Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj La pas, spre Colţul Chiliilor

La pas, spre Colţul Chiliilor

Un articol de: Marius Ianuș - 28 Sep, 2010

Cum urci de la Zărneşti către Piatra Craiului, în direcţia Plaiul Foii, o vale abruptă de piatră se deschide spre munte şi ţine loc de potecă celor ce vor să urce la Colţul Chiliilor. Cu maşina e imposibil de urcat. În fapt, pe patru roţi ajungi doar până la răscrucea străjuită de cruce de la poalele masivului. Bucuria paşilor făcuţi anevoios printre stânci îţi este însă răsplătită din plin când ajungi la schitul ocrotit de Sfântul Pantelimon şi de Sfânta Parascheva.

La hramul din vară al schitului a participat şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. A urcat la mănăstire cu şareta pentru că "altfel nu am avut cum face", spune părintele stareţ Emilian. Au fost zece preoţi la hram. Biserica de lemn are hramul "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon", iar peştera de deasupra mănăstirii, veche vatră monahală şi loc de refugiu pentru locuitorii din Zărneşti în faţa năvălitorilor turci şi tătari, are hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva".

Părintele Emilian e bolnav, dar nu se sinchiseşte de boala sa, care îl împiedică şi să păşească aşa cum trebuie, ci se grăbeşte să mă ducă la peşteră. A fost tuns în monahism la Iaşi şi s-a iniţiat în tainele vieţii monahale la Muntele Mic, în Retezat.

A reuşit să termine biserica. Acum construieşte încă un corp de clădire, pe care nădăjduieşte să-l termine curând. În acest plan, lupta e mare. Aici nu există curent electric, nici apă curentă, aceasta fiind adusă de la izvorul aflat la o sută de metri de mănăstire. În privinţa drumului, nu ştie exact ce să facă. Pe de o parte, l-ar dori potrivit pentru maşini, dar nu ar vrea să fie invadat de civilizaţie şi de urmările ei. Aici natura îşi păstrează curăţenia dată de Dumnezeu şi asta e ceea ce are mai mare valoare pentru părintele stareţ. Liniştea. Nu ar da liniştea de aici pentru tot confortul din lume. Nu îi place încotro a apucat-o lumea. Părintele vorbeşte cu răbdare, are dar duhovnicesc şi mă gândesc că trebuie să-i fi întărit pe mulţi în credinţă. În privire are un foc aparte. De altfel, chiar dacă e o zi ploioasă, care nu cheamă la drumeţii montane, în curtea mănăstirii sunt vreo zece adulţi şi câţiva copii care, atunci când trecem pe lângă ei, se strâng iute în jurul părintelui.

"Prea dăm vina pe comunism"

"Din lumea asta nu luăm nimic cu noi", îmi zice părintele, "cum să-i înţelegi pe cei din lume care îşi iau câte patru servicii şi îşi fac case peste case, fără să îi mai acorde nici un minut din viaţa lor lui Dumnezeu? Pentru ce fac asta? Casele nu le iau în pământ, nici cele şase scânduri ale coşciugului nu le iau cu ei... Şi atunci de ce se consumă atât să ridice case peste case? Le lasă copiilor, să se omoare pentru ele... Oamenii nu lucrează la ce ar trebui să lucreze."

Peştera e plină de icoane. Unele deosebite, adevărate opere de artă naivă. Fac câteva poze. În străfulgerările bruşte ale bliţului, chipul părintelui Emilian îşi arată lumina interioară între chipurile din icoane, pentru ca apoi să se contopească în întuneric la fel de brusc.

Chemat de părinte, intru în altar. E prima dată când intru în Sfânta Sfintelor. E întuneric, nu înţeleg exact unde sunt şi ce simt, ce se întâmplă cu mine. Poate că e mai bine aşa, îmi zic, şi luminez iar icoanele ascunse în întuneric cu lumina bliţului. Trec mulţi turişti pe la poarta schitului, pentru că pe aici trece drumul care urcă pe creastă. Dar puţini se opresc. "Cinci, şase din treizeci", spune părintele. "Dar şi unul dacă se opreşte e important. Ei sunt liberi să aleagă între bine şi rău. Să aleagă dacă Îl iubesc pe Dumnezeu sau nu-L iubesc. Din doi trebuie să iubeşti pe unul. Ştiţi cum este... noi prea ne-am învăţat să dăm vina pe comunism. Pentru toate relele societăţii noastre e vinovat comunismul. Şi iată că acum avem libertate. Între ghilimele, pentru că asta nu e libertate, ci e o prostie. Avem această aşa-zisă libertate şi ce facem cu ea? Libertatea este când ştii ce să faci, când ai un ţel precis al vieţii. Dacă ai trei-patru servicii şi nu te mulţumeşti cu cât ai, aia nu e libertate, ci o îngrădire a libertăţii tale. Eşti rob al banului. Noi din Occident am luat ce-i mai rău. Libertatea e întru Dumnezeu, când faci voia Lui şi urmezi învăţăturile Lui."

După ce coborâm de la Peştera Sfintei Parascheva, părintele stareţ mă invită la un ceai. E bun ceaiul mănăstiresc. Făcut cu rugăciune şi în loc de rugăciune, are un gust deosebit, ca toate bucatele mănăstireşti.

Dacă vorbim de cei care s-au oprit pe aici, patru sunt cei care au făcut asta şi îşi duc călugăria la Colţul Chiliilor.

Cât valorăm

"Sunt semne că va fi prigoană mare asupra creştinilor", îmi spune părintele. "Mai mare decât cea de la începuturile creştinismului. Pentru că distrugem prea mult. Suntem prea hrăpăreţi, prea lacomi."

Părintele mă ţine la vorbă îndelung. "La Muntele Mic aveam curent, aici n-avem. Ne-au cerut patru miliarde ca să tragem curent aici. De unde? Nici dacă mă vând cu toate neamurile de la Adam încoace nu valorez atât", spune părintele stareţ Emilian Kadar. Stareţul îmi mai spune că viaţa monahală a reînflorit în România după 1990, dar el crede că a intrat într-un declin. "Din 2006 au început să plece mai mulţi decât au venit. Totuşi, s-au făcut multe schituri, mănăstiri."

Plec de la Colţul Chiliilor cu bucuria unei noi cunoştinţe întru Domnul. Meditez la vechimea şi tăria credinţei pe aceste meleaguri. Primele atestări ale Peşterii "Sfânta Parascheva" sunt din secolele XV-XVI. Aici a fost atât vatră monahală, dar şi ascunzătoare a locuitorilor din Zărneşti, vechea aşezare valahă din coasta muntelui, atestată, sub numele Zarna, încă din anul 1373.