Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj O călugăriţă curată cu inima

O călugăriţă curată cu inima

Un articol de: Nicoleta Olaru - 18 Sep, 2013
Monahia Pulheria de la Agapia e de-o tinereţe covârşitoare. Se bucură ca un copil de tot ceea ce pentru alţii constituie obişnuit, rutină. În lume a fost contabilă. În mănăstire a făcut ascultările de obşte, iar acum se nevoieşte într-o căsuţă, la viaţa de sine a Agapiei, împreună cu două ucenice. A trăit lângă călugăriţe cu viaţă duhovnicească deosebită şi ne-a împărtăşit câteva impresii din vremuri pe care uneori parcă le credem apuse.
 
Maica Pulheria de la Mănăstirea Agapia are 81 de ani. Dar tinereţea sufletului ei cald, curat o înfăţişează ca pe o persoană ce abia dacă păşeşte pragul bătrâneţilor. Are acea puritate pe care o recomanda Mântuitorul Hristos în Predica de pe munte, când i-a fericit pe cei „curaţi cu inima“.
 
S-a născut dintr-o mamă orfană, care a deschis ochii într-un centru de copii, de unde a fost luată în îngrijire de o bătrână. „Bunica Eufrosina“, cum îi spune maica, mai avea cinci copii. Au crescut cu toţii într-un bordei din Botoşani.

Şaptesprezece ani la pangarul mănăstirii

La mănăstire a venit în 1990. Stareţă a Agapiei era atunci destoinica maică Eustochia Ciucanu. Când a văzut-o, a exclamat: „Vai, de când te aştept!“ Pentru că tânăra Maria era prietena maicilor încă din vremea când era în lume.
 
A vrut să intre mai devreme în mănăstire, dar duhovnicul ei, părintele Paisie Olaru, i-a spus categoric: „Nu, stai şi-o îngrijeşte pe mama ta, că e singură“. A urmat în felul acesta pilda Sfântului Ioan Gură de Aur, care nu a plecat la mănăstire cât a trăit mama lui. Din scrierile sfântului al cărui exemplu l-a urmat avea să traducă mai târziu, din franceză - Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Cuvioasa Olimpiada. Era o ascultare pe care o primise de la arhimandritul Ioanichie Bălan, pe care îl vizita la Mănăstirea Bistriţa, unde cunoscutul scriitor bisericesc a vieţuit o perioadă. „Când am locuit în Piatra Neamţ, mergeam la Mănăstirea Bistriţa, la părintele Ioanichie Bălan. Doisprezece kilometri făceam, singură, pe jos, pe malul Bistriţei“, îşi aminteşte maica Pulheria.
 
A fost contabilă, dar a studiat Conservatorul la Târgu Mureş, secţia pian, pianul rămânând pasiunea ei. A fost şi căsătorită, cu un moţ, director general de fabrică, membru de partid. „Am plecat într-o zi de acasă şi plecată am fost. Fostul soţ le avea cu alcoolul. Nu am ţinut legătura, nu am mai ştiut nimic unul de altul. Eram în mănăstire când am fost anuntaţă că a decedat“, povesteşte maica.
 
După ce a intrat în mănăstire, a continuat să-l aibă sfătuitor pe părintele Paisie. Mergea până la Sihla „cu sufletul arzând de durere“ şi se întorcea „zburând“. A împărţit cu celelalte maici ascultările de obşte, a fost şi şoferul mănăstirii într-o perioadă; a făcut ascultare şaptesprezece ani la pangarul mănăstirii. I-a învăţat pe pelerinii Agapiei cum să se roage cu „Doamne Iisuse“ pe metanie şi cum să facă corect semnul sfintei cruci. „Făceam această ascultare cu maica Filofteia, o bună sfătuitoare. Dânsa era la pomelnice. Şi când venea cineva să lase pomelnic pentru cei ai casei, maica Filofteia se ruga de el să pună şi morţii, să nu-i uite niciodată“, îşi aminteşte maica Pulheria.
 
A primit călugăria la un an după ce a intrat în mănăstire. „Îmi pare acum ca un vis totul. Maica stareţă Eustochia m-a luat sub mantie. Nu aveam nici mantie pentru călugărie, am luat de la maica Emiliana“, spune zâmbind maica. 

„Le ascult minute în şir cum cântă şi mă minunez cum de nu răguşesc“

Are o mulţime de prietene necuvântătoare maica Pulheria, cu care se laudă din cale-afară. „Am veveriţe, pe care le hrănesc cu nuci, un cocoşel, al vecinei - îl cheamă Costăchel. Când îl strig, vine ca o săgeată. Lui îi dau brânză cu mămăligă. Costăchel e un cavaler, aşteaptă să mănânce toate găinile, iar el rămâne flămând. Mai am un câine pe care îl hrănesc - Pufi. Am şi-o pasăre, mai mare decât gaiţa, cât o raţă, ei îi dau fărâmături. Ascult minute în şir păsărelele cum cântă şi mă minunez cum de nu răguşesc. Când stăteam la cealaltă casă, în centru, mergeam la grajd. Se obişnuiseră viţeluşii să le aduc pâine şi, când mă vedeau, se aliniau toţi cu capetele la uşă, ca să nu-i uit pe nici unul. Ce drăguţi erau...! Pe veveriţe le urmăresc cum mănâncă. Şi când dau de o nucă seacă, se uită aşa, la mine, parcă mi-ar spune: «Ce anapoda...». Te strici de râs de ele. Îmi spunea o maică că atunci când o să mor o să-mi facă cortegiu animăluţele acestea“, spune veselă maica Pulheria.
 
De mică a iubit animalele. Când era în clasa a III-a, a întâlnit, în mijlocul drumului, o pisicuţă care se lupta cu vremea rea. „Era vai de ea. Ploua. Am luat-o, am pus-o într-o cutie şi am lăsat-o la portarul şcolii. I-am spus foarte serios: «Să nu cumva s-o dai afară. Când ies de la ore o iau acas⻓, mai povesteşte cu inimă bună maica.

„Numai cât stăteai lângă ea simţeai că te umpli de pace“

De când a intrat în mănăstire, maica a lăsat în urmă tot ce o poate duce cu gândul la „deşertăciune“. Nu ştie cum arată un telefon mobil, iar fotografiile cu dânsa le-a ars. Se consideră „tare înapoiată“, iar când o mai întrebi câte ceva din viaţa ei din lume, schiţează un zâmbet, se uită la mâinile-i bătrâne şi mărturiseşte că se gândeşte dacă ar mai putea cânta acum, la fel de bine ca înainte, Sonata lunii.
 
E un pic necăjită că, din cauza neputinţei, nu mai poate merge să asculte slujbele la biserică. A iubit mult biserica. S-a hotărât să încerce din nou să meargă, chiar de-ar fi să facă „zece halte până la căsuţa Domnului“.
 
Citeşte zilnic paisprezece Acatiste şi psalmi nenumăraţi. „Mă rog la Maica Domnului, cu Acatistul Sfântului Acoperământ, să abată de la noi loviturile fulgerelor şi ale trăsnetelor. Şi, odată, m-am dus să schimb vasul de la streaşină, că ploua. Şi a coborât un fulger de mărimea acestei mese. Eu ştiu că fulgerul e subţire şi rapid. Ăsta nu, a coborât aşa ca o flacără“, povesteşte maica, care e sigură că Maica Domnului cu Sfântul ei Acoperământ a protejat-o atunci.
 
Îşi aminteşte cu nostalgie crâmpeie din vieţile maicilor îmbunătăţite pe care le-a cunoscut şi se minunează şi acum de puritatea lor - maica Pulheria înaintaşa sa, maica Antonina. „Ei, fiecare maică are viaţa ei, de taină, în chilie. Mi-amintesc pe maica Pulheria, care conducea corul, o călugăriţă foarte duhovnicească. Venea câte o maică tânără la ea să-i mai spună una, alta de prin mănăstire. Şi parcă o aud pe maica Pulheria: «Maică, nu mă interesează». Maica Antonina, basarabeanca, n-avea uşă la chilie, veneau păsările şi-i mâncau din palmă. A locuit mult timp cu o turturică, care îşi făcuse cuib acolo, în chilie cu dânsa. Avea şi-un cocoş maica, Vanica îl chema. Iubea mult animalele şi păsările. Numai cât stăteai lângă ea simţeai că te umpli de pace, de dragostea ei. Am fost pe la dânsa înainte de a pleca (n.n. - la cele veşnice) şi, când mă conducea, mi-a zis: «Rămâi cu bine, maică, cine ştie de-acuma când ne vom mai vedea». După câteva zile s-a dus“, îşi aminteşte maica Pulheria şi imediat se gândeşte să facă un pomelnic pentru vrednicele monahii.
 
Pentru maica Pulheria viaţa de afară a încremenit şi, cu toate acestea, dacă îi ceri un sfat pentru cei care se luptă cu valurile vieţii, în lume, spune repede, fără să se gândească, că „dacă faci voia Domnului ai permanent bucurie“. Acum înţelegeţi de unde vine bucuria maicii Pulheria, care îi transfigurează faţa?