„Noi cântăm de dragul lui Hristos“

Aşezământul social pentru persoane vârstnice în care am ajuns cu puţin timp înainte de sărbătoarea Crăciunului este unul aparte, în primul rând, pentru că se află în cadrul unei mănăstiri. Atmosfera de sărbătoare de la Mănăstirea Christiana, cu brad, Moş Crăciun, colindători şi multă bucurie, este terapeutică pentru bunicuţele îngrijite cu dăruire de maicile de aici.

Asemenea unor copii, bătrânele aşteaptă atenţia, vorba bună şi darurile vizitatorilor care le calcă pragul în aceste zile de sărbătoare. Energia bună a oamenilor, dar mai ales a copiilor care vin să le vadă le dă voioşie, optimism şi încredere cât pentru un an de zile, adică până la următoarea revedere, la sfârşit de an. Întâlnirile cu doamnele de la căminul de bătrâni al Mănăstirii Christiana sunt întotdeauna preţioase şi unice. Niciodată nu se ştie dacă la următoarea vizită vor mai fi aceleaşi chipuri care te vor întâmpina sau dacă unele dintre ele vor dispărea pentru totdeauna de aici, de pe pământ.

2007 - primul concert de Crăciun

Din 2007, la un an de la deschiderea căminului, şi până astăzi, nu a fost Crăciun pe care persoanele vârstnice de la căminul mănăstirii să nu-l întâmpine aşa cum se cuvine. S-au străduit de fiecare dată să cânte cele mai frumoase colinde şi să interpreteze scenete care să merite aplauzele publicului - prieteni dragi şi membri ai familiilor din care provin. „În 2007, a fost primul concert de Crăciun. Prestaţia lor de atunci a fost o surpriză pentru copiii doamnelor internate, care ştiau despre mamele lor că nu se pricep să cânte. Astfel, de la an la an, am continuat cu un program de colinde, o scenetă şi poezii cu tematică de Crăciun. Ca să le pot stimula, începem repetiţiile cu 3,4 luni înainte de eveniment, în fiecare zi, nu înainte de a face o rugăciune înainte. Noi cântăm de dragul lui Hristos. Anul acesta, am schimbat colindele, deoarece cele vechi îmi aduceau aminte de doamnele care nu mai sunt printre noi. De fapt, mi-a fost foarte greu să facem acest program, iniţial renunţasem la idee, însă doamnele au fost cele care m-au convins să mergem mai departe“, mărturiseşte maica Dositeea, coordonatoarea aşezământului social al mănăstirii bucureştene, format din 23 de persoane vârstnice.

„De sărbători, cel mai bine m-am simţit aici“

Dintre toţi copiii maicii Dositeea - aşa cum le alintă monahia pe vârstnicele pe care le îngrijeşte şi de care este de nedespărţit - se remarcă o doamnă zâmbitoare, cu chip senin şi bunătate în glas. A fost pictoriţă de biserici, ucenică a părintelui Sofian Boghiu, un suflet ales, lipit de credinţă şi de rugăciune permanentă. „De 7 ani sunt aici. De la an la an, Crăciunul este din ce în ce mai frumos. Nicăieri nu am întâlnit atâtea frumuseţi ca aici. Măicuţele se îngrijesc să ne facă pom, să-l aducă pe Moş Crăciun, colindători, pe care de-abia îi aşteptăm cu mare drag. În fiecare an, maica Dositeea are grijă să pregătim o mică serbare. În toate zilele de Crăciun mergem la Sfânta Liturghie. Pot spune că, în toată viaţa mea, de sărbători cel mai bine m-am simţit aici. Îmi aduc aminte cu drag de fiecare Crăciun petrecut în mănăstire. Mi-am găsit liniştea şi căminul. Toate doamnele şi măicuţele îmi sunt foarte dragi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu aşa cum sunt, Îi dau slavă pentru toate. Niciodată nu am fost mai bucuroasă. Locul acesta este binecuvântat. De la 18 ani mi-am dorit să fiu în mănăstire, însă după ce tata a murit, mama s-a îmbolnăvit şi am îngrijit-o toată viaţa. Mi se pare că e destul ce mi-a dat Dumnezeu - să fiu aici, pentru că a fi maică este ceva foarte înalt“, mărturiseşte cu entuziasm Cristiana Lucia Turcea.

Şi-au găsit liniştea sufletească

La 80 de ani, după o viaţă de muncă la catedră, Ecaterina Ciovică a ales să-şi trăiască anii senectuţii într-un cămin de bătrâni din cadrul unei mănăstiri. Consideră că a făcut o alegere inspirată şi în cei 8 ani de când este aici trăieşte fiecare zi cu recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. „An de an, am petrecut aici sărbătorile de iarnă cu tot dragul. Am fost rugată să merg la copiii mei, care locuiesc în Bucureşti, dar eu tot aici mă simt mai bine. Maicile se străduiesc şi muncesc din greu ca noi să simţim că într-adevăr vine Crăciunul. Căutăm să avem zile cât mai frumoase, aici, în casa Domnului, care este casa noastră. Ne bucurăm de linişte sufletească şi de o hrană duhovnicească permanentă care ne dă putere să trăim şi să sperăm. Părintele este aproape de noi şi ne este sprijin necondiţionat. După 8 ani petrecuţi aici, nu aş mai putea concepe existenţa fără măicuţe, care ne sunt foarte apropiate şi faţă de care avem o recunoştinţă profundă. Îmi doresc să am sănătate, măcar cât am acum, şi să mai am zile să mă bucur de copiii, nepoţii şi strănepoţii mei“, vorbeşte cu emoţie doamna Ecaterina.

O femeie încă frumoasă, doamna Georgeta Bănică aşteaptă cu nerăbdare primul ei Crăciun la căminul Mănăstirii Christiana. Fire optimistă, doamna Georgeta este convinsă că „sărbătorile vor fi foarte plăcute aici şi sper să avem cu toţii sănătate şi bucurii sufleteşti“. Îşi exprimă mulţumirea şi aprecierea faţă de obştea mănăstirii, care le este tuturor mai aproape decât propriii copii. Singurul regret ar fi că acasă, anul acesta, nu va mai avea cine să le deschidă colindătorilor - un grup de studenţi care o vizitau de doamna Bănică în prima zi a fiecărui Crăciun.

Mulţumită de prestaţia bunicuţelor în faţa oaspeţilor cu prilejul serbării de Crăciun din acest an, blânda maică Dositeea concluzionează: „Toate evenimentele legate de sărbătoarea Naşterii Domnului ne unesc într-o comuniune de suflet în care nimeni nu este trecut cu vederea, toţi aşteaptă sosirea Domnului în lume şi toţi se întrec în daruri şi în colinde. Este cea mai frumoasă perioadă din an, timp în care doamnele din căminul mănăstirii noastre uită de bătrâneţe, de boli, se molipsesc de entuziasmul colindătorilor, şi pot spune că venirea acestora este terapeutică pentru sufletul lor“.