Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Liviu Rebreanu așa cum nu-l știați

Liviu Rebreanu așa cum nu-l știați

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 27 Iul, 2019

Un cartier care a scăpat demolărilor ceaușiste. Un bulevard larg și elegant, prin fața Palatului Cotroceni. Un bloc antebelic, păstrând în toate detaliile parfumul altor vremuri. Și, unul lângă altul, două apartamente-case memoriale: Rebreanu și Minulescu. Vizitând apartamentul Rebreanu, am aflat atâtea, încât pare că înainte nu știam nimic despre el. Un scriitor cu o viață la fel de fabuloasă ca romanele sale.

Spui Liviu Rebreanu și te gândești, desigur, la Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraților, Ciuleandra, eventual Adam și Eva. Dar, Rebreanu înseamnă mult mai mult: nuvele, piese de teatru, note de călătorie și jurnalul său. Cea mai emoționantă referință critică este, poate, cea a lui Mihail Sebastian, care spunea că avea „darul masiv de a crea viață”.

Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” se află într-un apartament vecin celui care o adăpostește pe cea a lui „Ion Minulescu și Claudia Millian”. A fost cumpărat de Rebreanu în 1934 pentru fiica sa adoptivă Puia-Florica. În 1992, spațiul și patrimoniul au fost donate de aceasta statului, cu condiția de a fi prezentate și realizările mamei sale, Fanny-Ștefana Rădulescu, o talentată actriță a vremii. A devenit casă memorială în 1995, când Puia s-a stins din viață, de parcă s-ar fi eliberat de o datorie a sufletului...

O casă parcă încă locuită 

Muzeograful Adrian David este unul dintre acei oameni de­spre care suntem tentați să credem că nu prea mai există. Vorbește cu o pasiune care-i face ochii să strălucească și vocea să vibreze. Se străduiește, totuși, să nu vorbească prea mult, să nu dea prea multe amănunte. Dar tot ce spune e fascinant. Față de ceea ce am aflat acum, pare că înainte nu știam nimic despre Liviu Rebreanu, care a avut o viață la fel de fabuloasă ca romanele sale.

Nu a locuit aici, dar venea aproape zilnic la fata și la ginerele lui, Radu Vasilescu, care a comentat primul meci de fotbal al naţionalei transmis la Radio România (România - Iugoslavia, 1933)! După moartea scriitorului, lucrurile din casa de la Valea Mare au fost „preluate” de săteni. Familia a trebuit să meargă cu jandarmii ca să le recupereze și aici, pe Bdul Marinescu, s-a reconstituit în mare măsură camera lui de lucru, cu tot cu biroul la care și-a scris celebrele romane.

Actul de donație din 1992 preciza că apartamentul nu trebuie să arate ca un muzeu rece, de aceea obiectele nu au etichete, nu există cordoane protectoare etc., ci ca o casă, așa cum era când trăiau părinții donatoarei. De parcă încă ar mai fi aici... Calendarul de perete a rămas fixat în ziua morții lui Fanny. Mai trebuie spus că, deși încărcată de istorie culturală, mobilier vechi, ceramică și icoane de secol 19, casa este dotată, discret, cu cele mai noi instalații, inclusiv circuit TV interior de supraveghere.

Unul dintre lucrurile care te frapează în povestirile lui Adrian David este faptul că, în interbelic, toată lumea părea să fie prietenă cu toată lumea! Vorbim de­spre lumea bună din literatură, artă și nu numai. Astfel, nașii de cununie ai Puiei au fost Iuliu Maniu și Elena Coșbuc, văduva poetului care fusese coleg de bancă cu Vasile Rebreanu, tatăl prozatorului. De altfel, premierul Maniu l-a numit pe Rebreanu într-o funcție de stat, la care însă acesta a renunțat repede, pentru că era refractar politicii.

De la anonimat, la celebritate 

Primul născut dintr-o familie cu 14 copii, dintre care unii aveau să moară prematur, iar trei ca militari pe frontul Marelui Război, Liviu Rebreanu a cunoscut și sărăcia, și anonimatul, și meritata celebritate, și bogăția, cea din urmă aducându-i destule presiuni din partea fraților și chiar a mamei. Moartea lui rămâne învăluită în mister: împușcat de comuniștii români, de sovietici, de nemți... depinde cine po­vestește. Adrian David ne spune, însă, că i s-au găsit radiografiile pulmonare și diagnosticul era clar: cancer la plămâni în fază terminală. Tot de la el aflăm și faptul că Liviu Rebreanu a fost la un pas de-a fi executat, ca dezertor din armata austro-ungară, după ce nu s-a prezentat la ordinul de mobilizare a rezerviș­tilor. A scăpat evadând, într-o secvență demnă de un thriller…

Amprentele vârstei 

Cum soarta l-a purtat pe Rebreanu prin diferite locuri, avem azi mai multe case memoriale, corespunzând perioadelor vieții. Nu există încă o casă memorială în Târliușa, locul nașterii, un sat mic „pe care nici o hartă nu l-a descoperit, dar care totuși există”, cum spunea chiar Rebreanu. E drept, viitorul scriitor a petrecut acolo doar primele câteva luni.

„Cuibul viselor” din Maieru (Bistrița-Năsăud) este un muzeu înființat în 1959 de către un grup de elevi și profesori și conține peste trei sute de obiecte. Numele reproduce caracterizarea făcută de scriitor satului în care și-a petrecut „cele mai fericite momente ale vieții”. Copilăria, desigur. Tine­rețea scriitorului o regăsim în Muzeul memorial din Prislop (azi Liviu Rebreanu), casă reclădită în anul 1957 pe locul și după planul fostei case părintești. În Cartea de onoare a muzeului semnează turişti din Belgia, Grecia, Germania, Franţa, SUA, Japonia, Polonia, Iordania, Yemen, Tanzania, Ciad, India, Vietnam... Printre ei, profesorul Sumiya Haruia, care a tradus în japoneză Ion şi Pădurea spânzuraţilor. Muzeul a fost vizitat până acum de peste trei milioane de persoane.

Casa Memorială din Valea Mare (Argeș) a fost inaugurată în 1969. Fusese cumpărată de Rebreanu în 1930 și aici a locuit până la moarte, 1 septembrie 1944. A fost înmormântat în cimitirul bisericii din sat, iar ulterior mutat în Cimitirul Bellu. Casa a fost vândută doctorului Erbașu. Națio­na­lizată și făcută mu­zeu înainte de 1990, a fost revendicată și obținută de moște­nitorul acestuia, Alexandru, fiul omului de afaceri, care a transformat-o în muzeu privat. În București, scriitorul locuia vizavi de Facultatea de Drept, într-un apartament care e acum privat - o plăcuță pe fațada blocului și atât.

Părăsim copleșiți de informații și emoții apartamentul din Bdul Marinescu, vizitat anual de 5.000 de oameni din toată lumea, ­inclusiv din Australia, Noua ­Zeelandă și Japonia.

Un adevărat muzeu de artă

Cum Rebreanu era foarte religios, casa e plină de icoane, dintre care una de secol 19. O alta este reproducere, tot de secol 19, după Rafael, care a stat la căpătâiul patului de moarte al scriitorului, iar două, pictate pe oglindă, aparent unice în lume.

Setul canapea plus fotolii în stil Bidermayer, din lemn de trandafir, a fost un cadou de nuntă pentru Fanny din partea unchiului ei pe linie maternă, IPS Nifon, Mitropolitul Târgoviștei.

În această casă-muzeu sunt nenumărate opere, multe reprezentându-l chiar pe scriitor, câteva pe soția și fiica lui, artiștii acestor opere fiindu-le prieteni: Camil Ressu, George Löwendal, Francisc Șirato, Henri Catargi, Milița Petrașcu, Constantin Baratschi, Oscar Han, Claudia Milian, Paul Constantinescu, Samuel Mützner, Ștefan Popa Popa’s, Traian Cornescu.

Una dintre marile pasiuni ale scriitorului era fotografia, pentru care își cumpărase un aparat Leica. Era, de asemenea, pasionat de desen, vânătoare și jocuri de societate.

Pe Ștefana (Fanny) Rădulescu a întâlnit-o grație faptului că prietenul lui, Emil Gârleanu, directorul Teatrului din Craiova, îl angajase secretar literar, și a văzut-o jucând în „Rapsozii”.

Adresa apartamentului - casă memorială: Strada Gheorghe Marinescu 19, ap. 11, interfon 6, sector 5, București. Program: Luni – închis; Marți-Duminică: 10:00-18:00. Preț bilete: între 0 lei (copii sub 7 ani și persoane cu dizabilități) și 4 lei pentru adulți. Telefon: 004 021.317.90.42.