Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Locaşul în care s-au rugat Cantacuzinii la Afumaţi

Locaşul în care s-au rugat Cantacuzinii la Afumaţi

Un articol de: Dumitru Manolache - 25 Sep, 2014

Sunt locuri care îşi clamează trecutul nu din orgoliu, ci din nevoia de a sluji ca pildă de mărturisire necondiţionată a credinţei strămoşeşti. În această categorie se încadrează şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, din Parohia Afumaţi I, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureştilor, ctitorie a stolnicului Constantin Cantacuzino, unchiul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, cel care punea să se înveşnicească în piatră „pomenirea de veac“ a rudelor apropiate „şi a tot rodului şi neamului, la anul de la zidirea lumii 7204 şi de la speşanie (mântuire - n.n.) 1696“.

Un pelerinaj în Parohia Afumaţi 1 din comuna cu acelaşi nume din coasta Bucureştilor te umple de plăcute trăiri, bucurie şi inedite descoperiri. Cu atât mai mult cu cât, în grăbita trecere prin comuna rătăcită cândva în imensitatea Codrului Vlăsiei, nu poţi bănui şi nici percepe parfumul vremurilor trecute, istoriile care au marcat aşezarea celor „afumaţi“ din cauza cărbunăriilor în care produceau mangalul atât de cerut la vreme de târgoveţii cetăţii lui Bucur. Astăzi, despre toate acestea vorbesc câţiva stejari scăpaţi de furia demolatoare a lumii moderne, zidurile mâncate de ani ale curţii domnitorului Radu de la Afumaţi (1522-1529), conacul stolnicului Constantin Cantacuzino, de la sfârşitul secolului al XVII-lea, cel ce avea să zidească şi „biserica veche“ pomenită mai sus. Prin toate acestea continuă să vieze peste veacuri la Afumaţi, mărturisitor şi convingător, credinţa în statornicie şi în Dumnezeu.

O continuă liturghie

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de aici, ridicată în stil brâncovenesc, rămâne ca o corabie ancorată la ţărmul istoriei. În ea s-au rugat mari dregători ai vremii, precum stolnicul Constantin Cantacuzino, domni precum Alexandru Ipsilanti, boieri ca Alecu Schina, negustori ca Sterie Dumba din Viena, maici, pe vremea când era mănăstire, coconi domneşti, dar şi pălmaşi de pe moşiile lor. Cu toţii au îngenuncheat cu faţa la Dumnezeu, dimpreună cu preoţii lor, într-o continuă liturghie, laolaltă peste timp cu cei de astăzi, într-un nesfârşit şir de rugători, care au ridicat la ceruri, sfinţind-o, nevoia permanentă de înviere. De înveşnicire. De la ei şi despre ei vorbesc amintirile, icoanele vechi, sfintele vase, clopotul, misterioasele sfeşnice din piatră, cimitirul, zidul bisericii şi, undeva, în podul bisericii, ineditele fragmente de frescă originală zugrăvită, după opinia pictorului restaurator Simona Pătraşcu, de renumitul meşter grec Constaninos. Cel care, în colaborare cu Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim, a zugrăvit Mănăstirea Horezu. Astăzi, „biserica veche“ îşi continuă misiunea ziditoare.

Ajunşi la Afumaţi, am discutat mai întâi cu părintele coslujitor Alexandru Nicola, fiu al locului, preot de 43 de ani, din care 23 de slujire în această biserică. „Am iubit foarte mult locurile natale, motiv pentru care, din 1993, am venit să slujesc în satul meu. Se spune că atunci când stolnicul Constantin Cantacuzino ar fi început lucrările la biserică, măsura cu care urma să se lucreze, pe care el ar fi cerut-o constructorilor, ar fi fost lungimea umbrei primului copil care s-ar fi arătat lor. La scurt timp după eveniment, acel copil ar fi fost chemat la Domnul. De atunci, a rămas obiceiul la bătrânii noştri ca în Vinerea Mare să se aprindă lumânări pentru sufletul acelui copil, tradiţie care în timp s-a estompat. Este de fapt vorba, într-o altă formă, de simbolistica jertfei, pe care o întâlnim atât de puternic redată în legenda Meşterului Manole, substituită peste timp de această aşa-zisă măsură a umbrei aşezată la temelia construcţiei. Legat de aceeaşi tradiţie, la Afumaţi, când se ridică o casă, se pune o candelă aprinsă la temelia ei. Afumăţenii sunt oameni religioşi, credincioşi. Ei vin cu bucurie şi sinceritate la sfânta biserică de fiecare dată când simt că au nevoie de întâlnirea cu Dumnezeu. Îm iubesc localitatea şi biserica şi mă bucur că sunt aici. Am slujit şi slujesc cu tot sufletul. Eu sunt slujitorul consătenilor mei. Din acest motiv, mă simt împlinit. Şi când va veni clipa plecării mele la Domnul, voi fi liniştit că mi-am împlinit misiunea“, mărturiseşte emoţionat părintele Nicola.

O mare familie

Părintele paroh Cristian Petru Stoian slujeşte în această parohie din anul 2012. „Împreună cu părintele Alexandru Nicola ne nevoim pentru ca lucrarea noastră să se realizeze cu har de la Dumnezeu. Ne străduim în prezent să ridicăm o casă parohială, după ce am reparat biserica şi am efectuat mai multe lucrări de întreţinere a ei. Dumnezeu a rânduit ca eu să fiu preot şi să slujesc aici, fapt pentru care Îi mulţumesc tot timpul. În familie, am crescut într-o atmosferă religioasă. Nu mă consider atât de vrednic pentru această slujire, dar Îl rog pe Dumnezeu să-mi arate calea şi, cu ajutorul Lui, cred că reuşesc să-mi fac datoria şi înaintea Domnului, şi înaintea credincioşilor noştri. În felul acesta am o mare mulţumire sufletească. Parohia are puţin peste 2.000 de suflete, deşi este destul de extinsă, mai ales că după 1989 au apărut aici cartiere noi. Participăm la toate programele care se desfăşoară în arhiepiscopia noastră, dezvoltăm programe de cateheză săptămânal cu credincioşii, mai ales cu cei tineri. Am căutat să fim alături de cei bătrâni, la care mergem după sfânta slujbă şi le ducem agheasmă, anafură, încercând prin aceasta să-i cuprindem şi pe ei în slujirea noastră. Pentru mine, a sluji la Afumaţi este bucuria de mă simţi în familie. Pentru că parohia noastră este într-adevăr o mare familie. Liniştită, înţelegătoare, care acum, iată, mă include şi pe mine. Avem multe lucruri de realizat împreună. Îi simt apropiaţi pe credincioşi, la fel pe părintele Nicola. În această familie poţi să slujeşti. Poţi să te rogi înaintea lui Dumnezeu. Poţi simţi că eşti, cu adevărat, un slujitor împlinit“, ne mărturiseşte părintele paroh.

Ioana Georgescu, o credincioasă din parohie, ne confirmă prin mărturisirea ei concluzivă, sinceră, că omul sfinţeşte, până la urmă, locul şi că acolo unde există credinţă şi dragoste toate sunt posibile la Domnul: „Vin la biserică cu cea mai mare plăcere, pentru că avem preoţi foarte buni. Nu există să ai o problemă, să ceri o lămurire, un sfat, fără să primeşti rezolvare de la părinţii noştri. Prin slujirea lor şi prin efortul fiecăruia dintre noi, prin Biserică, realizăm legătura cu Dumnezeu“, ne spune aceasta.