Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Început cu rugăciuni şi trudă

Început cu rugăciuni şi trudă

Un articol de: Dumitru Manolache - 20 Oct, 2013

O toamnă încă viguroasă ţinea luminat de clorofilă frunzişul codrului, la vremea la care am descoperit Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit“, din Arhiepiscopia Tomisului. Departe de lume, de zbuciumul zilei, dar foarte aproape de cer, sfântul aşezământ cinsteşte, prin nevoitorii lui, pe cel care a pus început erei creştine numărând anii de la întruparea Mântuitorului Hristos. Aici, mai mult decât în oricare alt loc, maxima lui Aristotel, „Începutul este jumătatea întregului“, pare a se plini în smerenie.

A se pune piatră de temelie pentru orice început nu este lucru întâmplător şi nici uşor. Cu atât mai mult când este vorba despre o mănăstire, pentru că, în acest caz, nu se face voia omului, ci vrerea Domnului. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit“, care şi-a aşezat temelia, după multe rugăciuni ale maicii stareţe Evghenia şi ale părintelui duhovnic Ghenadie, într-o pădure din comuna Târguşor, judeţul Constanţa, pe un teren donat de un credincios, în imediata apropiere a misterioasei aşezări creştine medievale Ester, atestată documentar la 1502, care păstrează în sit ruinele mai multor bazilici creştine. Şi doar la doi paşi de peşterile „La Adam“ şi „Liliecilor“, care conservă fosile şi urme de locuire umană foarte vechi. În Peştera „La Adam“, de pildă, au fost descoperite cinci piese de piatră cioplită dintr-un altar al zeului Mitras, identificat cu zeul luminii, 80 de specii de fosile jurasice etc. Însă piesa cea mai tulburătoare găsită aici este un molar aparţinând lui Homo sapiens fossilis, de acum peste 100.000 de ani. Iar în Peştera Liliecilor, pe lângă resturile fosile, în galeria ceramică au fost descoperite silexuri, obiecte de ceramică, monede etc., rămase de la populaţiile care au locuit aici începând din paleoliticul superior şi până în secolul al XVIII-lea.

Prima Liturghie în 2011

„Începutul este jumătatea întregului“, spunea Aristotel vorbind despre adevăr. Mănăstirea „Sfântul Dionisie cel Smerit“ se află la acest ceas în prima jumătate de început al întregului. În 2011, maica stareţă Evghenia Arău a adus rânduiala monahală în acest loc, în scurt timp, ridicându-se paraclisul, patru chilii, trapeza şi câteva dependinţe. La 3 septembrie, acelaşi an, s-a oficiat pentru prima dată, de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de slujitori, dumnezeiasca Liturghie, cu prilejul hramului. Ridicarea noii bisericii a început pe 10 aprilie 2013. Pe 24 mai, a fost terminată fundaţia, iar de curând a început zidirea pereţilor.

Dumnezeu a rânduit ca, la ceasul pelerinajului nostru, maica stareţă şi părintele duhovnic să fie prinşi cu ascultări în afara mănăstirii. Dar, sigur, tot El ne-a scos-o în cale pe sora Elena, care şi ea face parte din această primă jumătate a întregului ce se plineşte aici. Tânăra profesoară de fizică s-a retras la „Sfântul Dionisie cel Smerit“ dintr-o profundă chemare, pe care nu o poate numi altfel decât minune. Smerită, se lasă cu greu convinsă să ni se destăinuie.

Despre chemare şi o altfel de linişte

„Sunt în mănăstire de aproximativ un an. Cu mine a făcut Maica Domnului o minune. Eu eram în lume şi pur şi simplu simţeam că nu-mi mai găsesc locul. Maica Domnului însă mi-a îndrumat paşii spre mănăstire. Am primit un telefon şi iată-mă aici! Eu sunt din Iaşi. Mai am o soră, căsătorită. Părinţii au fost foarte surprinşi, pentru că am plecat într-o vacanţă şi am ajuns la… mănăstire! Când au primit vestea, au fost foarte surprinşi. Sunt absolventă a Facultăţii de Fizică, am predat la un liceu din Iaşi. Pentru mine, mănăstirea este linişte şi pace deplină, locul în care sunt alături de Hristos. El este motivul pentru care mă aflu aici. Nu m-a tentat nicio clipă gândul întoarcerii în lume. Am simţit nevoie de un alt fel de linişte. De o anume împlinire, mult mai adâncă decât cea pe care mi-o putea oferi lumea, oraşul“, ne-a mărturisit aceasta.

Izvorul, moaşte, icoane şi minuni

De la „Sfântul Dionisie cel Smerit“ nu te poţi retrage uşor. Ceva te reţine, ceva îţi şopteşte să mai rămâi şi, precum sora Elena, să cauţi adânc în inima ta începutul adevărului. Jumătatea întregului ce se plineşte doar cu Hristos. De aceea, poate, trebuie să intri în paraclis, să te rogi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului grabnic ascultătoare, adusă de la Mănăstirea Dohiaru din Muntele Athos, şi la moaştele celor 32 de sfinţi care veghează plinirea întregului de aici. Sau să bei măcar o cană cu apă de la Izvorul Sfântului Dionisie, din curtea mănăstirii, ca să poţi pleca mai departe şi să te întorci, negreşit, în acest unic şi neasemuit loc de rugăciune, meditaţie şi smerenie…