682 ha în proprietatea SC Piscicola, specialiştii spun că, între timp, iazul şi-a mărit suprafaţa ajungând la peste 1.000 ha. Chiar Corneliu Popescu, preşedintele Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol (CNAPP) susţine că dacă s-ar face o măsurătoare corectă, li s-ar putea reconstitui moştenitorilor întreaga suprafaţă. Dacă s-ar face. Dar cine s-o facă, dacă nici autoritatea supremă nu are curaj? Până una alta, ţăranii sunt purtaţi pe drumuri, iar şnapanii stau cu ochii pe iaz aşteptând un moment de neatenţie ca să pună gabja pe el. Pe zi ce trece, suprafaţa iazului creşte vizibil, dar scade în scripte. În prezent, în cadastru sunt înscrise doar 521 ha. Primarul comunei, Costinel Ciubotaru e de părere că unii dintre revendicatori nu sunt întru totul îndreptăţiţi: „Obştea se numea Dracşani Novaci. De unde ştiu eu că ei nu aveau teren şi pe Novaci, iar acum îl cer ca luciu de apă?“. Problema retrocedării iazului Dracşani este încâlcită şi de statutul lui actual. Barajul este în proprietatea SC Piscicola, apa în proprietatea Apelor Române, iar terenul de sub iaz în proprietatea Administraţiei Domeniului Statului. Dar peştele cui rămâne? Se zbate şi el de la un proprietar la altul. Obştea revendică luciul de apă. Dar aici sunt practic trei proprietăţi puse una peste alta: apa, peştele şi terenul de sub apă. În aceste condiţii e greu să faci dreptate. Unul spune: „Ia-ţi apa şi fă borş cu ea“. Celălalt: „Ia-ţi peştele, dar să nu-mi încalci proprietatea“. Şi vine al treilea şi zice că: „Terenul e al meu. Voi ce căutaţi cu peştele şi apa pe el?“. Aşa o dilemă n-au mai întâlnit suliţenii de pe vremea când învăţau la şcoală fabula „Racul, broasca şi ştiuca“.

Dreptate căutată pe treptele Prefecturii

Şi ce frumoasă este istoria acestui iaz făcut de mâna omului. Iată ce scrie regretatul Ştefan Ciubotaru în „Monografia comunei Suliţa“: „Constructorii iazului au lucrat în grup şi au avut în fruntea lor un vătaf. S-au consumat cantităţi impresionante de mâncare şi băutură, care au fost puse la dispoziţia şantierului de către stăpânul moşiei. S-au consumat multe poloboace cu vin şi mied, s-au tăiat mulţi porci şi s-au desfundat multe putini cu brânză“. Azi se consumă mulţi nervi şi se pierde mult timp pe treptele Prefecturii pentru a i se găsi o dată pentru totdeauna adevăratul proprietar. Dar cum peştele de la cap se împute, tot la cap trebuie căutate şi adevăratele motive pentru care se tergiversează această problemă.