Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj La Anvers, românii conjugă la prezent verbul „a învia”

La Anvers, românii conjugă la prezent verbul „a învia”

Un articol de: Augustin Păunoiu - 19 Mai, 2019

În Antwerpen, al doilea oraș ca mărime din Belgia, sunt mai puțini români decât în Bruxelles, fiindcă aici limba vorbită nu este franceza, ci neerlandeza, mult mai dificil de învățat pentru orice străin. Totuși, aici trăiesc câteva mii de emigranți români, iar biserica lor, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a constituit până nu de mult singura parohie din Flandra unde se adunau pentru rugăciune conaționalii noștri ortodocși. Ea a fost înființată în 1993, iar în urmă cu doi ani a primit din partea Episcopiei catolice din oraș biserica unde se roagă românii și astăzi. 

Cel care slujește de cinci ani la Antwerpen, părintele George Vâlcu, po­ves­­tește că lucrurile nu au fost simple și nici ușoare în dobândirea unei clădiri adecvate pentru închinare. ­Românii din Anvers participau la Liturghie în capela unei foste mănăstiri de maici, de patru-cinci ori mai mică decât biserica unde vin azi românii să se roage. „În capelă nu intrau mai mult de 90 de persoane. Or, comunitatea ortodoxă românească de aici e mult mai numeroasă. La fiecare slujbă, cel puțin 50-60 de persoane rămâneau în afara capelei. Dar acesta nu reprezenta singurul neajuns. Mănăstirea desfiin­țându-se, capela a intrat în proprietatea unui liceu din oraș. Deși aveam o relație bună, din motive de securitate, direc­țiunea nu permitea folosirea capelei de către români decât atunci când nu mai erau copii în școală. „Trebuia să trimit mail către dânșii ca să-mi dea voie să spovedesc pe cineva. «Vă rog, îmi permiteți să vin cu trei persoane, miercuri seara, la ora 19:00, pentru a le spovedi în capelă?» Era așadar evident că aveam nevoie de un spațiu propriu, mai mare, pentru a putea participa efectiv la slujbă toți românii care doreau aceasta, dar și pentru ca întreaga comunitate să se poată organiza pe termen lung și să nu prelungească la nesfârșit un provizorat obositor și stânjenitor în același timp pentru noi toți”, adaugă parohul românilor din Antwerpen.

Părintele Vâlcu s-a sfătuit cu enoriașii săi în această privință. Existau mai multe soluții. Fie să cumpere un teren pe care să ridice o biserică nouă, fie să achiziționeze o casă mai mare, pe care apoi să o amenajeze pentru a fi potrivită cu un scop liturgic, fie să preia o biserică catolică din cele în care nu se mai slujea, edificiu pe care să-l adapteze la specificul liturgic ortodox. Cea din urmă variantă a fost agreată fiindcă se potrivea cel mai bine în contextul secularizării societății belgiene care lasă bisericile pustii, așa cum sublinia Luk Vanmaercke, redactorul-șef al săptămânalului romano-catolic Kerk en leven (Biserică și viață). Așa că, în urmă cu doi ani, la 19 februarie 2017, românii au primit în folosință Biserica Onze Lieve Vrouw van de Rozenkrans, din cartierul Wilrijk, cu un spațiu generos, suficient pentru conaționalii noștri stabiliți la Anvers.

Secularizarea lasă goale bisericile apusene

Biserica Romano-Catolică din Belgia în întregime trece printr-un sever proces de re­structurare, care presupune, între altele, comasarea parohiilor. Slaba prezență a credincioșilor la slujbele bisericilor face ca ei să se adune de la mai multe parohii și să participe pe rând, în câte o duminică, la Liturghie într-una din bisericile care sunt incluse în acest program. Patru sau cinci parohii devin o singură comunitate. Motivul e simplu, creștinii practicanți sunt tot mai puțini, iar preoții și mai puțini. Și ei se perindă, duminică de duminică, la câte una din bisericile unde, în urmă cu 10, 20, 30 de ani mergeau regulat, săptămânal. E trist, dar aceasta este realitatea Occidentului creș­tin de acum.

Pentru bisericile care rămân în afara acestui proiect, autoritatea bisericească a trebuit să găsească soluții. Ce să facă cu ele? Pentru că există biserici care primesc fel de fel de funcții seculare, devenind biblioteci, magazine, restaurante sau birouri. La aceasta se mai adaugă și presiunea comunităților musulmane, care, în multe cazuri, sunt dispuse să cumpere locașuri de cult creștine, pentru a le transforma în moschei. Atunci când a venit cererea românilor ortodocși către Arhiepiscopia romano-catolică, de solicitare a unui spațiu liturgic, ea a reprezentat soluția cea mai bună pentru ambele părți, atât cea catolică, belgiană, cât și cea ortodoxă, română. Prima, pentru că bisericile ei nu au altă destinație, iar cea de-a doua fiindcă, în sfârșit, și-a găsit și ea o casă.

Părintele paroh explică forma legală de deținere a acestui spațiu. „Nu avem un contract de închiriere, ci deocamdată un acord de împreună folosire a locașului, în urma căruia românii plătesc ceea ce consumă, utili­tățile. Dar noi dorim să-l cumpărăm pentru noi, fiindcă avem planuri serioase de reamenajare a interiorului. Pe 9 aprilie deja am făcut primul pas concret pentru achiziționare. Avem nevoie de o jumătate de milion de euro. Nu e puțin pentru comunitatea noastră, dar e o sumă mică dacă ne gândim că există în acest cartier chiar case care sunt cotate, pe piața imo­biliară, cu prețuri de trei-patru ori mai mari decât ce ni se cere nouă pentru biserică.”

„Coincidențe” fericite

Biserica are aproape 100 de ani. A fost sfințită în 1931. Este măreață, impunătoare, „construită în stil neobizantin, deci ni se potrivește cum nu se poate mai bine”, subliniază părintele George. „Nu noi ne-am dorit-o, ci ea ne-a fost oferită. Sunt o mulțime de «coincidențe» fericite care «s-au întâmplat» în această privință. Hramul catolic al bisericii era «Maica Domnului a Rozariului». Inițial nu știam la ce eveniment se referă exact această sărbătoare, ce reprezintă acest rozariu.” Sărbătoarea respectivă este legată de o bătălie care a avut loc în Grecia, la Nafplion, la jumătatea celui de-al doilea mileniu, între creștinii apuseni și otomanii care cuceriseră la 1453 Constantinopolul și voiau să se extindă către vest.

La Nafplion, în 1571, creștinii îi înving pe turci și opresc exodul lor în Europa. Dar înainte de luptă cu o săptămână, Episcopul Romei a dat poruncă tuturor catolicilor să se roage Maicii Domnului pentru izbăvirea trupelor occidentale, folosind rozariul, care e corespondentul apusean al metanierului din spațiul creștin ortodox. În cinstea victoriei obținute prin mijlocirea Maicii Domnului a fost stabilit ca în prima duminică din octombrie (lupta s-a dat pe 7 octombrie) să fie prăznuită această sărbătoare, Maica Domnului a Rozariului.

Planuri de viitor

O parohie în străinătate trebuie să răspundă mai multor necesități decât cele strict liturgice. Deci este nevoie de spațiu. Planurile comunității ortodoxe românești din Anvers sunt mari. Amenajarea interiorului bisericii stă pe primul loc. Compartimentarea mai bună a acestuia trebuie să-i aibă în vedere în primul rând pe cei mici, căci aici, la fiecare Liturghie se împăr­tășesc câteva zeci de copii care sunt destul de zgomotoși în timpul slujbei. O cameră specială pentru ei ar rezolva problema. Dar și un paraclis este necesar, unde să se poată săvârși Sfânta Liturghie în timpul săptămânii. „Încercăm să nu limităm slujirea noastră la Liturghia duminicală, ci să slujim la toate sărbătorile de peste an, fie ziua, fie noaptea, cu priveghere, permi­țând astfel credincioșilor noștri care lucrează să participe la slujbe. De asemenea, în fiecare miercuri seara, cântăm Paraclisul Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre, dar și a întregului oraș, după cum o înfăți­șează și icoana ce a fost zugrăvită special pentru biserica noastră. La aceste slujbe vin doar câteva zeci de credin­cioși. Nu e ușor să încălzim în fiecare zi biserica întreagă, care este foarte înaltă. Pentru aceasta avem nevoie de paraclis.”

Din iunie 2017, având în vedere numărul crescând al eno­riașilor parohiei, a fost rânduit și un al doilea preot, în persoana părintelui Mario Dorin Mihai. L-am întrebat pe părintele ­George Vâlcu cum se spune „Hristos a înviat!” în neerlandeză. Mi-a răspuns: „Christus is verrezen!!” Răspunsul „Adevărat a înviat!” (Hij is waarlijk verrezen!) se potri­vește de minune comu­nității ortodoxe românești de aici, una vie și lucrătoare în lumina Paștilor.

Icoana Maicii Domnului Antwerpenița

Zugrăvită cu ocazia hramului din anul 2018 al parohiei, icoana o înfățișează pe Maica Domnului ca ocrotitoare nu doar a bisericii, ci a întregului oraș Antwerpen, după cum este considerată de către localnici, încă din perioada medievală. Maica Domnului este încadrată în icoană de doi sfinți îndeaproape legați de aceste meleaguri: de-a dreapta sa îl găsim pe Sfântul Ierarh Amand de Maastricht, unul dintre încreș­tinătorii acestei regiuni, la început de secol VII. 

În stânga Maicii Domnului îl aflăm pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, care și-a avut reședința o vreme la Bruxelles și care a trecut adesea prin Antwerpen în drumul său spre o mănăstire din Haga ce-i era foarte dragă. „Ambii sfinți au făcut experiența părăsirii patriei proprii (Sfântul Amand era originar din Galia, iar Sfântul Ioan, din Ucraina), trăindu-și cea mai mare parte a vieții în țări străine. Ambii însă au rămas strâns legați de Hristos Domnul, în Care au găsit mereu sprijin tare, pe Care l-au slujit cu multă râvnă și pe care L-au împărtășit cu smerenie și localnicilor de aici, din Flandra de astăzi, ceea ce ne străduim să facem și noi astăzi, chiar dacă noi cu mult mai multe imper­fecțiuni și neputințe”, concluzionează părintele George. 

Slujitor pentru românii ortodocși din Anvers

Parohia românilor ortodocși din Antwerpen a fost înființată cu aproape trei decenii în urmă de către părintele Ioan Dură. În aprilie 2014, în Duminica Floriilor, IPS Părinte Mitropolit Iosif a hirotonit și instalat ca preot paroh pe părintele George Vâlcu, originar din Brăila și ajuns în Belgia pentru studii la Universitatea Catolică din Leuven. 

Capitala istorică a Flandrei sau despre diamante, comerț și modă

Aflat destul de aproape de Marea Nordului, Anversul a profitat, mai ales în perioada medievală, de pe urma comerţului cu Spania şi Portugalia, reuşind să se impună drept capitala comercială şi financiară a Europei în secolul al XVI-lea. Zahărul, piperul, argintul și stofele de Flandra au fost bunurile care i-au îmbogăţit pe comercianţii stabiliţi în Anvers. Belgia este un stat relativ nou pe harta Europei. Ea și-a câștigat independența în 1830, adică la un deceniu și jumătate după înfrângerea lui Napoleon Bonaparte și înlăturarea lui de la conducerea Imperiului Francez. Dar Anversul nu a intrat atunci în componența Belgiei, ci câțiva ani mai târziu, când a reușit să scape de sub dominația olandeză, cu ajutorul armatei franceze. După cel de-al Doilea Război Mondial, oraşul flamand a redevenit prosper economic datorită transportului naval şi comerţului cu diamante. Prin 1970-1980, Antwerpenul (denumirea flamandă a Anversului) se prezenta pe sine ca o capitală a modei. 

Bruxellesul este împărțit administrativ în mai multe districte separate. Dacă luăm capitala ca oraș în sine, ea este depășită de Antwerpen ca mărime. Aici a avut loc, în 1920, prima Olimpiadă după terminarea Marelui Război. Orașul este așezat pe malul unui râu, Scheld, care se varsă în Marea Nordului printr-un estuar lung de aproximativ 100 km. Scheld a suferit modificări masive. S-au făcut excavări pentru adâncirea albiei râului, încât vapoarele mari, cele care fac croazieră pe mări și oceane, să poată acosta aici fără probleme. În port lucrează foarte mulți români, majoritatea ca șoferi pe tirurile ce încarcă și descarcă mii de containere zilnic de pe vasele ajunse la Antwerpen. 

De multă vreme, Antwerpenul este capitala mondială a diamantelor. Până astăzi, 85% din diamantele care se comercializează în toată lumea trec prin acest oraș. În ultimele decenii, munca brută privind șlefuirea lor s-a transferat în zona asiatică, mai exact în India. Comerțul cu diamante a aparținut tradițional populației evreiești din Anvers, dar acum în afacerile cu pietre scumpe sunt implicați atât indieni, cât și armeni. Biserica românilor din Anvers are hramul „Nașterea Maicii Domnului” și este situată în cartierul Wilrijk al orașului.

Lângă Biserica Nașterii Domnului se află mai multe case și vile luxoase, un parc foarte mare, dar și, surpriză, un templu hindus, construit (pe banii unei singure persoane, un indian influent care lucra în piața diamantelor) după toate regulile arhitectonice indiene.