Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „La Iași timpul trece, ceramica rămâne”

„La Iași timpul trece, ceramica rămâne”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 02 Iul, 2019

Târgul de oale din Copou, cum s-au obișnuit, de 37 de ani, ieșenii să-i spună, este unul dintre cele mai așteptate momente ale verii, la Iași. Înființat în 1982, la inițiativa unor pasionați ai ceramicii tradiționale, evenimentul aduce anual, în capitala Moldovei, puținii olari români care n-au abandonat meșteșugul moștenit de generații. O manifestare devenită deja parte din tabloul cultural al Iașilor și care se încăpățânează să reziste, crescând generații de olari și de cumpărători deopotrivă și învățându-i să cunoască „sunetul” smalțului bine copt.

La fiecare sfârșit de iunie, Copoul, golit de vibrațiile studen­ților care-l părăsesc pentru o vară, se animă din nou, sub puterea fermecată a poveștilor pe care bătrânii olari din toată țara vin să le spună la Iași. Trei zile de însuflețire și de târguială trec de parcă nici n-ar fi fost, făcând și mai lungă așteptarea până la următoarea întâlnire. Căci ieșenii și olarii au legat, de 37 de ani încoace, o dulce și tihnită frățietate. Mușterii mai vechi sau mai noi ajung la standurile cu oale ca și cum s-ar duce în vizită la niște vechi prieteni. Se recunosc, se salută, se întreabă de sănătate, „prețăluiesc” vasele noi cu care au venit olarii.

Totuși, de la an la an, numărul meșterilor păstrători ai ceramicii autentice se tot restrânge, semn că lumea aceea veche, a oamenilor care știau a da suflet lutului, devine tot mai mică, tot mai strâmtă, făcând loc obiectelor comerciale, ochioase, dar care nu au nici o legătură cu olăritul adevărat. „Mă gândeam astăzi, umblând prin târg, că atunci când s-a înființat această manifestare, o organizam aici, pe acest mic platou. Acum, dacă mai asistăm la câteva extinderi, trebuie să ne luăm o mașinuță cu care să umblăm dintr-un capăt în altul al târgului. E adevărat că s-au produs multe mutații în târgul ăsta. El a fost, la început, sub semnul valorizării ceramicii artistice tradiționale și ceramicii utilitare. Dar, treptat, a apărut și a treia categorie, care bănuiam că va veni, dar nu credeam că așa de repede - ceramica artizanală. Această ceramică este ca un cuțit cu două tăișuri - poate fi și bună, poate fi și proastă. Din păcate, cel mai adesea este proastă. Rostul nostru este să le spunem oamenilor unde greșesc și să încercăm să-i orientăm spre ceea ce trebuie să ducă ei mai departe. Ne bucurăm, totuși, că în acest târg încă mai avem lucruri valoroase pe care le putem admira”, a apreciat prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, unul dintre cei care au pus umărul la înființarea târgului, în urmă cu 37 de ani.

Olari români de pretutindeni

La ediția din acest an a Târgului naţional de ceramică „Cucuteni 5000”, care s-a desfă­șurat între 28 și 30 iunie, au fost prezenți meșteri din Argeș, Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi - Botoşani, Braniştea - Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc - Harghita, Schitu Stavnic - Voineşti, Iaşi, Baia Mare - Maramureş, Româna - Balş şi Vădastra - Olt, Marginea - Suceava, Măldăeni - Teleorman, Horezu și Lungeşti - Vâlcea, Satu Mare, precum și din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni - Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi - Ucraina.

Ceramiștii din Ucraina s-au făcut remarcați grație obiectelor rămase azi fără o întrebuințare, pe care le-au stilizat și revalorizat astfel. Am descoperit, spre exemplu, printre piesele lor, vechile cățui (n.r. - vase de metal sau de lut, cu coadă și cu găurele în pereți, în care se puneau cărbuni și tămâie pentru a tămâia în biserică), „redesenate”, în forme noi. De asemenea, de o frumusețe aparte, emanată din simplitate, au fost și vasele ceramiștilor din Iurceni -­ Republica Moldova (străchini, oale de sarmale).

„La Iași timpul trece, ceramica ră­mâne. Târgul acesta este un eveniment deosebit, în care putem să ne întâlnim cu oameni speciali - olarii, cei care construiesc aici, la Iași, o hartă a țării, o hartă a unui străvechi meșteșug. Iașiul strălucește astăzi, în Copou, nu numai prin farmecul pe care îl are acest loc, ci și datorită strălucirii smalțului sau strălucirii ceramicii românești, care se revendică în întreaga ei imagine, conferind un tot a ceea ce înseamnă ceramică utilitară, ceramică decorativă în România”, a apreciat cercetătoarea Corina Mihăescu, prezentă la deschiderea oficială a manifestării.

Ceramica utilitară, la mare căutare

Am reîntâlnit la târg câteva dintre familiile vechi de olari, cele în care ștafeta meșteșugului s-a transmis de la o generație la alta - familia Sitar din Baia Mare, familia Mischiu din Horezu, familia Mocanu din Braniștea - Galați, familia Iacinschi - din Botoșani, familia Ifrim - din Schitu Stavnic, Iași. La standurile lor, lumea zăbovește, admirând îndelung obiectele, de parcă ar avea în fața ochilor o expoziție de artă. Și nici nu-i de mirare, căci frumusețea vaselor le încadrează cu adevărat fie în categoria ceramicii artistice tradiționale (vase folosite pentru decor, ca piese artistice), fie în cea a ceramicii utilitare tradi­ționale (vase folosite în bucătărie, de uz curent - străchini, oale de sarmale, oale de lapte, untare). „Ceramica utilitară merge mai departe și merge chiar foarte bine. Am venit, ca de fiecare dată, cu vase pentru sarmale, căni de diferite mărimi, cu străchini, pe care ne dorim să le promovăm mai mult, pentru că de fiecare dată se face confuzia între strachină (de formă conică) și castron (cel rotund, cu bordură), vase de friptură sau copturi, oale de lapte. Noi ducem meșteșugul de gene­rații. Soțul, Marcel Mocanu, l-a moștenit de la bunicul lui, Ilie Mocanu. Și-acum suntem tare bucuroși că am venit cu câteva obiecte realizate de nepoțelul nostru de opt ani”, povestește Maria Mocanu, ceramist de la Braniș­tea - Galați.

Vasele de Baia Mare sunt neîntrecute prin frumusețea decorului și a culorilor (albastru, verde, maro), cele de la Româna - Balş (Oboga - Olt) au o particularitate în ceea ce priveşte orientarea ritual-ceremonială, iar reprezentative, din acest punct de vedere, sunt inconfundabilele ulcioare de nuntă. Cele de la Schitu Stavnic (jud. Iași) sau de la Braniștea (jud. Galați) păstrează ceva din simplitatea și frumusețea frustă a blidelor în care fiecare dintre noi a mâncat în copilărie, în casa bunicilor.