Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Neamul românesc, moștenitor la granița Dunării

Neamul românesc, moștenitor la granița Dunării

Un articol de: Dumitru Manolache - 10 Aug, 2019

Când Biserica devine iniția­toa­rea unor proiecte culturale ce privesc cunoașterea, con­servarea și promovarea valorilor identitare ale neamului, lucrarea ei atinge fruntea veșniciei. Acest pas scurt dinspre timp spre nemurire devine esențial, deoarece în continuitate ne regăsim ca neam în integra­li­tea noastră existențială. Și asta pentru că perenitatea este tot ce se naște din iubire. În acest „tipar” se așază și proiectul transfron­talier „Moșteniri la granița Dunării”, inițiat și materializat de Episcopia Severinului și Strehaiei.

Arămâne așa cum ne-a făcut Dumnezeu în eternitate este un alt fel de a dilata clipa la infinit. De a trăi continuu un prezent definitoriu, în care trecutul și viitorul se înconjoară de lumină, devenind matrice a acestui neam, metereză a stabilității și continuității noastre în istorie. Mai ales în aceste vremuri în care, așa cum avertiza un mare profesor român, Dinu C. Giurescu, „scoatem generații întregi fără sentimentul de patrie (...) Stupida trufie de a șterge din memoria oamenilor trecutul va duce, mai devreme sau mai târziu, la dispariția noastră ca neam”. Iar această matrice a noastră se identifică, în primul rând, cu satul românesc.

Moșteniri comune

Tocmai de aceea obiectivele proiectului amintit se materializează, în principal, în comunități rurale românești, de o parte și de alta a Dunării, cum sunt Lupșa de Jos, comuna Broșteni, județul Mehedinți, și comuna Cladovo din Serbia.

„În 2011, am înființat în Lupșa de Jos Asociația «Fiii Lupșei», care și-a desfășurat activitățile în strânsă colaborare cu parohia din sat, cu Primăria Broșteni și cu școlile comunei, urmărind dezvoltarea vieții culturale a zonei și promovarea bogăției etno-folclorice, așa cum o știam noi din copilărie, pentru că între timp comunitatea a resimțit acut plecarea tinerilor spre alte zări. Proiectul «Moșteniri la granița Dunării» a venit într-un lanț de proiecte, precum «Fulgi de veșnicie», spectacol ajuns la a noua ediție, cu tradiții de iarnă legate de praznicul Nașterii Domnului, și vizează o mai bună desfășurare a activităților culturale. Ne-am dorit o sală mai mare decât cea a căminului cultural, în care să ne desfășurăm manifestările, împlinind totodată și dorința tinerilor rămași în sat de a dispune de spații și condiții mai bune pentru practicarea sportului. Inițiatorul proiectului este episcopia noastră, având ca parteneri Primăria Cladovo din Serbia, și Primăria Broșteni de la noi, care au angajat și cele mai importante sume de bani. Proiectul, în valoare de 2,3 milioane de euro, urmărește și promovarea turistică a zonei, episcopia încercând să pună în valoare patrimoniul religios din eparhie, dar și din comunitățile românești din Valea Timocului, din Serbia. Totodată, episcopia și-a însușit și activitățile de culegere de folclor și realizarea de materiale care să promoveze această componentă turistică. Pe perioada desfășurării proiectului au funcționat echipe de cercetare care au acoperit atât latura fotografică a patrimoniului arhitectural rural din cele două zone investigate, cât și tradițiile. S-a reușit astfel identificarea unor dansuri, melodii, obiceiuri, costume populare, arhitectura caselor țărănești, biserici de lemn de patrimoniu etc., materialul cules fiind apoi sistematizat. Surpriza mare a venit din Serbia, unde folclorul se păstrează mult mai bine decât la noi, el reprezentând un puternic element de exprimare a identității etnice românești de acolo. La noi, am descoperit de pildă în casa unui țăran din satul Ludu, județul Mehedinți, peste 500 de costume populare și cinci cataloage în care strânsese modele vechi desprinse de pe iile uzate din zonă, de pe scoarțele țărănești sau de pe alte componente ale costumelor populare, pe care le prinsese în aceste albume, care urmează să fie tipărite de Muzeul Regiunii Porților de Fier. În cadrul proiectului, derulat pe o perioadă de doi ani, am ridicat clădirea și baza sportivă din Lupșa de Jos, care se numește «Centrul turistic pentru activități culturale și sportive». Elementul principal al ansamblului îl reprezintă sala de spectacole, cu o capacitate de 250 de locuri, cu o scenă mobilă, care poate fi montată și în spațiul exterior, unde se vor desfășura nedeele satului. Un alt proiect va cuprinde 200 de tineri din școlile comunelor Broșteni și Corcova, care vor participa, de două ori pe săptămână, la activitățile noastre de reînviere a tradițiilor zonei“, ne spune domnul Mihai Corcodel, consilier eparhial în cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, „inima” acestui proiect.

Cu satul în inimă

În timpul petrecut în satele Lupșa de Jos și Lupșa de Sus, am discutat cu oamenii locului, care văd în acest proiect al Bisericii modul cel mai frumos și mai sigur de a rămâne în veșnicie, așa cum ne-a făcut Dumnezeu. Maria Săvescu, fostă profesoară de biologie, Olga Andrei, fostă învățătoare, sau Nelu Vipie, pensionar, fost tractorist, care s-a ocupat „cu pâinea țării”, ne-au vorbit cu drag despre oamenii satului, foști moșneni, care „trăiesc un profund sentiment de respect față de semeni”; despre satul lor, care își trage numele de la cei din familia Lupșanu, descălecători din Transilvania, sau despre numele Lupșei de Sus, pe unde treceau lupii de pe un deal pe altul, pe la „Șaua lupului”; despre clădirile vechi care s-au distrus; despre marile familii de boieri Gheață, Coandă, Cațan, care au marcat existența comunității; despre „bucuriile sărbătorilor religioase de Crăciun și de Paști, când veneau aici oameni și lăutari de peste tot din județ”; despre cele zece hori care se făceau, sau despre fetele satului care lucrau pe furiș cămășile pe care „le scoteau“ a doua zi de Paști la horă; apoi despre corul satului, dirijat de preotul Paul Popescu, fiul preotului Vasile Popescu, care a contribuit la ridicarea școlii din Lupșa de Sus, părăsită acum, construită în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial; despre tradiții precum „Vicleiul”, o formă de teatru popular religios în care, pe o scenă ambulantă, „se juca”, cu opt sau 12 păpuși, cu cei trei crai Minihor, Baltazar și Gașpar, împăratul și ofițerul, istoria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, îmbinată cu fapte și evenimente locale și multe altele.

Părintele paroh de la Lupșa de Jos, Ion Curelea, care slujește în această parohie din 1986, a ținut să ne precizeze că „lucrul cel mai plăcut care se întâmplă aici este faptul că oamenii care au mai rămas în sat vin să se împărtășească, unindu-se cu Hristos, păstrându-se astfel valorile creștine”.

În final, Alexandru Borugă, primarul comunei Broșteni, și el om al locului, ca și Mihai Corcodel, ne-a vorbit despre buna colaborare cu Biserica, despre ansamblul de dansuri populare „Dorulețul” și despre corul comunei, subliniind că „proiectul «Moșteniri la granița Dunării» este foarte complex și de o importanță majoră pentru comunitate. Prin această inițiativă a episcopiei ne simțim împliniți și bucuroși că a ieșit așa cum l-am dorit. Avem acum un fel de Sala Palatului a noastră, cu o scenă adusă din Germania. Comunitatea prețuiește foarte mult slujirea Bisericii, care aici este reprezentată printr-un om deosebit, cu înaltă ținută morală, părintele Ion Curelea. Prin slujirea sa, oamenii înțeleg că fără credință nu se poate trăi”.

După ce ne-am bucurat de ospitalitatea gazdelor noastre, am plecat mai departe, spre alte sate mehedințene, convinși, ca și scriitoarea Betty Marcovici, că „viaţa este o eternitate oferită-n dar de Dumnezeu”. Și că pasul scurt făcut dinspre timp spre veşnicie devine esențial atunci când, în continuitate, ne regăsim ca neam în integralitatea noastră existen­țială.