Memorie și istorie în „Lanțul generațiilor”

De patru ani, la Muzeul memorial „Nicolae Bălcescu” din Râmnicu Vâlcea se desfășoară, sub auspiciile Institutului de cercetări socio-umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române, filiala Craiova, una dintre cele mai interesante și novatoare întâlniri între disciplinele umaniste – Colocviul „Lanțul generațiilor”. Anual, această manifestare reunește istorici, etnologi, filologi, cercetători, arhiviști și sociologi, conturând o solidă comunitate științifică ce încearcă să dezvolte și în spațiul românesc ideea sondării interdisciplinare a unor teme mari, de interes național. 

Recunoscut deja în lumea academică și universitară, colocviul organizat la Râmnicu Vâlcea a promovat, încă de la început, subiecte aflate la granița dintre discipline, plasând demersul foarte aproape de tiparul antropologiei culturale. Aria propusă dezbaterilor și comunicărilor din acest an este una pe cât de consistentă, pe atât de provocatoare și se circumscrie interogației „Cum ne raportăm la relația dintre arhive și cultura memoriei prin intermediul nara­tivității?”.

Manifestarea, aflată sub umbrela acoperitoare a unei sintagme pline de sensuri de interpretare, are drept scop conturarea unui spațiu comun de întâlnire între specialiști de diferite formații în domeniul socio-uman.

„«Lanțul generațiilor» adună chestiuni legate de istorie, memorie, comunitate, patrimoniu local. M-am gândit că noi înșine suntem depozitarii unei memorii și devenim verigă într-un astfel de lanț generațional, pe care-l studiem, fiecare în parte, cu mijloacele noastre științifice, dar în care ne integrăm și noi. Deci, nu doar noi îi cercetăm pe alții, ci mâine vom deveni chiar noi subiectul cercetării altora. Nu suntem nici singuri, nici izolați, nici de sine stătători și excepționali. Din contra, mi s-a părut că aparținem firesc unui lanț și unei continuități temporale, motivată nu doar științific, ci și prin apartenența la un spațiu, la un ­ethos, la un fel de a fi”, a explicat, pentru „Ziarul Lumina”, Nicolae Mihai, cercetător științific la Institutul de cercetări socio-umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, inițiatorul colocviului.

Ediția din acest an, cu tema „Arhive, narativizări și culturi ale trecutului”, va avea loc în perioada 15-16 iunie. 

Istorie și memorie, în spațiul public românesc

Legătura între memorie și istorie a fost intens mediatizată în spațiul românesc în ultimul deceniu, într-un efort al istoricilor, dar și al specialiștilor din domenii conexe, de a stabili cadrele unei mai bune înțelegeri a istoriilor mici, personale, cele care conturează, în cele din urmă, istoria ca ansamblu. Din această perspectivă, Colocviul național „Lanțul generațiilor” a valorificat în edițiile precedente cercetări valoroase, legate de o „lectură a României prin intermediul memoriei”. Locurile și monumentele memoriei, simbolistica acestora, „societățile-memorie”, cum sunt comunitățile rurale, martorii, fenomenele culturale (practici și ritualuri comemorative), toate au fost supuse atenției cercetătorilor prezenți la colocviu.

Una dintre contribuțiile cele mai interesante le-au avut cercetătorii basarabeni Ludmila Cojocaru, de la Institutul Patrimoniului Cultural Chișinău, și Virgiliu Bârlădeanu, de la Institutul de Istorie Chișinău, pe tema mărturiilor deportaților basarabeni, mărturii culese și, în parte, publicate în volume-document.

Nevoia recursului la memorie, sub toate formele sale, derivă și din faptul că societatea românească nu este una încă suficient de bine pregătită pentru sondări de acest tip.

„Mi se pare că unul dintre locurile cele mai interesante în care istoria se intersectează cu memoria este cimitirul. Și cred că primul drum spre istorie, pentru fiecare dintre noi, începe de mic, când înveți să mergi la cimitir și să ai grijă de mormintele bunicilor. Dacă nu reușim să ne construim această relație memorială de mici, pe care, de exemplu, în cultura tradițională o găseam, comunitatea e moartă, dispare. Organic vorbind, cimitirul e important în memoria comunității pentru legătura dintre cei vii și cei morți. Dacă cei vii nu se preocupă de asta, se fisurează o legătură memorială identitară, care se constru­iește loc cu loc. Degeaba vii cu proiecte de sus în jos, dacă lucrurile acestea nu sunt construite organic, de jos în sus”, a explicat cercetătorul Nicolae Mihai. 

Monumentele istorice și memoria lor

O altă preocupare deosebită în cadrul colocviului este cea legată de memoria monumentelor istorice. Vecinătatea cu Anul Centenar, în care, de multe ori, la nivelul discursului public, problema monumentelor istorice a căpătat o turnură festivistă, superficială, a fost un bun prilej de a reflecta pe această temă. Dar a constituit și o ocazie de a stabili în ce măsură ne raportăm corect la trecut, cât și cu ce mijloace vrem să investigăm trecutul și, mai ales, cum ne conservăm documentele, urmele istoriei, cum valorificăm relatările de istorie orală ale martorilor. „Simulăm că ne iubim istoria. Nu ne iubim istoria și, poate mai grav, mimăm că vrem s-o cunoaștem autentic. Cineva care și-ar iubi istoria ar încerca să salveze ceea ce stă la baza ei, ceea ce stă în muzee, în arhive. Dar când intri în arhive și vezi în ce condiții precare sunt păstrate documentele, te lămurești. Apoi, dispar martorii. Ancheta martorilor Primului Război Mondial am pierdut-o, dispar în curând și martorii celui de-al Doilea Război, o să pierdem și martorii comunismului. În Anul Centenar, am citit în presă, s-au furat vulturii de bronz de pe monumentele construite în memoria eroilor Primului Război. Cum e posibil să se întâmple așa ceva, să ai semnale și tu, ca autoritate, să nu pedepsești extrem de sever, prin lege, furtul de patrimoniu? E furt de memorie națională. E ca și cum ai merge cu mașina pe un drum și-ți dispar bornele kilometrice și nu mai știi unde te afli. Indicatorii memoriali își au rostul lor pentru buna ta funcționare ca națiune”, a mai apreciat cercetătorul craiovean.

Fracturi în „Lanțul generațiilor”

Lipsa de respect pentru trecut, neglijarea monumentelor, lipsa unei strategii naționale de stimulare a cercetărilor legate de memoria culturală și de martorii istoriei, toate conduc, în opinia organizatorilor colocviului, către „fracturi în lanțul gene­rațiilor”. Fracturi care pot fi sudate numai prin conștientizare atât la nivelul factorilor decizionali, cât și la nivelul responsa­bilității civice individuale și colective. „Să regăsim legătura cu cei care au fost înaintea noastră, să regăsim legătura firească pornind de la nivel micro, pentru a vedea apoi ce ne leagă la nivel macro. Să știm ce-i important în comunitatea noastră, care au fost personalitățile reprezentative, cei ce s-au zbătut ca noi să avem o biserică, o școală, cei care au fost medici buni, care au dăruit ceva comunității. Datoria de a întoarce ceva comu­nității - asta sudează „Lanțul gene­rațiilor”. O societate egoistă nu este o societate care cultivă memoria. Memoria înseamnă comunitate și grija față de celălalt”, a subliniat Nicolae Mihai.