Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Locul unde glonțul a fost preschimbat în cruce

Locul unde glonțul a fost preschimbat în cruce

Un articol de: Dumitru Manolache - 14 Dec, 2016

O biserică nouă, în stil maramureșean, cu o pictură de o frumusețe ce-ți taie respirația, sporește „averea” călugărilor de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul”, ridicată într-un depozit de muniție
din Episcopia Giurgiului. Locul unde glonțul a fost preschimbat în cruce, depozitul de grenade în biserică, iar pădurea în 20 de hectare de cer. Astăzi, aici respiră chemarea la viață. La permanentă înnoire, la schimbare. Și asta pentru că, așa cum spunea un necunoscut, „Biserica adevărată este întotdeauna cea vie. În Dumnezeu nu locuiește nimic mort”.

Am vizitat în acest început de iarnă Mă­năs­tirea „Sfântul Ioan Rusul” din Epis­copia Giurgiului, după un răstimp în care vremurile s-au amestecat vijelios, tulburător, iar noi, oamenii, rătăcim bezme­tici într-un prezent cețos, hăituit, furat din toate părțile de speranțe și visuri. Am revenit în acest loc și m-am întânit cu Ro­mânia. Cu țara mea adevărată, adâncă, vie, luminoasă, adunată la respirare într-o biserică nouă, cu sfinții, cu martirii, cu îngerii și cu domnitorii ei de peste veacuri, îngenuncheați în fața Mântuitorului și a Maicii Sale, așteptându-și rândul la cumine­care. Aici, moartea din vârful glonțului s-a exilat în metaforă, militarii de altădată au dezertat în neant, aerul de pucioasă mi­roase acum a tămâie, iar soldații cei noi au îmbrăcat uniformă îngerească, cu metaniere și cruci în loc de puști și baionete.

Totul este dragoste și jertfelnicie

Acum, soldații cei noi sunt „proprietari” a 20 de hectare de cer. Nu de pădure, „pentru că ținta omului este cerul”, cum îmi spune părintele arhimandrit Teodor Șerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiului, starețul mănăstirii. Și toți, aici ajunși, privim spre cer, nu în pământ. Pentru că cerul se pogoară pe pământ doar în Biserică.

Locașul cel nou, cu piatra de temelie pusă în 2011, dar ale cărui lucrări au început în 2015, are hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfânta Xenia din Sankt Petersburg”. El „este frumos ca o ie”, ne încredințează părintele stareț Teodor. Veșmântul lui interior este ca o cămașă țără­nească, pe care mâini îngerești au zugrăvit în culori de lumină România ortodoxă. Țara și
neamul ei cel veșnic ce s-a mutat în cer.

„Multe motive populare prezente în ornamentația picturii, precum cel al porumbelului care Îl simbolizează pe Duhul Sfânt, sunt culese după vechi covoare oltenești, ștergare și scoarțe ro­mânești de altădată. Totul este dragoste, jertfelnicie și credință. Și mâna meșterilor maramure­șeni, conduși de Petre Bârsan, care au ridicat biserica, și tușele zugravilor craioveni conduși de pictorul restaurator Octavian Ciocsan, care au pictat-o, și obiectele adunate de prin satele românești care împodobesc biserica, și acoperămintele Sfintei Mese, confec­ționate din ștergare din Țara Maramureșului, și vasele de cult din lemn de nuc, și coperta din lemn a Sfintei Evanghelii, și candelele gândite să se integreze în chip minunat în întregul sfântului locaș. Totul este dragoste și jertfelnicie”, ne mărturisește părintele stareț.

Trăind o coborâre de cer

Icoana Maicii Domnului din Altar, numită de obște Maica Precista Ocrotitoarea, este o reprezentare românească a icoanei Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cărui protecție o simte fiecare român ortodox. Ea tronează peste România Mare, purtând Sfântul Acoperământ în mâini sub forma tricolorului, înconjurată, de-a stânga și de-a dreapta, de sfinți români, cu Apostolul Andrei în frunte. Iar pe arcul cafasului sunt zugrăviți toți voievozii Țării Românești.

„La ridicarea acestei biserici nu am simțit oboseli mari. Dumnezeu a fost Cel care a purtat crucea ostenelii. Biserica s-a ridicat singură. În ea s-a strâns întreaga Românie. De când am venit în 2013 aici, am simțit îndemnul locului la înnoire. La transformare. Și toți pelerinii care vin aici aud strigarea lui Dumnezeu la înnoire și la schimbare în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. La transformarea noastră din oameni ai păcatului în oameni ai dreptății. Și tuturor le spun că dacă Dumnezeu a chemat la o așa de frumoasă și desăvârșită preschimbare locul acesta înseamnă că îl iubește. Și iubirea Lui este pace și dragoste. De aceea credem că venirea Sfântului Ioan Rusul la noi nu a fost întâmplătoare, ci proniatoare, sfântul fiind la rându-i soldat. Și iată că s-a așezat într-o fostă cazarmă militară, schimbându-i rostuirea! De aceea am ales ca moaș­tele lui să rămână în bisericuța din fostul depozit de grenade”, ne mai spune părintele Teodor.

Dar Dumnezeu a rânduit și alte bucurii și împliniri mănăstirii: o sală de festivități, unde preoții eparhiei se reunesc în conferințe, un atelier de tâmplărie, în care s-a lucrat întregul mobilier bisericesc al așezământului, un atelier de croitorie și unul de broderie, în care se realizează veșminte preoțești, o raclă cu moaște ale Sfinților Haralambie, Ioan Gură de Aur, Elefterie, Siluan Athonitul, Andronic, ale sfinților uciși în Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit și ale sfinților uciși în Sinai și Rait. „Când trăiești într-o asemenea coborâre a cerului pe pământ, slujești cu un sentiment pe care nu-l poți descrie în cuvinte, ci doar adeverești troparul «În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu»”, ne mai mărturisește părintele Teodor.

Lucrarea care se săvârșește în această mănăstire servește drept lecție prezentului nostru rătăcit. Căci a fi precum părinții de la „Ioan Rusul”, „proprietari” pe un petic de cer, înseamnă a face din inima ta Biserică. Loc înnoit în care să te întâlnești cu tine și cu țara ta cea adevărată, adâncă și vie, adunată la respirare cu sfinții, cu martirii, cu îngerii și cu domnitorii ei de peste veacuri, îngenunchind în fața Mântuitorului și a Maicii Sale, așteptându-ți rândul la cuminecare.